O poveste pentru mari şi mici - Block Bach

Vă apasă cenuşiul blocurilor în care locuiţi? Aveţi senzaţia că trăiţi într-o cutie de chibrituri invadată de mirosul mâncării gătite de vecină? Vă simţiţi pândiţi de ochii vecinilor care nu au altceva de făcut? Vă propun să vedeţi Block Bach, un spectacol care scoate în evidenţă VIAŢA, cea de dincolo de betoanele care par a o îngrădi şi banaliza.

Block Bach este un spectacol multimedia de teatru-dans, creat pe muzica lui Johann Sebastian Bach. Regia îi aparţine lui Alexandru Dabija, iar pentru realizarea coregrafiei, alături de Răzvan Mazilu, a fost invitat coregraful israelian Amir Kolben, profesor la Academia de Dans din Ierusalim. Proiecţiile video care rulează în timpul spectacolului sunt realizate de compania Casa Gontz, iar scenografia este semnată de Alexandru Dabija şi Laura Paraschiv. Fiecare dintre numele amintite merită reţinut, pentru că fără contribuţia măcar a unuia singur, spectacolul ar fi fost incomplet.

Fără a face afirmaţia că este un spectacol excepţional, mi-am propus totuşi să vă conving să mergeţi să-l vedeţi. Pentru că Block Bach este pentru toate gusturile. Şi mă voi opri în primul rând asupra protagoniştilor, căci, până la urmă, ei atrag publicul. Vă place break-dance-ul? Îl veţi vedea pe CRBL într-o ipostază cu totul nouă, o ipostază care, neaşteptat, îi vine bine (sincer, nu credeam că CRBL poate fi o parte armonioasă a peisajului constituit din Răzvan Mazilu, Monica Petrică şi Coca Bloos; văzând spectacolul, mi-am dat seama că Mazilu a fost extrem de inspirat invitându-l pe cel mai bine cotat dansator de break-dance de la noi, altfel, piesa ar fi putut fi compromisă). Iubiţi dansul clasic? Monica Petrică, balerină la Opera Naţională Bucureşti, sigur vă va sensibiliza cu graţia şi feminitatea ei. Preferaţi dansul contemporan? Combinaţia Kolben-Mazilu este reuşită şi originală şi vă va face să nu regretaţi banii daţi pe bilet. Într-un spectacol de teatru-dans, doamna Coca Bloos reprezintă prin excelenţă teatrul, teatrul care completează dansul, care îi dă mai multă forţă, deşi este un teatru nonverbal. Şi pentru că vorbeam despre peisajul armonios pe care îl formează Mazilu, Petrică şi Coca Bloos, ar fi nedrept să nu subliniez talentul actoricesc al primului dintre ei. Nu cred că a exagerat cine a afirmat că Răzvan Mazilu este cel mai bun actor dintre dansatori.

Block Bach nu este un spectacol sofisticat, abstract, ci este o poveste despre existenţa noastră cotidiană, o poveste ce poate fi redusă la cuvintele urban, dans, bloc, Bach. Dacă nu vă va impresiona soloul de break-dance al lui CRBL pe muzica lui Bach, un solo fără cusur, după părerea mea (cred că este momentul pe care l-am urmărit cu cea mai mare atenţie din tot spectacolul, pândindu-i lipsurile, pe care, însă, nu le-am găsit), sigur vă va impresiona scena sărutului dintre Răzvan Mazilu şi Monica Petrică, un sărut nesfârşit, parcă, cu care cei doi "mătură" scena, un sărut care pare a-i face să-şi ia zborul (există între cei doi, în dans, o comunicare extraordinară, se completează unul pe altul; de altfel, ei colaborează şi la realizarea unui alt spectacol de teatru-dans al lui Mazilu: Un Tango Mas); sau măcar veţi fi luaţi prin surprindere de duelul dintre CRBL şi Mazilu, desfăşurat pe o pistă rulantă de fitness. Despre doamna Coca Bloos, ce să spun? Este perfectă! Reuşeşte să se identifice cu personajul cel mai reprezentativ pentru viaţa la bloc, sub multe dintre aspectele ei.

Întreaga prestaţie a celor patru protagonişti se desfăşoară pe un fundal de proiecţii video, care se află în strânsă relaţie cu ei, mişcându-se unii în funcţie de alţii (imaginile în funcţie de artişti sau artiştii în funcţie de imagini). Sunt proiectate blocuri (ca nişte cutii puse una peste alta şi una lângă alta), cu lumini care se aprind şi se sting, blocuri care se mişcă pe orizontală şi pe verticală, o cameră care se roteşte (în ritmul în care Mazilu şi CRBL aleargă fiecare pe pista lui). Imaginile au viaţă, dar viaţa lor este una oarecum discretă, fără a distrage atenţia de la artişti, sunt ca nişte backing vocals care pun în valoare interpretul.

Cel care a ales fundalul muzical pentru spectacol a fost Amir Kolben, care a realizat o combinaţie inedită între muzica sacră din Matheus Passion şi lumeştile zgomote de stradă. Cele două ipostaze muzicale aflate în opoziţie reuşesc să coexiste într-un mod deloc neplăcut. Muzica clasică face parte din educaţia lui Amir Kolben, care a studiat vioara timp de aproape 10 ani în copilărie şi adolescenţă. A renunţat la muzică şi s-a identificat cu dansul, ajungând în prezent unul dintre cei mai importanţi coregrafi israelieni. Amir Kolben este fondatorul şi directorul artistic al Kolben Dance Company, cu sediul în Ierusalim şi a dansat ca solist în cadrul Bat-Sheva Dance Company şi al Israel Ballet. A fost cofondatorul şi directorul artistic al Tamar Jerusalem Dance Company şi a condus departamentul de dans din cadrul Academiei de Muzică şi Dans din Ierusalim.