Teatrul Odeon la Paris - Block Bach

Block Bach, spectacolul Teatrului Odeon, regizat de Alexandru Dabija, a fost prezentat la Casa UNESCO, pe 3 septembrie 2007, la invitaţia Delegaţiei Permanente a României pe lîngă UNESCO, fiind integrat în seria de evenimente consacrate lui Constantin Brâncuşi.

Block Bach e o arhivă cotidiană vie. Un aliaj de gesturi, atitudini, priviri, care urcă de la parterul mişcării brute la etajul divorţului de beton. Care apasă pe "butoanele" bicepşilor şi ale săruturilor fugare. Fiecare amănunt aparent banal e săltat spre un sens doi. Nimic nu rămîne doar la / în bloc. Simbolizarea concretului se face fără artificii inutile, printr-o simplă trecere la etajul superior. Urcatul şi coborîtul în imaginarul scării se fac simultan. Block Bach te aruncă în atmosfera din faţa blocului, în demenţa zgomotelor violente, pentru ca, în secunda următoare, să-ţi lipească urechea de Bach. Te smulge din stradă, din dictatura cenuşiului şi te aşază între cei patru pereţi muzicalizaţi. Performarea spaţiului din jurul blocului şi retragerea în spatele unei ferestre se fac prin transformarea registrelor de mişcare. Corpul e liftul cel mai mobil cu putinţă. Din el ţîşnesc figurile unse cu Bach ale street dancer-ului CRBL. Din el curg sincronizările perfecte dintre Monica Petrică şi Răzvan Mazilu. Şi tot din el coboară, cu poşetuţa de zi cu zi, o bătrînică înduioşătoare, care se învîrteşte la un moment dat ca un titirez. Cu picioarele în aer, scrutează la final lumea de la călcîiele blocurilor. Atît de departe de beton, atît de aproape de cer, Coca Bloos aduce cu ea concretul dur / pur şi visele suspendate.

O scară de bloc e o piaţă de desfacere umană. Block Bach devine un model de punere în pagină motrică a unor experienţe repetitive, blazante, fericite, aerisite. Block Bach are deschidere în stradă şi închidere în apartamentul care lasă loc timpului scurt în care eşti împreună cu celălalt. E spectacolul unor tipologii umane înghesuite în spatele unor ferestre aprinse şi stinse intermitent ca nişte semnale de viaţă de la un punct încolo anesteziate.

Recunoşti în Block Bach un pattern cotidian pe care îl poţi umple cu propriile tale obişnuiţe, dorinţe, aşteptări.


Spectacolul de la Odeon iese în stradă

Segmentarea detaliată se omogenizează perfect, păstrînd structura de acţiuni pe diferite module stilistice inversate, intersectate, stratificate şi complementare. Vecinătatea mişcărilor, muşchii lui CRBL prin care curge Bach şi duetul senzual Monica Petrică - Răzvan Mazilu, plus oul decojit de Coca Bloos sînt particule de locuire într-un spaţiu care îşi trăieşte la comun intimitatea. Block Bach există, exact ca orice arhitectură urbană, pe niveluri suprapuse, pentru că tocmai structura arhitecturală e miza asamblării lui. Vizual, motric, structural, Block Bach e gîndit ca o construcţie care se face sub ochii spectatorilor, ca şi cum ai muta de la unu la doi, de la doi la trei şi aşa mai departe, mobile, oameni, dorinţe. Conceptul acestui spectacol-blog e unul de performare în contexte individuale link-uite.

Orizonturile orizontal-verticale ale percepţiei blocului, relaţia fragil-angoasantă cu un spaţiu urban care reciclează griul şi somatizează sunetele în aşa fel încît le simţi de la tîmple în talpă, pînă cînd devin ritmul gîtuit şi asurzitor al propriului tău corp te pun în faţa unei mostre de antropologie urbană. Ghetoizarea în cămăruţe uniforme - excelentă dispoziţia lor dinamică din proiecţiile lui Gontz -, produse în serie care tasează intimitatea şi induc o apropiere conjuncturală, e trecută prin trup.
Corpul performerilor urcă exact ca o plantă agăţătoare pe corpul-schelărie stradală. Bloc cu vedere spre bloc, flancat de blocuri, înghesuit, precar, sonorizat.

Cu blocul pe piele şi muzica lui Bach în timpane, spectacolul de la Odeon iese în stradă.


Teatrul Odeon
Block Bach
Regia: Alexandru Dabija
Coregrafia: Răzvan Mazilu, Amir Kolben
Scenografia: Alexandru Dabija, Laura Paraschiv
Visuals: Casa Gontz
Muzica: J.S.Bach
Cu: Răzvan Mazilu, Monica Petrică, Coca Bloos, CRBL