Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

Marsilia, cucerită de un... Puric


România Liberă, ianuarie 2002
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În cele trei decenii de existenţă, Teatrul Toursky din Marsilia s-a impus ca unul dintre cele mai importante focare ale vieţii artistice franceze şi europene. S-a ajuns aici prin producţiile proprii, cît mai ales prin confruntările de mare anvergură ocazionate de festivalurile sale internaţionale, care au aşezat instituţia la loc de frunte în spaţiul mişcării teatrale mediteraneene. Faptul se datorează omului de teatru Richard Martin, cel care a reuşit să promoveze spiritul de performanţă şi de fructuoasă colaborare în cadrul acestor festivaluri. Iar cînd instituţia a trecut prin momente dificile, fiind chiar ameninţată de oficialităţi cu închiderea porţilor, temerarul director s-a înlănţuit în faţa acestor porţi, ca un "Prometeu", reuşind prin acest gest "istoric" să salveze teatrul şi să-l conducă spre gloria de astăzi.

Fie prin reprezentaţiile Teatrului Bulandra şi prin proiectul internaţional cu Odiseea, semnate de regizoarea Cătălina Buzoianu, dar mai ales prin cele două spectacole cu Toujours l'amour şi Costumele, create de Dan Puric, artiştii români şi-au făurit şi ei o remarcabilă cotă de succes şi de respect pe scena de la Toursky. Cu cîteva zile în urmă au avut loc aici două recitaluri extraordinare cu titlul Metamorfoze (one man show) prezentate de Dan Puric în faţa unor săli arhipline, cu peste 700 de spectatori, care l-au chemat de zeci de ori la rampă pe actorul devenit una dintre cele mai apreciate personalităţi artistice la Marsilia, răsfăţat de aplauzele vulcanice şi de prietenia unui public recunoscut prin capriciile şi prin sinceritatea lui de-a dreptul violentă, ce-l îndeamnă să arunce cu roşii nu numai pe stadion, dar şi la Operă sau la teatru, cînd cele văzute nu-i sunt pe plac!

Seara, la Toursky, publicul a luat cu asalt şi parterul, şi balconul. Văd şi spectatori în picioare. Simt freamătul, aplauzele şi vocile nerăbdătoare. Se sting luminile. Pe scenă, în pantaloni negri şi bluză albă, un om. Un personaj "la fotograf". Prima scenetă. Dar şi primele reacţii de bucurie, rîsete în cascadă, aplauze ale celor din jur. Urmează scena cu falnicul "toreador" metamorfozat în cîteva efigii ale "şefului", sau cu povestea de dragoste ce-l transformă într-o umilă făptură. O mică epopee a vulnerabilităţii. Apoi, îmbrăcat în frac, actorul ne aduce în scenă personajele impozante ale "violonistului" şi ale "pianistului" în relaţia "aievea" cu dirijorul, cu orchestra, cu instrumentele, cu publicul, cu cîte o... spectatoare îndrăgostită pe loc de "artist". Hazul este general, molipsitor, îl însoţeşte pas cu pas pe interpret pînă cînd se transformă într-o furtună de aplauze şi ovaţii, de fluierături infernale, prin care cei mai tineri, de aici, dar şi de la noi, "de-acasă", îşi manifestă entuziasmul. Protagonistul revine în scenă în chip de James Bond, ale cărui peripeţii punctate de împuşcături şi de virtuozitatea artelor marţiale se potolesc de îndată ce tot el, acum în rolul unui desuet Don Juan, este sufocat de puzderia bebeluşilor dobîndiţi "pe cîmpul de luptă". Urmează secvenţa cu cowboy-ul <>nobr>care-şi dresează calul sălbatic pînă cînd acesta ajunge să-i fure stăpînului şi rolul, şi aptitudinile de excelent dansator. Pe ritmuri western, ori învăluit de senzualitatea acordurilor mexicane, actorul "leagă" ingenios umorul din mimică şi gest, îl însoţeşte cu o uluitoare demonstraţie de step care ridică sala în picioare. Pur şi simplu nu este lăsat să plece la cabină! Parcurgem însă şi o zonă de umor negru, unde histrionismul de pînă atunci este îmbogăţit cu filoane din sfera politicului, a socialului şi a filozoficului.

