Era o vreme cînd (aproape) toate filmele de acţiune tindeau, mai mult sau mai puţin făţiş, spre Die Hard - aşa se face că am avut parte, de-a lungul anilor, de alde Die Hard pe apă, Die Hard în tren, Die Hard la meciul de hochei, Die Hard în Egipt, mă rog, ultimul e lejer inventat, dar aţi prins ideea.
Anii au trecut, action-urile au devenit o extensie a consolei PlayStation, vremile s-au schimbat, iar Bruce Willis a îmbătrînit... Ceea ce nu l-a împiedicat, după lungi tergiversări şi tone de zvonuri, să "îmbrace" din nou, nu costumul (maieul?), ci aura emblematicului, şugubăţului şi ghinionistului John McClane pentru acest Die Hard 4.0 (care la yankei se cheamă Live Free or Die Hard, don't ask), un miş-maş hi-tech (urmează oare Arma Mortală SF sau Mad Max dogma?!) care îşi doreşte atît de tare să fie la modă (drept care mixează ploturi computerizate la ordinea zilei şi terorişti de la grupa mică, plus specialişti în ţopăielile pe clădiri, care am uitat cum se cheamă, şi urmăriri filtrate, evident, în albastru) încît sfîrşeşte prin a obosi inutil, PG-13 (ce oroare!) şi fără de farmec sau convingere. Rezultă un action anonim, care imită agitat o trilogie care, mai mult ca oricînd, ar fi trebuit să rămînă trilogie.
Era o vreme cînd toate filmele de acţiune îşi doreau să fie Die Hard - au trecut 12 ani (pe hîrtie) de la ultimul episod (John McTiernan... with a vengeance!), 12 ani care par un secol, zic eu, privind efortul banal şi fără de cojones al junelui Len Wiseman (antrenat cu vîrcolaci CGI), o pastişă care nu face decît să-mi confirme că nimeni, nici măcar Bruce Willis, nu avea nevoie de acest film. Yippee kay-ey motherfuckers!