Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Articole diverse

7 fragmente dintr-o cronologie a revoltei - Dogmeli


Balkon, aprilie 2002
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Motto: "Creaţia cinematografică din Elveţia are particularitatea că, de 100 de ani, trăieşte la limita mutismului. Piaţa internă, întrucât e divizată în trei regiuni lingvistice şi culturale, nu ajunge pentru a întreţine o industrie cinematografică. Filmul elveţian a conservat astfel un caracter artizanal, iar acest artizanat n-a cunoscut prosperitatea decât în două rânduri: prima dată, apărându-şi oarecum pielea, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a doua oară, cu o scurtă izbucnire de libertate, în anii '60. În contextul bulversărilor mediatice ale acestui sfârşit de secol, cinematograful elveţian îşi caută un loc, deschis către Europa şi totuşi preocupat de autonomia sa." (Martin Schaub, Le cinema en Suisse, Pro Helvetia, Zurich, 1998).
Sageata 1. Preistoria
Apariţia unei producţii cinematografice originale a fost lentă în Elveţia. Până la al Doilea Război Mondial, această ţară din inima Europei s-a mulţumit să joace rolul de piaţă redusă, dar interesantă, pentru producţiile internaţionale, şi decor pitoresc şi fotogenic pentru regizorii germani şi francezi. [...] Nici o altă ţară industrializată nu a opus atât de mult timp o conştiinţă agrară şi artizanală modernităţii. (Martin Schaub, Le cinema en Suisse, Pro Helvetia, Zurich, 1998).

Sageata 2. Istoria
a) Puţin după 1960, cinematograful elveţian de tip mic-burghez şi agrar intra în letargie. [...] Obiceiurile culturale şi petrecerea timpului liber se schimbaseră în mod imperceptibil; cinematograful se găsea în faţa unui concurent care ştia să fie eficient: automobilul. Iar televiziunea nu a întârziat să preia ştafeta ieşirilor săptămânale obişnuite.

În circa 10 ani, această ţară mică a cunoscut dezvoltarea unei cinematografii complete; documentare de scurt şi lung metraj, filme experimentale, mici filme de ficţiune, totul cu un buget anual global nu mai mare decât cel necesar celei mai ieftine producţii hollywoodiene. [...] Nici unul din filmele realizate pe parcursul primului deceniu de la "anul zero" nu ar fi văzut lumina zilei fără mari sacrificii asumate de autorii lor. Această auto-exploatare se explică prin conştiinţa ridicată pe care o aveau cineaştii vis-a-vis de vocaţia lor culturală. [Acest proces] a fost încurajat [şi] de situaţia politică internaţională, colonialismul şi diversele sale faţete, ca şi de mişcările de independenţă şi eliberare, care au dus la crearea unei producţii cinematografice naţionale în mai multe ţări.

Noul cinema elveţian e şi o consecinţă tardivă a repunerii în chestiune ce a marcat ansamblul planetei după al Doilea Război Mondial, fructul unei reorientări ale cărei origini au fost cu certitudine de natură istorică şi politică, dar şi estetică: cinematograful tradiţional se compromisese; el cooperase cu totalitarismul; în ţările fasciste, desigur, dar şi în alte părţi, prin intermediul filmului de propagandă. (Martin Schaub, Le cinema en Suisse, Pro Helvetia, Zurich, 1998).

b) "Fiecare ţară are cinematograful pe care-l merită. [...] Noi vrem pur şi simplu ca cineaşti care trăiesc la Zurich, Lausanne sau Geneva să se poată exprima, iar cinematograful elveţian va supravieţui. Am tăcut îndelung. Acum începem să vorbim, iar eu nu sunt singurul care să vorbească această limbă. Vorbim deci, vorbim." (Alain Tanner în Tribune de Lausanne, 17 octombrie 1969, citat de Thierry Jobin în Le Temps, 3 februarie 2002)

Sageata 3. Cauzele
Spre 1975, puterile publice ar fi putut arăta cât de drag le e cinematograful, sporind masiv creditele. Din nefericire, au lăsat să le scape ocazia: în 1970, Confederaţia alocase 1,5 milioane de franci pentru cinema, în 1975 suma a crescut la 2 milioane, din care 70%, adică 1,4 milioane, au mers în producţie dar, de teama unui refuz din partea aripii conservatoare a Parlamentului, creşterea creditelor pentru anul următor a fost limitată la 0,5 milioane. Comisia independentă de experţi ai Departamentului Internelor, care stabilise un plan pe termen mediu cu scopul de a garanta cel puţin statu quo-ul producţiei, articulase cifra de 4,5 milioane pentru 1976. Pentru 1980, această comisie şi asociaţiile profesionale au estimat nevoile la 12 milioane. Dar cifra nu avea să fie atinsă înainte de 15 ani. (Martin Schaub, Le cinema en Suisse, Pro Helvetia, Zurich, 1998).

