Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

Interviu cu Mircea Diaconu, director de teatru


România Liberă, august 2001
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Florica Ichim: Instalat de curînd pe scaunul directorial de la Teatrul Nottara, Mircea Diaconu ai doar puţin timp pentru pregătirea stagiunii ce vine. În plus, deoarece ai colaborat cu acest teatru cunoşti bine, cred, situaţia lui. Aici nu s-a jucat şi nu s-a repetat, au existat conflicte cu direcţia artistică şi managerială; a căpătat o faimă chiar trupa de neinvidiat ş.a.m.d. De ce ai vrut să fii directorul unei instituţii în criză gravă de creaţie şi de administraţie?
Mircea Diaconu: Ca de obicei, din romantism şi sunt deja clipe în care îmi dau cu pumnii în cap. Eu sunt doi: unul lucid şi cu instinct de conservare, celălalt care se aruncă în piaţa publică. În funcţia aceasta nu vreau să fac nici o demonstraţie, nu vreau să inventez nimic, nu vreau să modernizez. Teatrului îi stă bine vechi. Am nostalgia teatrului din anii '60-'70, care a dispărut.

F.I.: Mă adresez acum lucidului Mircea Diaconu. Să luăm pe puncte ce e grav în situaţia instituţiei.
M.D.: Administrativ, instituţional este Ev Mediu: sistemul rigid, deciziile urmează trasee îngrozitor de lungi şi la fiecare popas altcineva îşi dă cu părerea, încît obosesc şi măgarul şi samarul. De fapt, suntem mult prea încărcaţi cu personal faţă de eficienţă. Nu vreau să dau pe nimeni afară, ci să măresc cantitatea de muncă şi de eficienţă. Să vedem cine rezistă. Directorul Teatrului Nottara (nu eu, funcţia) are, după schemă, 5 consilieri artistici!! O să aplic logica lui Petru cel Mare care, văzînd că arhanghelul de aur de pe Petrodvoreţ stă înţepenit, a dat ordin să fie făcut să se învîrtească după vînt. Nici în teatru nu trebuie să stea nimeni degeaba. Voi înmîna fiecăruia o hîrtie cu atribuţii, termene şi cui să se adreseze. Cel mai ineficient lucru sunt audienţele la director. Sunt bune doar în caz de criză în instituţie.

F.I.: Te-am găsit, cînd am venit, cercetînd atent mocheta sălii mari. Intenţionezi o renovare?
M.D.: Tot ce vom face trebuie să însemne un efort plăcut pentru a primi 500 de musafiri în fiecare seară. Acum sălile sunt cum sunt. Holurile sunt groaznice. Am început să lucrăm pentru ca teatrul să arate altfel.

F.I.: Bine, bine, chiar perfect. Dar repertoriul?
M.D.: Repertoriul trebuia făcut cu 2 ani înainte. Or eu, la această oră, n-am moştenit decît două titluri. Nu se repetă nimic. Teatrul e gol. Trebuie să prind din urmă, iar în septembrie vreau să afişez distribuţiile pentru toată stagiunea cu termene fixe.

F.I.: Crezi că îi vei convinge pe regizorii noştri să lucreze cu termene fixe? Nu-i o utopie?
M.D.: La termenul respectiv eu deschid uşile sălilor să intre publicul. Dacă nu sunt gata, suportă consecinţele. Imediat, la sfîrşitul lunii septembrie, afişez distribuţiile pentru stagiunea viitoare. Altfel nu-ţi poţi împlini un program cultural.

F.I.: Ai un asemenea program?
M.D.: Tot ce fac este sub semnul reteatralizării teatrului.

F.I.: Toată lumea spune că face aşa ceva.
M.D.: Consider că se plăteşte un tribut prea mare modelor, snobismelor.

F.I.: Aceasta, în parte, este adevărat. Dar loc pentru experiment nu o să se găsească în Teatrul Nottara?
M.D.: Ba da. Ca cianura. În doză mică.

F.I.: Dăunează, crezi?
M.D.: Doar ţi-am spus, teatrului îi stă bine vechi. Aşa are şansa de a rămîne el însuşi şi poate intra în concurenţa năprasnică ivită din tehnicile moderne.

F.I.: Ai contactat deja regizori? Cine ţi-a răspuns? Cine ţi-a promis?
M.D.: Pînă acum, Felix Alexa, Victor Ioan Frunză, Claudiu Goga, Hausvater, Nae Caranfil, Alexa Visarion, Ada Lupu, Dinu Cernescu, Alexandru Repan, un procent de promisiuni de la Liviu Ciulei.

F.I.: Din repertoriul existent al Teatrului mai reiei ceva?
M.D.: Pentru prima stagiune vreau să reluăm cîteva din spectacolele importante ale ultimelor decenii: Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă de Horia Lovinescu, Micul infern de Mircea Ştefănescu, Pădurea lui A.N. Ostrovski, în formulele regizorale în care s-au jucat. Aşadar, în primele luni lucrăm la reluări şi cele din stagiunea trecută le triem şi voi organiza un sistem amplu de turnee cu spectacole profitabile. Cea mai importantă sală este ţara.

F.I.: Cum arată trupa? Cîţi actori sunt?
M.D.: 44. Nu ştiu cum arată în afară de cei maturi, cu care am jucat, şi cîţiva tineri care mi-au fost studenţi.

F.I.: Dai concursuri de angajare?
M.D.: Eu nu cred în concursuri în România.

F.I.: Totuşi, ai dat şi tu un concurs pentru post...
M.D.: E primul meu compromis, dar cu un scop precis. Voi lua actorul cînd îmi trebuie pentru un rol. Acum, celor din teatru le dau să joace, îi văd astfel pe toţi şi apoi hotărăsc cui îi prelungesc contractul.

F.I.: Trupa te-a dorit director? Ce aşteptau de la tine? Ai prieteni în trupă?
M.D.: Cei mai mulţi m-au vrut, poate, pentru felul meu ţărănesc de a fi, mai sincer şi mai direct. Poate şi pentru doza retro pe care o conţin. În teatru nu există prietenii. Există colegialitate, scopuri comune înţelese... Un calcul profesional în care cred.

F.I.: Programul tău are un element important de rezistenţă?
M.D.: Piesa mea de rezistenţă e dramaturgia românească interbelică.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Spacer Spacer