Unul dintre subiectele fierbinţi (şi nu numai vara) ale dezbaterilor critice, atât înainte cât şi după 1989, a fost şi este chestiunea festivalurilor de teatru. Ba că sunt prea multe, ba că sunt prea puţine, ba că sunt prea strict circumscrise tematic, ba că sunt prea vag definite, ba că una, ba că alta. Obiecţiile au venit şi vin mai ales din tabăra criticilor, care, obligaţi de meserie sau de legăturile periculoase cu feluriţi directori, umblă creanga de la o "manifestare" la alta, izbutind câteodată să nu dea săptămâni întregi pe-acasă. În felul acesta, ei capătă o privire globală asupra "fenomenului festivalier" naţional, dar şi, adeseori, o anume opacitate interioară la realitatea vie a acestuia. Vorbesc din experienţă proprie.
Neîndoielnic, e bine să existe cineva care să atragă atenţia asupra nepotrivirilor dintre intenţii şi mijloace, asupra derapajelor estetice, asupra oscilaţiilor de nivel calitativ ş.a.m.d. ale unui festival anume sau ale "peisajului" în ansamblul său. E nu numai bine, dar şi obligatoriu ca diriguitorii acestor reuniuni să ştie că "prestaţia" lor managerială şi artistică este urmărită cu ochi sever de persoane cu orientare în domeniu, care nu cred că tot ce zboară se mănâncă şi nici nu se îmbată cu apă rece (chiar dacă cedează la alte lichide). E bine, pe scurt, să se spună adevărul despre festivaluri, chiar dacă şi când acest adevăr nu produce neapărat plăcere - şi nu aduce neapărat mai mulţi sponsori.
La fel de bine e însă ca un comentator specializat să încerce să vadă lucrurile şi din perspectiva beneficiarului imediat al festivalurilor, care este publicul obişnuit. Spectatorilor din oraşul Turda, spre exemplu, le e perfect indiferent dacă la festivalul "lor" (situaţie ipotetică, întrucât la Turda nu există - deocamdată - niciun festival de teatru) sunt invitate spectacole care s-au jucat, mai înainte, în vreo reuniune similară de la Constanţa. Pentru ei, bucuria întâlnirii cu actori buni, piese interesante şi (eventual) montări provocatoare rămâne genuină şi intactă - iar comentatorul n-ar trebui să neglijeze acest lucru. Ceea ce el, comentatorul, este ţinut să facă e mult mai important decât o contabilitate a deplasării spectacolelor pe teritoriul României. Să observe dacă festivalul nu este folosit pe post de praf în ochii lumii, pentru acoperirea lipsurilor din activitatea obişnuită a teatrului organizator, ar fi una dintre misiunile lui. E adevărat, mult mai puţin plăcută decât pupăturile amicale cu directorul. Piaţa Endependenţi sau altundeva.