Sageata 4. Precedentul
În timpul Zilelor de la Solothurn din 1984, "generaţia în afirmare" a cinematografului elveţian a organizat o conferinţă de presă pentru a difuza un manifest în care se cerea ca o treime din ajutorul federal pentru cinema să fie alocat "noilor noi", născuţi în jurul lui 1960. Cei ce cunoşteau dosarul, ştiau de mult timp că ajutorul pentru cinema este în impas. Creditele nu mai ajungeau să asigure nici măcar producţia pentru cei mai buni autori. Strigătul de alarmă al "noilor noi" era justificat, dar şi iluzoriu. Era, într-adevăr, imposibil, să se pună capăt crizei doar prin schimbarea atribuirii modestelor mijloace disponibile. [...]

Manifestul era clar: "interesul de care a beneficiat cinematograful ultimilor 20 de ani l-a făcut arogant. Unde sunt prospeţimea, ruptura, experimentarea? Se cârpeşte, şi nu doar la nivel politic, se încearcă salvarea cinematografului elveţian prin cârpeli. Noul cinema elveţian şi-a neglijat cea mai tânără generaţie. A îmbătrânit." Legile biologice nu erau singurele cauze, chiar dacă aveau partea lor în acest fenomen; noul underground, cultura "tânără" erau purtătorii unei noi contestări. Violenţele din agreabila cetate bancară a Zurichului, pagubele produse în fiecare sâmbătă pe celebra Bahnhofstrasse de tinerii revoltaţi şi duritatea ripostei poliţiei au mirat întreaga Europă. (Martin Schaub, Le cinema en Suisse, Pro Helvetia, Zurich, 1998).

Sageata 5. Începutul
Dogmeli e o mişcare de agitaţie, un grup de reflecţie, de contact şi de presiune care intenţionează să lupte pentru viitorul cinematografului elveţian prin toate mijloacele, făcând cunoscută pretutindeni vocile celor mai tineri. Această mişcare a fost creată în mod spontan în iulie 2000, ca urmare a anunţului Oficiului Federal al Culturii (OFC) că nu mai sunt bani pentru cinema până la sfârşitul anului. Primul act public al grupării Dogmeli a fost distribuirea, în timpul festivalului de la Locarno, a manifestului Doegmeli pentru un excelent cinema elveţian de calitate (sub formă de parodie la Dogma 95), care enumeră tot ce trebuie făcut pentru a se reuşi un film elveţian prost. Semnat de 83 de tineri cineaşti de expresie franceză, italiană şi germană, flyer-ul / manifestul a fost distribuit joi 10 august 2000 în mai multe mii de exemplare (în trei limbi) la Locarno, în Piazza Grande, sub nasul serviciului de ordine. (Din comunicatul de presă dat publicităţii în timpul Festivalului de la Locarno, 2000)

Anexă: Dogmeli. 00 pentru un excelent cinema elveţian de calitate
1. Nu visa
2. Nu acţiona
3. Nu evolua
4. Nu fi tu însuţi
5. Nu-ţi exprima sentimentele
6. Nu-ţi oferi plăceri
7. Nu emoţiona
8. Nu risca nimic
9. Fă dosare
10. Spune "mulţumesc"

Să-i redăm cinematografului idealurile, emoţiile, îndrăzneala!
Pentru că 20 de milioane în plus pică foarte bine, cu condiţia să se facă altceva decât filme insipide şi oportuniste!
Pentru că problema financiară împiedică dezbaterea artistică!
Pentru că totul rămâne de făcut şi pentru că doar punerea în practică a ceea ce ne place ne permite să avansăm!
Pentru că n-avem nimic de pierdut şi pentru că noi nu ne vom schimba meseria!
Pentru că iubim cinematograful!
Noi subsemnaţii(tele), regizori, scenarişti, producători şi tehnicieni ai tânărului cinema elveţian, ne angajăm să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a frâna falimentul artistic al cinematografului nostru!
(urmează 83 de semnături)

