Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Articole diverse

Public şi privat în receptarea produsului cinematografic


Arhitext Design, octombrie 2001
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Filmul epocii fraţilor Lumiere stă sub semnul documentarului şi al divertismentului. Aşadar, ca şi teatrul, spectacolul cinematografic de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX era destinat a se petrece în şi cu public, iniţial în săli mai puţin amenajate special, de cele mai multe ori improvizate sau împrumutate de la teatru. De unde şi teama, la vremea respectivă, a multor producători teatrali, că cinematograful reprezintă o redutabilă concurenţă pentru ei. (Însăşi denumirea, în spaţiul anglo-saxon, de Movie Theatre a sălilor în care aveau loc proiecţiile părând să le justifice teama). Cu timpul însă lucrurile s-au mai aşezat, iar teatrul nu doar că nu a dispărut, sufocat de concurenţa cinematografului, ci a avut calea lui aparte de urmat.

Revenind la film, caracterul preponderent de divertisment de la începuturi face ca spectacolul cinematografic să fie unul public. La acest lucru contribuie însă şi alt factor: tehnica de proiecţie, greoaie şi destul de rară pe vremea aceea, astfel că nu oricine îşi permitea proiecţii personale întins pe fotoliu sau canapea. Lucrurile evoluează, iar odată cu curentele avangardiste europene filmul începe să-şi merite denumirea de [a şaptea] artă. Suprarealiştii francezi şi spanioli (René Clair cu Antr'acte şi Paris qui dort, ambele din 1924, sau Luis Bunuel cu Un chien andalou, din 1929, şi L'Âge d'or, din '30) şi mai ales expresioniştii germani (Lang, Murnau, Wiene, Wegener...), urmaţi de cei din curentul numit Kammerspiel (în frunte cu Lupu Pick) explorează disponibilităţile imaginii în mişcare şi tehnicii foto pentru a da naştere la experimente de multe ori uimitoare, ce-şi merită numele de artă. Chiar dacă proiecţiile în cercuri restrânse ale suprarealiştilor, de exemplu, implică un număr de spectatori mult mai mic decât cele obişnuite, grand public, caracterul lor rămâne totuşi unul public, nu privat.

De-abia cu apariţia televiziunii, şi mai ales cu cea a tehnicii video, în anii '70, spectacolul cinematografic devine ambivalent ca mod de receptare, privatul adăugându-se publicului. Frica managerilor teatrali de la apariţia cinematografului se transmite, în deceniul 8 al secolului XX, deţinătorilor de săli de cinema, aceştia temându-se de concurenţa magnetoscopului. Iarăşi trece un timp şi apele se limpezesc, iar sălile de cinema nu dispar, ci se dezvoltă în paralel cu industria video. Mai mult încă, publicul şi privatul încep să se întrepătrundă, apărând săli specializate în proiecţii video pe ecran mare.

Una din modalităţile specifice de manifestare a cinematografului, extinsă mai ales după al II-lea Război Mondial şi care a proliferat considerabil în ultimele 2-3 decenii, este festivalul de film - punct de atracţie nu doar pentru public (cinefil sau nu), ci şi pentru specialişti, prin contactele, schimburile de informaţii şi târgurile de spectacole pe care le propun. Specializate sau nu (pe domenii tematice sau pe scurt/lung metraj, documentare/ficţiune/experimentale etc.), festivaluri de film există mii în lumea întreagă, în toate perioadele anului şi de toate anvergurile. Există însă câteva care sunt recunoscute drept cele mai prestigioase în lungmetrajul de ficţiune. Dintre ele, Cannes-ul este liderul incontestabil, urmat de Veneţia, Berlin, Locarno, Sundance. După căderea blocului comunist din Europa de Est, festivalurile de la Moscova şi Karlovy Vary şi-au pierdut din importanţă, dar acesta din urmă tinde să se reabiliteze în ultimul timp. Un festival de mare anvergură presupune mai multe secţiuni paralele pe lângă cea a competiţiei oficiale şi, cum de obicei sunt luate cu asalt de public, o dotare tehnică pe măsură e indispensabilă: mai multe săli bine dotate, staff-ul aferent şi toată infrastructura implicită.

