Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Articole diverse

Jocul cu materia - Jan Svankmajer


Arhitext Design, iunie 2002
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În Festivalul Filmului European de la Bucureşti, recent încheiat, a fost proiectat un film ceh special şi foarte curios pentru cei ce iau pentru prima dată contact cu filmele lui Jan Svankmajer - Otesanek (2000). Transpunere modernă a poveştii populare Chipul cioplit, Micul Otik îmbină un irezistibil umor negru cu fantezia debordantă. O familie ce nu poate avea copii îşi ciopleşte un prunc dintr-o rădăcină de copac. Pruncul prinde însă viaţă şi începe să-i devoreze, în bulimia-i ucigătoare, pe cei din jur: pisica, poştaşul, o asistentă socială şi chiar pe tatăl său, care-l cioplise. Singura fiinţă care comunică cu el e vecina Alzbetka, un copil precoce.

Dar provocarea lui Svankmajer merge dincolo de subiect şi de tratarea lui suprarealistă. Asocierile de idei sunt surprinzătoare, iar jonglarea cu senzaţiile denotă o imaginaţie aparte. Tatăl, obsedat de faptul că e steril, vede peste tot numai pântece fecunde şi prunci: vânzătorul de peşte din faţa blocului vinde bebeluşi în loc de peşte, pe care-i înfăşoară în ziar şi-i întinde senin cumpărătorului; pepenele roşu pe care vrea să-l taie seamănă surprinzător de mult cu un pântec însărcinat, iar când îl taie, înăuntru se află chiar un copil; pe trecerea de pietoni de la semafor apar din senin multe mame însărcinate sau cu mulţi copii şi multe cărucioare... În plus, vecina Alzbetka, puştoaică de o precocitate uşor perversă, citeşte numai cărţi de anatomie şi despre sarcină şi e o expertă în domeniu; iar vecinul bătrân (pe care îl va mânca, în cele din urmă, micul Otik) e un libidinos ce-şi pune ochelarii de fiecare dată când se întâlneşte cu Alzbetka, pentru a-i vedea chiloţeii.

Filmul are prospeţimea şi naivitatea unui basm, iar în el descoperim mai vechile idei recurente ale lui Svankmajer - de la amestecul de actori şi animaţie cu obiecte şi marionete din lungmetrajele mai vechi - Faust (1994) sau Conspiratorii plăcerii / Spliklenci Slasti (1996); până la scurtmetrajele lui de referinţă, cu obiecte şi cu sau fără actori - Jabberwocky (1971), Posibilităţi de dialog / Moznosti dialogu (1982), Jocuri virile / Muzne Hry (1988), Întuneric/lumină/întuneric / Tma/Svetlo/Tma (1989), Moartea stalinismului în Boemia / Konec Stalinismu v Cechach (1990).

Felul în care e creat capul lui Otik mai ales, aminteşte de aceste scurt-metraje: capul din lemn are un singur orificiu, ce e pe rând ochi, nas şi gura cu o limbă lacomă. Posibilităţi de dialog - capodopera lui scurtă - e un triptic în care textura şi jocul cu senzaţiile sunt principalii actori: în prima parte două capete se înfruntă - unul format din alimente, celălalt din obiecte din metal; în a doua parte două busturi din plastilină se devorează într-un amestec de dragoste şi ură; iar în a treia, raportul armonios dintre două capete de spice se transformă într-o confruntare frenetică. Animaţia lui Svankmajer e foarte expresivă - senzaţiile sunt puternice, iar obiectele aproape tangibile: pasta de dinţi întinsă pe pantoful lucios cu o periuţă de dinţi; şiretul şi pantoful trecute prin ascuţitoare; limba trecută prin aceeaşi ascuţitoare; amestecul tuturor obiectelor zdrobite într-o singură pastă ce se transformă în plastilină, din care se individualizează apoi alte obiecte. E un joc uimitor cu palpabilul şi texturile şi o explorare fără intenţia de a găsi ceva, un joc cu materia - tot ce se poate înţelege prin materie, organică sau anorganică: obiecte, lut, apă, animale, plante, oameni...

Svankmajer îşi asumă două influenţe: manierismul secolului XVI, cu o preferinţă evidentă pentru alegoriile lui Arcimboldo, şi suprarealismul (cheie în care se pot citi Faust şi, într-o oarecare măsură, Otesanek). Iar explorările lui artistice nu se opresc la film, ci are şi o importantă activitate de sculptor, desenator şi gravor în acvaforte; în 1974 a făcut experienţe cu "obiecte tactile", interpretând senzaţiile vizuale produse de către obiecte atunci când sunt atinse ori privite (cf. G. Bendazzi - Le Cinema d'animation 1892-1992, Ed. Liana Levi, 1991). Un artist aparte, proaspăt şi original, ce se lasă descoperit cu o mare bucurie de către spectator.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Spacer Spacer