(Manifestul Dogmeli)Reacţii ale presei: constatative
Reacţii ale producătorilor: "Înţeleg în parte reacţia tinerilor realizatori. Doar că sunt surprins de lipsa lor de propuneri: textul e foarte vag [...]. Adevărul e că, de câţiva ani, traversăm o criză a creaţiei. Nu există genii neînţelese: dacă realizăm puţine proiecte geniale, e pentru că acestea sunt rare". (Gerard Ruey, CAB Productions, citat de Michel Masserey în Le Temps, 11 august 2000)

Sageata 6. Mobilizarea
Dogmeli organizează, pe durata Zilelor filmului elveţian de la Solothurn, 2001, o mare petrecere pentru a-şi lansa următoarea acţiune, REZOLUŢIA 261, ca reacţie la crearea, de către OFC, a secţiunii "Tineri": această secţiune se va ocupa de cererile pentru toate proiectele de scurtmetraje, filme de animaţie, filme experimentale, ca şi toate lungmetrajele de debut (înţelegându-se prin aceasta primul sau al doilea film al unui regizor - n.n.) documentare sau de ficţiune în egală măsură, cu doar 25% din mijloacele destinate stricto sensu producţiei de film, adică 2,7 milioane de franci elveţieni anual (restul de fonduri distribuindu-se astfel: 25% pentru proiectele televiziunilor şi 50% pentru proiectele cineaştilor consacraţi). De remarcat că, anterior, ajutorul atribuit acestor categorii de cineaşti reprezenta , în funcţie de an, mai mult de 30% din resurse.

Lansând Rezoluţia 261, Dogmeli doreşte să provoace dezbateri, propunând membrilor săi să iasă cu toţii din secţiunea "Tineri" a OFC.

Rezoluţia 261, impertinent protest politic, dar mai ales sfidare creativă a unei generaţii întregi de cineaşti. Întoarcere în masă la esenţial.

Care o să fie acel film, despre care nu ştiu încă nimic, ce se va realiza fără ştirea mea, într-o frumoasă dimineaţă de primăvară?

Să ne asumăm încă de pe acum aceste zeci de filme, prin forţa împrejurărilor imperfecte şi neapărat interesante!

Dogmeluia!!!

(Din comunicatul de presă dat publicităţii cu ocazia Zilelor Filmului Elveţian, Solothurn, 2001)
Anexă: Rezoluţia 261 (lansată pe 26 ianuarie 2001)

2 obiective:
- să facă să strălucească Elveţia în secolul XXI pe toată planeta, stabilind un nou record mondial al producţiei cinematografice (pe cap de locuitor)
- să vă îmbunătăţească viaţa zilnică de cineast: urmând calea indicată mai jos, veţi ieşi în mod oficial din categoria bugetului redus al "Tinerilor"

6 reguli:
- realizarea a 2 filme de cel puţin 61 de minute = 2 lungmetraje
- documentar sau ficţiune: ambele filme trebuie să fie de acelaşi gen (dacă nu, trebuiesc realizate 4 filme)
- finalizarea lor până la data de 2 iunie 2001 = 126 zile
- trimiterea unei copii [...] pentru premiera mondială, colectivă şi publică
- propunerea filmelor celor mai importante festivaluri, distribuitorilor şi televiziunilor
- cererea Primei de Calitate

1 condiţie
- filmele trebuie să fie, evident, de calitate excelentă

NB: aceste două lungmetraje vă vor permite să accedeţi în mod automat la secţiunea "Cinema" (50% din bugetul OFC). Realizatorii sunt sigurii deţinători ai drepturilor şi responsabilii morali ai operelor lor. (Dogmeli.01 - Rezoluţia 261)

Din reacţiile presei: "În doar şase luni, izbucnirea pe care haremul cinematografului elveţian îl catalogase cam în grabă drept o criză adolescentină, a devenit o mişcare tot mai largă - [...] ei sunt în prezent între 150 şi 200, din care o treime de expresie germană - şi recunoscuţi de ansamblul breslei: la decernarea Premiilor Filmului Elveţian, trei din cele cinci nominalizări la categoria scurt-metraj purtau tricouri Dogmeli. [...] Anna Luif, membră a grupului, a ieşit victorioasă cu Summertime." (Thierry Jobin în Le Temps, 27 ianuarie 2001).

Sageata 7. Rezultatul
Dogmeli a câştigat pariul: 30 de filme turnate în 4 luni în cadrul Rezoluţiei 261. Lansată pe 26 ianuarie 2001 la Solothurn, de către un colectiv de tineri autori, scenarişti, regizori şi producători elveţieni, această acţiune s-a terminat în mod oficial pe 2 iunie 2001. Act colectiv şi spontan, dorind să denunţe absenţa politicii de înnoire în Elveţia.

