O caracteristică a distribuţiei de film din ultimele două luni e încetinirea ritmului de lansare a premierelor la 2-3 pe săptămână, după ce se ajunsese la 5-6 anul trecut şi în prima jumătate a acestui an. Această încetinire vine pe fundalul scăderii permanente a frecventării sălilor de cinema din România, dar are şi o cauză conjuncturală - începutul vacanţei de vară.
Ca diversitate - nici o schimbare: majoritatea covârşitoare a filmelor vin din SUA, 3-4 din Franţa sau Marea Britanie, doar unul românesc (California Dreamin' (nesfârşit), al lui Cristian Nemescu, despre care am scris în corespondenţa de la Cannes), unul asiatic, unul olandez...
Filmul asiatic e unul (sud)coreean - zice-se filmul (coreean) care a avut cele mai mari încasări din întreaga istorie a cinematografului din această ţară: Gwoemul / Monstrul (2006), regia Bong Joon-ho. E un horror cu accente parodice, de o naivitate ostentativă, de unde probabil că i se trage şi succesul. E un film bine făcut - asiaticii sunt maeştri în gen, dar în lipsa unui astfel de succes comercial, el ar trece aproape neobservat. Mai degrabă un film de vacanţă, amuzant, decât unul care să-ţi rămână în minte ca o peliculă de referinţă. A avut premiera românească la TIFF, iar acum poate fi văzut şi-n sălile de cinema.
Dintre filmele americane, sunt câteva aşteptate şi dezamăgitoare (Ocean's Thirteen, Zodiac), altele o surpriză relativ plăcută (The Illusionist).
Ocean's Thirteen / Acum sunt 13 e partea a treia a seriei Ocean's..., regizat tot de Steven Soderbergh şi tot cu George Clooney, Brad Pitt, Matt Damon, plus Al Pacino... A avut premiera la Cannes, unde a fost inclus în Selecţia Oficială (în afara concursului) şi a ieşit destul de repede în sălile româneşti. E un film făcut, fără nici o îndoială, din motive mercantile, căci altfel nu are nici o motivaţie. Inspiraţia e zero, nu mai aduce absolut nimic nou şi lasă o senzaţie de oboseală şi blazare - să mai facem un film, chiar dacă nu mai avem nimic de pus în el... Poate fi văzut eventual de curiozitate (deşi nici atât nu merită) sau de către fanii seriei.
Tot la Cannes a avut premiera Zodiac / I se spunea Zodiac, al lui David Fincher, şi tot un gust dezamăgitor lasă în urmă. E un thriller-policier foarte pal în comparaţie cu Se7en - capodopera lui Fincher din 1995. Se bazează pe un caz real, e mult prea lung (160 de minute) şi chiar dacă Jake Gyllenhaal e foarte bun, filmul îţi lasă un sentiment de gratuitate şi de lipsă de convingere.
E foarte bine condus The Illusionist / Iluzionistul (2006), de Neil Burger, coprodus cu Republica Cehă, cu Edward Norton în rolul unui iluzionist din Viena începutului de secol XX. Se urmăreşte cu plăcere, chiar dacă nu e vreo capodoperă - merge pentru o ieşire în oraş, într-o seară de week-end. Altfel, nimic nou sau nemaivăzut.
O surpriză destul de plăcută vine de la Venus (2006), film britanic de data asta, în regia lui Roger Michell, cu un rol excelent al lui Peter O'Toole. E un film amuzant, sensibil şi profund, despre bătrâneţe, dar fără a fi deprimant, unul din acele filme care lasă în urma lor o senzaţie de seninătate, atunci când ieşi din sală. Merită văzut!
Nu aceeaşi e situaţia cu Mr. Bean's Holiday / Vacanţa D-lui Bean (2007), regia Steve Bendelack, evident un film cu Rowan Atkinson. Gagurile D-lui Bean în Franţa sunt atât de răsuflate, încât după 15 minute ştii deja ce va urma şi vrei să ieşi din sală. Păcat, căci filmul anterior al D-lui Bean - Keeping Mum, 2005, regia Niall Johnson - fusese o surpriză foarte plăcută.
Mr. Brooks / Dl. Brooks (2007), regia Bruce A. Evans, cu Kevin Costner, şi The Number 23 / Numărul 23 (2007), de Joel Schumacher, cu Jim Carrey, mizează amândouă pe câte o idee puternică: primul pe plăcerea pură a unui personaj foarte influent de a ucide, iar al doilea pe capacităţile mistico-profetice ale numărului 23. Ambele sunt filme care te prind până la un punct, bine scenarizate şi realizate, dar care în nici un caz nu aduc ceva nou.
Mai incitant e, în schimb, britanicul Notes on a Scandal / Jurnalul unui scandal (2006), de Richard Eyre, cu Judi Dench şi Cate Blanchett în roluri foarte bune. E un film care mizează pe provocarea subiectului - o profesoară se lasă sedusă şi are legătură sentimental-erotică cu un elev minor, un adolescent. Totul degenerează într-un scandal de proporţii, declanşat şi întreţinut de o altă profesoară... Filmul merită mai degrabă descoperit decât povestit!
Chiar şi amatorii de efecte speciale şi de aventuri cu piraţi riscă să se plictisească la Pirates of the Caribbean: At World's End / Piraţii din Caraibe: La capătul lumii (2007), regia Gore Verbinski, cu o durată excesivă, de 2h40. Efectele speciale sunt spectaculoase, Johnny Depp şi Orlando Bloom îşi vor seduce fanii, iar filmul în sine parcă are mai mult sens la această a treia parte decât alte serii...
Complet neglijabile sunt mai multe premiere din ultima vreme: Fantastic Four: Rise of the Silver Surfer / Cei 4 Fantastici 2 - Ascensiunea lui Silver Surfer (2007), regia Tim Story; Living & Dying / Murind pentru a trăi (2006), regia Jon Keeyes; Perfect Stranger / Seducătorul fără chip (2007), regia James Foley, cu Bruce Willis şi Halle Berry; sau Irresistible / Secret irezistibil (2006), regia Ann Turner... Sunt toate filme hollywoodiene realizate pe bandă, care nici măcar pentru petrecerea timpului (cel mai) liber nu merită văzute.
În sfârşit, unul din cele mai bune filme ale acestui an e La Science des rêves / Arta viselor (2006), al lui Michel Gondry. Coproducţie franco-italiană, cu Gael García Bernal şi Charlotte Gainsbourg, filmul e de o imaginaţie debordantă, cu inserturi animate care accentuează oniricul ce domină, de altfel, viaţa eroului principal, care are probleme de a face diferenţa între viaţa reală şi vis. Subiectul deja e foarte incitant, iar genialul Gondry ştie din plin să scoată maximum din el. La Science des rêves e, astfel, un film captivant, nebun şi nebunesc, un fermecător delir vizual pe care nu trebuie să-l rataţi!