În Festivalul Enescu speram ca rolul Oedip din opera enesciană prezentată în coproducţie Staatsoper Viena-Deutsche Oper Berlin pe scena bucureşteană să fie interpretat de bas-baritonul Monte Pederson, cel pe care am avut privilegiul să-l aplaud atît în premiera acestei montări la Berlin, în 8 februarie 1996, cît şi în premiera sa de la Viena, pe 29 mai 1997, dar artistul era grav bolnav (aşa cum de altfel a anunţat şi directorul Staatsoper, Ioan Holender, în conferinţa de presă organizată în festival). Publicul nostru avusese totuşi bucuria să-l asculte interpretînd capodopera enesciană în varianta concertantă realizată în deschiderea festivalului din 1998, protagonistul etalînd un glas generos, cald, condus cu eleganţă şi o cunoaştere aprofundată a rolului care i-a adus satisfacţii artistice deosebite, după cum mi-a declarat el însuşi într-un amplu interviu. De altfel, cu cîţiva ani în urmă, realizase, la Sala Radio, sub bagheta dirijorului Horia Andreescu, o excelentă interpretare a rolului titular din Olandezul zburător de Wagner, melomanii români descoperind atunci, cu încîntare, calitatea cu totul specială a acestui tînăr muzician a cărui maturitate artistică era surprinzătoare.
Născut la Washington, în 1958, Monte Pederson aniversase la 1 septembrie un deceniu de la debutul său ca solist al celebrei Opere din Viena, unde s-a afirmat în special în opere wagneriene precum Parsifal, Olandezul zburător, Walkiria, Aurul Rinului (în care a cîntat încă din seara premierei vieneze din octombrie 1992). De-a lungul prea scurtei sale cariere a apărut pe scena de la Staatsoper de 140 de ori, fiind distribuit şi în noua montare cu Freischutz de Weber (octombrie 1995) şi, bineînţeles, în Oedip. La acestea s-au adăugat evoluţii mult apreciate în Fidelio de Beethoven (în care a întrupat rolul Pizarro în 21 de spectacole), Salomeea şi Elektra de R. Strauss, Boris Godunov de Musorgski, Povestirile lui Hoffmann de Offenbach (conturînd cele trei roluri de bas în producţia regizată de Andrei Şerban), precum şi rolul titular din Nunta lui Figaro de Mozart - un repertoriu extrem de divers şi complex, vădind atracţia sa către rolurile de compoziţie, implicînd, pe lîngă o abordare vocală de anvergură, şi o concepţie scenică aparte, ceea ce reprezenta de fiecare dată o adevărată provocare pentru cel care începuse să se afirme cu strălucire pe toate marile scene ale lumii, activitatea intensă desfăşurată la Staatsoper fiind implinită cu debuturi la Scala sau Covent Garden, la Operele din Chicago, Zürich, Berlin, Hamburg, Paris, dar şi în mari festivaluri precum Salzburg (în 1994, în The Rake Progress de Stravinski, sub bagheta dirijorului Claudio Abbado) sau Bregenz.
La început de noiembrie, Monte Pederson a fost răpus de boala necruţătoare care a făcut atîtea victime în lumea artistică... S-a stins într-o clinică din München, purtînd în suflet amărăciunea proiectelor minunate pe care nu a avut răgazul să le împlinească - asemenea lui Oedip (rol pe care el însuşi îl considera cea mai mare realizare din cariera sa), a plecat să-şi găsească liniştea printre umbrele care i-au marcat scurta existenţă pămînteană, dar, spre deosebire de eroul mitic, el nu a reuşit să înfrîngă destinul...