La un an de la publicarea manifestului nostru, suntem mai siguri ca niciodată că e urgent să se dea un imbold serios noii generaţii de cineaşti, să li se susţină scrierea şi dezvoltarea proiectelor, să se înmulţească lungmetrajele de debut (primul şi al doilea film - n.n.), să se susţină noile structuri de producţie şi să fie incitaţi producătorii să-i producă pe tinerii cineaşti. A miza pe creativitatea şi ambiţia tinerilor cineaşti e o investiţie pe termen lung, susceptibilă de a recrea structura profesională necesară funcţionării acestui sector. E vremea să se instaureze un climat de încredere între OFC, televiziunea elveţiană şi tinerii cineaşti. Reformele privitoare la ajutorul federal, lung discutate în 2000, n-au dat naştere decât unei secţiuni a "Tinerilor", cu un buget dezechilibrat şi derizoriu. Televiziunea elveţiană, la rândul ei, nu dispune de nici un program care să încurajeze în special tinerii cineaşti. Totul rămâne de făcut! Din comunicatul de presă dat publicităţii în august 2001, la Festivalul de Film de la Locarno)

Vernisajul colectiv al Proiectului 261 a avut loc pe 8 august 2001, la Teatrul Paravento din Locarno. Din 8 până în 11 august, de la ora 11 dimineaţa la 1 noaptea, filmele Rezoluţiei 261 au fost prezentate publicului, în versiune VHS, pe câteva zeci de monitoare.

Reacţii din ambele tabere - oficialităţi şi Dogmeli: "Acum, că trebuiesc consideraţi drept consacraţi pentru că au două lungmetraje la activ, tinerii cineaşti reclamă dintr-odată: 1) avem mare nevoie de susţinere, 2) ce vor să facă autorităţile cu noi? Cu un aer obosit, Marc Wehrlin (reprezentantul OFC, secţiunea cinema - n.n.) răspunde sincer: "nimic". Bugetul de ajutor pentru cineaştii debutanţi s-a dublat, explică el, iar OFC - nu este lupul cel rău care încearcă să-i omoare pe tinerii creatori." Tiziana Mona (reprezentanta Societăţii Elveţiene de Radioteleviziune) reaminteşte că televiziunea selecţionează un proiect, nu o mişcare. [...] "Faceţi-ne Festen!", aruncă Tiziana Mona. Daţi-ne mijloacele să-l facem!", replică cei din Dogmeli. (De la masa rotundă intitulată "Ce fel de cinema pentru mâine?", Locarno, august 2001, citat de Antoine Duplan în L'Hebdo, 9 august 2001).

Din reacţiile presei: "Dogmeli a imaginat o farsă bună. Ea s-a transformat într-un act de creaţie colectivă, care cere admiraţie. Trebuie să continue (membrii grupului - n.n.) pe această cale şi să nu aspire la statutul de funcţionari. Dacă e sănătos să-ţi omori părintele, atunci nu trebuie să ceri bani de buzunar. Să continue să lupte, să arunce cu nisip în pompele finanţelor, să inventeze noi dispozitive de producţie, de distribuţie, ba chiar un nou limbaj cinematografic, precum Lars von Trier, inspiratorul lor. Să ne surprindă şi să ne şocheze [...]." (Antoine Duplan, L'Hebdo, 9 august 2001).

NB. Indicaţii de lectură: lectura cea mai fluentă şi la îndemână este, evident, cea cronologică, propusă deja în forma de mai sus; cititorilor care preferă poate un decupaj "cinematografic", în flash-back-uri, le pot propune succesiunea 5-1-2-6-3-4-7 sau chiar una ciclică: 7-5-6-1-2-3-4-7. Desigur, textul poate fi demontat şi apoi remontat şi în alte moduri, după gusturile şi imaginaţia fiecăruia; motto-ul e de preferat să rămână de fiecare dată la început.




 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Laurenţiu Brătan


Alte articole

 La ce filme ne uităm de Paşti? Life of Brian, Jesus of Nazareth and more, Anca Mureşan
 Rezidenţa de scenaristică Pustnik şi-a ales primii invitaţi pentru 2019, Comunicat de presă
 Înscrieri la Rezidenţa internaţională de scenaristică Pustnik, 2019 , Comunicat de presă
 Espacio femenino - Proiecţii de filme la Instituto Cervantes Bucureşti , Comunicat de presă
 Filme clasice ale cinematografiei argentiniene la Institutul Cervantes din Bucureşti, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer