Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Un film perfect - 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile


iunie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Pe vremea cînd Nae Caranfil realiza Filantropica şi încă visa la Restul e tăcere, pe ecranele noastre apăreau două proiecte interesante: Marfa şi banii şi Occident. Am privit filmul lui Puiu cu sprînceana stîngă ridicată imediat ce am nimerit în scena de familie în care o bunică era animată precum în Eraserhead, de o altă persoană. Însă m-au liniştit parcursul plin de suspans, în genul road-movie cu imberbi în misiuni de curierat şi rakeţi pe urmele lor, finalul deschis şi, mai ales, siguranţa conducerii proiectului avînd camera de filmat în mişcare (!) de la un capăt la altul. Filmul e bun, chiar dacă eu nu am priceput de ce era nevoie să trimită spre o întîmplare din Lynch. Occident venea cu poveşti. Precum P.T. Anderson (din Magnolia) sau în genul lui Iñárritu, Mungiu spune o poveste de dragoste ancorată în tranziţia autohtonă şi prezentată în trei istorii alternate care ajung la numitori comuni pe parcurs. Fiecare regizor convingea în felul său şi promitea ceva sănătos. Cristi Puiu era un fin artist, lucra cu posibilitaţile genului şi ale artei, viza criticul şi estetul. Cristi Mungiu era un abil narator, lucra cu istorii şi viza sensibilitatea spectatorului.

În timpul Festivalului de la Cannes, în 2007, legat de povestea lui Mungiu, citeam zilnic articole elogioase în presa străină. Dincolo de apropierea văzută de criticii de film din vest între Mungiu şi Puiu, dincolo de amintirea lui Ceauşescu şi de felul în care ei înţelegeau atmosfera din film ca fiind specifică acelei epoci, cei mai mulţi descriau 432 ca fiind o poveste despre un avort.

Poate că, mai repede, 432 vorbeşte despre valori uitate în Epoca de Aur. În primul rînd despre solidaritatea pe care o naşte o decizie precum aceea de a avorta în condiţiile legale din acele timpuri. Dincolo de dramatismul soluţiei la care Găbiţa apelează, e vorba despre devotamentul pe care o prietenă i-l arată. E o extraordinară afirmare a valorilor umane, e un răspuns decisiv dat unor întrebări dure: cît de departe ai putea merge pentru un apropiat? Ce sacrificii ai putea face?

Nu ştiu dacă diferenţa dintre lumea de atunci şi cea de acum stă în imposibilitatea de a mai ajunge într-o asemenea situaţie. Mai repede aş crede că deosebirea dintre lumi ar face-o imposibilitatea de a mai găsi acel tip de devotament, încrederea şi valorizarea supremă a celuilalt. În scena finală din Das Leben der Anderen, fostul Ministru al Culturii din Germania Democrată, unul dintre călăii lui Dreyman, reîntîlnindu-l pe dramaturg cîţiva ani după căderea Zidului, face o scurtă caracterizare a celor două epoci: atunci puteai scrie cu litere mari adevăr, dreptate, libertate şi om, acestea erau atît de însemnate încît, pentru afirmarea lor, nici sacrificiul suprem nu putea însemna un "prea mult"; acum valorile s-au împrăştiat pe teren, pierzîndu-şi strălucirea - într-o lume în care valoarea devenea relativă la (propria) persoană, se risipea şi coeziunea umană şi interesul faţă de soarta aproapelui.

432 însă nu moralizează, nu judecă, nu pune în balanţă atitudini şi epoci. Mungiu doar povesteşte, cu o siguranţă dezarmantă. Dacă ar fi să îl apropii de un alt regizor, din punct de vedere al meticulozităţii construcţiei, acela ar fi Stanley Kubrick. În stilul său, al hiper-realismului cinematografic, Mungiu este un căutător de perfecţiune. Şi fiecare secvenţă a filmului asta denotă: o muncă desăvîrşită. Mungiu a ştiut ce vrea de la actori şi a ştiut cum să folosească întregul sistem de creaţie pentru a-şi spune exemplar povestea. E o îmbinare perfectă între ceea ce trebuia exprimat şi forma exprimării. Filmul nu are niciun cuvînt, gest sau cadru în plus, la fel cum nimic nu-i lipseşte.

Lăzărescuşi 432 sînt cele mai bune filme româneşti (şi tot acolo e şi Hîrtia va fi albastră). Dacă e să compar prin Lars von Trier tipul de acţiune artistică recentă al celor doi Cristi, aş spune că Puiu trudeşte actorul (Ion Fiscuteanu), iar Mungiu torturează spectatorul.

Pentru mine, filmul creat de Cristi Puiu are valoarea unui studiu. Dacă ar fi să fac o analogie cu două tipuri de scriitură, prin construcţie, prin modalitatea în care implică spectatorul în poveste, prin ceea ce propune, Lăzărescu se apropie de forma tratatului filosofic: e demonstrativ, rece şi distant, observă. Puiu face din spectator martorul unei treceri, observator alături de camera de filmat. Lăzărescu e un tratat cinematografic despre "murire". 432 e mai aproape de opera literară şi lucrează în partea cealaltă: cu aceleaşi mijloace de a spune poveşti, Mungiu înghite privitorul în istoria de pe ecran şi-i serveşte problema celor două prietene. Cînd Dante Lăzărescu se pregăteşte să moară, spectatorul nu îl urmează, rămîne la distanţă urmărindu-i ieşirea din scenă. Puiu vizează întelectul fiecărui spectator. Mungiu aţîţă simţirea privitorului. Cînd lasă camera secunde în şir în faţa fătului avortat, problema este deja a privitorului, întrebările cad asupra lui, ceea ce se petrece pe ecran îl priveşte. Povestea lui Mungiu dăinuie zile în şir, lumea lui Lăzărescu se închide odată cu personajul.

Despărţind superlativele cinematografiei autohtone, eu prefer 432 fiindcă în scrieri merg la cinema, unde sînt spectator. Şi acolo îmi place să fiu chinuit, îmi place să fiu furat de poveste, îmi place să uit că odată făceam filosofie la şcoală.




 Toate articolele despre 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 10 ani după Palme d'Or - Ziua când am fost pe Everest, Mihai Brezeanu
 10 ani cu filmul românesc. Episodul 7 - Anul 2007, Iulia Blaga
 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile primeşte Premiul Goya pentru cel mai bun film european lansat în Spania în 2008, Comunicat de presă
 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile nominalizat la Premiile Goya 2009, Comunicat de presă
 Detaliile fac diferenţa - 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, Christina Anghelina
 Toate articolele despre 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer