Parcă-i văd pe roboţii ăştia transformatori, provocîndu-se ca nişte puşti în curtea şcolii: "Gata! Deseară ne batem, că nu mai merge aşa! Decepticons vs. Emoticons. Terenul: Terra, că-i mai călduţ după şapte".
Aşadar, la cinema se joacă din nou soarta planetei. Dar ce zic? Însăşi soarta Universului stă în ochelarii unui teenage (Shia La Boeuf) amorezat după o megagagică. De fapt, Sam Witwicky e mai amorezat după primul lui automobil. Care de fapt e un autobot (formă evoluată de biomaşină) trimis să-l apere de Decepticonii lui Megatron, un Lucifer cibernetic. Ai înţeles ceva? Din zvîrcoliturile (dansul?) freestyle al roboţeilor am înţeles numai fierotanii, faruri şi bujii. Trebuie să fii crescut în cultul pentru "motoare" ca să te mişte nişte metamorfoze maşinale.
La Transformers te poţi totuşi distra încercînd să recunoşti momente şi schiţe din alte blockbastăre (filme în care se distrug blocuri). Războiul (transferat pe Pămînt) între extratereştrii buni şi ăia care nu prea ne înghit (dar ne omoară) e din Alien vs. Predator. Cubul care trebuie distrus din cauza puterii sale nemărginite, din Lord Of the Rings. Topsecretul Sector 7 (depozit de ET) e din Independence Day. SuperHackerul care locuieşte cu bunica, Die Hard 4. Aterizarea roboţilor ca nişte asteroizi - Superman. Trîntele giganţilor printre blocuri - Godzilla şi King Kong. Robotul-şef, Optimus Prime, se poartă (şi se cheamă) ca un centurion din Gladiator. Eroismul de propagandă, din Pearl Harbor şi Armageddon (dar niciunde, regizorul Michael Bay, n-a dat mai tare în mintea copiilor ca în filmul de faţă).
Propaganda vitejiei - ca rex virtus - se vrea temperată prin momentele de comedie. Între două megacafturi încap şi două gaguri. De pildă, Sam îi întreabă pe roboţi unde-au învăţat să vorbească în jargon: "Pe world wide web". Autoboţii au distrus o metropolă dar se feresc să şifoneze peluza lu' tata. Ceea ce e ridicol. Am întîlnit şi ironii fericite: un soldat sună la Pentagon în mijlocul bătăliei din deşert şi i se solicită cartea de credit; mai mult, operatorul - după faţă pakistanez - ţine să-i prezinte oferta zilei. Dintr-o producţie Michael Bay nu putea să lipsească momentul moralizator, sub forma sloganului repetat ca un refren: "No sacrifice, no victory!".
Film mai inutil ca Transformers n-am mai văzut de mult. Dac-o ţinem în stilul ăsta, vom dezvolta toleranţă la toate armaghedoanele (Will Smith va juca într-un nou sci-fi despre "ultimul om de pe Pămînt", cum rămîne el ca un Robinson, singur pe lume). La final, am rămas totuşi cu o dilemă. De ce toţi extratereştrii vin să se bată cu americanii (mai ales că autoboţii ne consideră primitivi şi violenţi)? De ce nu-i contactează pe delfini sau pe furnici?
P.S.: Coincidenţă sau nu, odată cu Transformers a sosit la celălalt cinema din urbe Meet the Robinsons. Tot cu sloganuri-fetiş ("Keep moving forward") şi tot cu roboţi. Dar ce animaţie fantastică şi emoţionantă! Povestea: de o simplitate clasică. Execuţia: de o inventivitate jos pălăria! (sau melonul!) în faţa lui Stephen Andersen. Răcoritor.