Este o "evadare" în care actorul ne oferă în chip aproape cinematografic trista poveste a unui erou ajuns pe culmile absurdului şi ale disperării. Ne apropiem de un final-surpriză, cu totul năucitor. Este un "balet" ca o rugăciune, sau ca o incursiune iniţiatică în misterul şi profunzimea acestei arte, ale acestui limbaj căruia Dan Puric îi conferă acum o sacră invulnerabilitate. Ca şi în penultima secvenţă, remarc aportul excepţional al luminilor sugestive create de Alexandru Petrescu. Ni se înfăţişează o suită de gesturi şi piruete au ralanti, în care mişcarea este aproape insesizabilă, miraculoasă, inefabilă. Un omagiu închinat însăşi puterii fascinante pe care această energie a interpretului o capătă prin creaţia sa, îndumnezeită, şi ne-o dăruieşte tuturor celor de faţă. În sală, atmosferă de catedrală! Iar peste cîteva clipe, un uragan de aplauze. Publicul este în delir. Mă uit la ceas. Cînd au trecut oare 80 de minute?

La cabină, alt iureş. Oameni de teatru, gazetari, simpli spectatori. Între ei, doi tineri din ţară, studenţi aici cu bursă, la arhitectură. Se numesc Raluca Pascu şi Tudor Drişcu. Au lacrimi în ochi. Îl îmbrăţişează pe actor. Raluca îi spune: "Nu credeam să trăiesc bucuria de a vă putea felicita chiar la cabină, aici, la Marsilia. În ţară am văzut Costumele de cinci ori, dar n-am îndrăznit s-o fac. Vă mulţumesc pentru tot ceea ce reuşiţi să spuneţi prin aceste spectacole". Iată şi gîndul unei spectatoare din oraş, doamna Annie Colbert: "Regret că n-am văzut şi celelalte spectacole ale domnului Puric. Este de-a dreptul fascinant! Nu întîmplător se spune pe afiş că pantomima şi-a descoperit maestrul. Acum există mulţi artişti comici buni, în Europa şi în America. Dar ceea ce face acest actor este mult mai mult decît comedie, decît pantomimă sau dans în sine. Cred că poate fi considerat regele pantomimei!" Cea mai emoţionată este doamna Malou Iosif, coregrafa şi colaboratoarea lui Dan Puric, sosită special de la Nisa pentru a-i urmări spectacolele: "Unele numere din program sunt noi şi pentru mine. M-au surprins, iar acel final pe muzica lui Albinoni m-a uluit pur şi simplu. Sunt fericită! E de necrezut cîtă bucurie a reuşit să adune el în această sală arhiplină, la Marsilia. Au fost două seri memorabile pentru toţi!".

Se află lîngă noi şi domnul Serge Alexandre, din compartimentul de relaţii publice al teatrului, care a cunoscut mulţi arişti români de valoare. Ne spune: "Este un spectacol de-a dreptul magic, în care protagonistul îndeamnă imaginaţia publicului către zbor. Dincolo de umor, sau de unele fragmente angelice, poţi descoperi însăşi imaginea vieţii şi a morţii. Teatrul Toursky a avut o mare şansă găzduind spectacolele lui Dan Puric cu Toujours l'amour, Costumele şi aceste Metamorfoze. Se simte o evidentă evoluţie în arta lui Dan Puric spre un limbaj nou şi universal, spre reevaluarea pantomimei, a dansului, a stepului, într-o îmbinare ce conferă surprinzătoare dimensiuni comunicării, expresiilor sale mute, deci paradoxale. Alături de acest public fierbinte am trăit bucuriile spectacolului şi am regretat enorm cînd el s-a terminat".

Familiarizat deja cu arta lui Dan Puric, domnul Richard Martin ne-a mărturisit: "Pentru mine nu este o surpriză calitatea excepţională a spectacolului. Am redescoperit acum iscusinţa lui de a exploata sensibilitatea dincolo de spectaculos şi de a ajunge la esenţă. Mai mult decît oricînd, aici, în aceste Metamorfoze m-au impresionat o senzaţie de concentrare extraordinară şi de contopire a inteligenţei actoriceşti cu crezul artistic, capacitatea actorului de a ne conecta prin acest limbaj la marile mistere ale comicului, apoi de a ne învălui într-o puritate absolută, cu rezonanţe lirice sau dramatice, aşa cum se întîmplă în acel moment înălţător pe muzica lui Albinoni. Pentru publicul simplu, o încîntare! Pentru avizaţi, o replică modernă şi minunată la expresiile clasice ale pantomimei şi ale commediei dell'arte. Pentru toţi, un subiect de meditaţie despre ceea ce se poate face astăzi în teatru. După părerea mea, Dan Puric este unul dintre artiştii uriaşi ai timpului nostru, a cărui colaborare o voi căuta întotdeauna. Am în vedere deja un proiect multinaţional pe care să-l realizăm împreună, de o anvergură fără precedent, în care nădăjduiesc să antrenăm şi alte trupe străine, unele companii specializate în efecte speciale de sunet şi lumină ori în spectacole pe apă. Ar fi extraordinar să adunăm un număr impresionant de spectatori într-o emoţie unică şi profundă, aşa cum se petrece în sală la spectacolul lui Dan Puric".



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Spacer Spacer