Ediţia de anul acesta (a 54-a) a Festivalului de Film Locarno s-a desfăşurat între 2 şi 12 august şi e un exemplu de astfel de festival de anvergură. S-au proiectat, în 11 zile, în jur de 300 de filme de scurt şi lung metraj, în secţiunile oficiale, unele competitive, altele nu. Pe lângă secţiunile oficiale, a existat o secţiune a grupului Doegmeli 261, format din tineri regizori independenţi, în majoritate romanzi, care, în ultimele zile, şi-au proiectat cele 261 de filme (ficţiune, documentare, experimentale), realizate în ultimul an calendaristic şi primul lor an de existenţă, fiecare cu o lungime de cel puţin 61 de minute. Proiecţiile au fost pe suport VHS, non-stop, pe mai multe monitoare simultan. Apoi, tot în afara secţiunilor oficiale, a avut loc un Trade Show, în cadrul căruia distribuitorii de film şi-au prezentat cataloagele şi au proiectat, fiecare, câteva din filmele cele mai atrăgătoare din ansamblul ofertei.

Ca dotare tehnică, festivalul de la Locarno dispune în primul rând de o impresionantă Piazza Grande - piaţa mare a orăşelului situat pe malul Lacului Maggiore, la poalele Alpilor, piaţă în care sunt aranjate, pe toată durata festivalului, 7000 de scaune, dispuse în faţa unui ecran gigant, de 26 m x 14 m, cu o suprafaţă de 364 m2 - proiectul iniţial al amenajării pieţei aparţinând arhitectului Livio Vacchini şi datând din 1971. Proiecţia e asigurată de la o cabină situată la 80 m de ecran, iar aici sunt prezentate filmele ce concurează la Premiul Publicului. Foarte inspirat, căci proiecţiile din Piazza Grande sunt, într-adevăr, spectacole impresionante, grand public. În caz de ploaie (ceea ce anul acesta s-a întâmplat de câteva ori), proiecţiile din Piazza Grande sunt mutate în cea mai mare sală din Locarno - Auditorium Fevi, de 3200 de locuri. Tot aici sunt proiectate prima dată filmele din competiţia oficială (anul acesta 19), fiecare din acestea repetându-se de două ori în alte săli.

Celelalte săli de care dispune festivalul sunt: Kursaal (500 de locuri), Rex (500 de locuri), Morettina (500 de locuri), Cinema Rialto (cu 2 săli de 170, respectiv 100 de locuri), Otello, situată în Ascona (170 de locuri), Pala Video Sony, situată în Muralto (270 de locuri). Pala Video Muralto e o sală special destinată proiecţiilor video - aici s-a ţinut secţiunea [competitivă] video - exemplu de intruziune (şi confluenţă) a domeniului privat în cel public în cinema. Tot acest spaţiu comunitar, format din cele 7 cinematografe, plus Piazza Grande, n-ar putea funcţiona bine dacă n-ar beneficia şi de legături între ele. Astfel, transportul (gratuit) din Piazza Grande la Auditorium Fevi (principala sală a festivalului) şi Morettina, care se află în apropiere, e asigurat la fiecare sfert de oră de un autobuz al festivalului, chiar dacă distanţa nu e mare şi se poate parcurge pe jos fără probleme. Şi pentru sala din Ascona (aflată la doar 2-3 km de Piazza Grande) există curse regulate, ca şi pentru toate localităţile din jur (Losone, Brissago, Vallemaggia, Minusio, Orselina, Locarno-Monti...); de asemenea, telefericul asigură şi curse nocturne înspre Orselina la fiecare sfert de oră, până la 00.30; trenurile au regim special, existând curse ce pleacă la 15 minute de la terminarea ultimei proiecţii din Piazza Grande înspre Bellinzona, Lugano etc. Există, în plus, un kids corner şi un serviciu de baby-sitting, un centru de închiriat biciclete, câteva centre internet gratuite etc. Toate aceste detalii fac ca Locarno să fie un spaţiu foarte organic pe durata festivalului, cu mici disfuncţionalităţi inevitabile, dar cu un nivel organizaţional de ansamblu foarte ridicat.

Deplasarea la Festivalul de Film Locarno 2001 a fost sprijinită de Fundaţia Pro Helvetia.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Laurenţiu Brătan


Alte articole

 La ce filme ne uităm de Paşti? Life of Brian, Jesus of Nazareth and more, Anca Mureşan
 Rezidenţa de scenaristică Pustnik şi-a ales primii invitaţi pentru 2019, Comunicat de presă
 Înscrieri la Rezidenţa internaţională de scenaristică Pustnik, 2019 , Comunicat de presă
 Espacio femenino - Proiecţii de filme la Instituto Cervantes Bucureşti , Comunicat de presă
 Filme clasice ale cinematografiei argentiniene la Institutul Cervantes din Bucureşti, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer