Interviu cu Alice Barb şi George Ivaşcu - Cuplul ideal

La originalul şi fascinantul Festival de Umor Negru de astă-toamnă, la decernarea premiilor, în sala Teatrului Odeon, pe rîndul din faţa mea s-a aşezat un cuplu ce părea decupat dintr-un film cum nu se mai prea fac nici la Hollywood. Ea, o blondă mignonă, de o eleganţă impecabilă, fără nici un fel de stridenţe şi cu o asemenea grijă pentru detaliu încît ai fi putut să o studiezi în amănunt pînă la ultima bijuterie cu patină şi tradiţie, fără să-i găseşti vreun cusur. Pe el îl văzusem pe micul ecran şi pe scenă, dar mai cu seamă îţi sugera prin tot, că este cu adevărat aceea piesă de puzzle care se potriveşte perfect celei de alături. Erau regizoarea Alice Barb şi actorul George Ivaşcu. Am hotărît să-i sun pentru un interviu pentru ne împărtăşi cîte ceva din partea nevăzută a existenţei lor în doi. Cînd am ajuns la ei am pătruns într-un fel de casă a păpuşilor rafinate, fiecare obiect avînd istoria sa, începînd cu jobenul clac oferit lui Alice la o premieră de către doamna Margareta Şipoş, soţia dramaturgului Teodor Mazilu şi pînă la o orgă olandeză şi o maşină de scris precum cea a Agathei Christie. În apartament locuiesc şi două suflete necuvîntătoare, mîţele Miţa şi Ziţa, care au ca nume de "scenă" Babette, cu conotaţie autohtonizată de băbuţă şi Sufleţel, ca maimuţica din "Singur pe lume", două pisici "comunitare" tărcate care se fandosesc mai ceva ca siamezele din Doamna şi vagabondul.

Rep.: Voi începe cu o întrebare banală, pentru a ancora puţin în timp discuţia. De cînd sunteţi împreună în această veşnică logodnă unică între doi Vărsători, cum vă place să vă caracterizaţi?

Alice Barb: Din 1989.

Rep.: Un an decisiv pentru noi toţi.

A.B.: Într-adevăr. În primii ani toată lumea ne întreba dacă nu suntem fraţi, într-atîta semănam.

Rep.: Tipic pentru perechile predestinate.

A.B.: De altfel suntem născuţi eu pe 14 şi el pe 15 februarie.

Rep.: De Ziua îndrăgostiţilor. Pentru George, în America, din pricina decalajului orar este încă Valentine's Day...

A.B.: Astrogramele susţin că am mai fost împreună în cel puţin alte trei vieţi.

Rep.: Ca-n Dead Again / Mort din nou cu Kenneth Branagh şi Emma Thompson... Amîndoi aţi terminat actoria, George face şi regie, iar tu Alice ai absolvit şi regia de teatru pe care te-ai axat în ultima vreme cu succese certe (Cabotinul, Căsătorie în stil olandez, Don Juan moare ca toţi ceilalţi, Priveşte înapoi cu mînie), iar în ultimul an spectacolele companiei tale.

A.B.: Am înfiinţat compania teatrală independentă Of-Of împreună cu George şi Robi (Nagy Robert- prim solist al Operei Române din Bucureşti, fratele lui Alice şi omniprezent în tot ceea ce spune sora lui) şi încă şapte prieteni actori.

Rep.: Ca director şi regizor al acestei companii, spune-mi, este asemeni celei a Doamnei Bulandra, de exemplu?

A.B.: Nicidecum. Acum nu se poate trăi din teatru.

Rep.: Deocamdată...

A.B.: Trebuie deci sponsori puternici. Noi am avut noroc cu cei de la ArCuB,care ne-au finanţat spectacolul cu O zi de vară şi cu Ericsson pentru spectacolul Poveste de cartier, coproducţie a companiei Of-Of şi caleidoscop, ambele jucîndu-se la Teatrul Act (de pe Calea Victoriei), înfiinţat de Marcel Iureş.

Între timp apare şi George Ivaşcu, sosit de la Facultate. Din 1993 ţine cursuri de actorie la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică. Îl întîlnisem recent la seara Costa-Gavras de la Chestiunea Zilei.

Rep.: Atunci ai venit să-l studiezi mai îndeaproape pe Florin Călinescu pentru scheciul parodic din noaptea de Anul Nou? Fără îndoială că a fost imitaţia cea mai reuşită. (M-am întrebat retroactiv dacă nu făcusem o gafă. Bănuiesc că pentru un actor rolurile sunt asemeni copiilor proprii, la fel de dragi cu toţii ).

George Ivaşcu: Şi doamnei Sanda Manu acela i-a plăcut cel mai mult. Dar fusesem la emisiune, ca invitat şi la Mircea Badea, deci îl putusem şi analiza şi pe el pe îndelete.

Rep.: Mergeţi la cinema?

G.I.: Mai mult vedem filmele acasă.

Rep.: Care a fost primul văzut împreună?

A.B.:( După o mică ezitare.) Gata, ştiu...Brazil.

Rep: Alte titluri de referinţă pentru voi?

A.B.: Prospero's Books, Underground, Trainspotting.

G.I: All That Jazz...

Rep.: Eram sigură. Corespund întru totul profilului vostru intelectual. Modern, cultivat, sofisticat...

A.B.: Îl ador pe Chaplin. Pe Funes. În februarie voi monta la Nottara comedia Oscar de Claude Magnier.

Rep.: În sfîrşit o piesă bulevardieră. La Paris au un succes nebun şi aici parcă le-a pierit sămînţa. Alte proiecte?

A.B.: Cartofi prăjiţi cu orice la Odeon, Artă de Yasmina Réza şi Amadeus cu George (Ivaşcu) în rolul titular.

Rep. Poate că George va lua un premiu UNITER, căci atunci cînd s-au decernat Oscarurile pentru filmul lui Forman, Tom Hulce a pierdut în faţa lui F. Murray Abraham.

G.I: Ar fi meritat amîndoi, dar nu există ex-aequo ca la Cannes.

Rep.: La televizor vă uitaţi?

G.I.: Pe Discovery, Animal Planet.

A.B.: Şi Muzzik. (Alice a studiat şi pianul şi canto clasic).

G.I.: La filmele de pe HBO şi la Ştiri.

Rep.: Pasiuni?

A.B.: Ezoterismul şi poveştile S.F.

G.I.: Jocurile pe calculator.

Rep.: Locul ideal pe această lume?

A.B.: Pentru mine în mod cert Parisul şi Bretania.

G.I.: Eu prefer categoric Monte Carlo.

Dar cît de păcat ar fi pentru noi să rămînem fără spectacolele lor, aici. Aşa că din egoism sperăm ca aceste visuri să li se adeverească doar în vacanţă sau într-o existenţă viitoare.