Dacă acest film va avea succes, atunci îl va datora nu virtuţilor sale cinematografice, ci unei uriaşe maşinării de marketing: lansarea cu mare tam-tam pe tot globul cam la aceeaşi dată, secretul absolut privind roboţii-mutanţi care nu apar nici măcar în trailerele publicitare, chiar şi un premiu acordat la MTV Awards pentru "Cel mai bun film al verii pe care nu l-aţi văzut încă" (!!!). Plus pasiunea mai multor generaţii de copii pentru jucăriile cu acest nume, inventate în Japonia pe la mijlocul anilor '80 şi care ulterior au devenit eroi de seriale de desen animat.
Publicul ţintă este cel sub 8 ani căruia nu-i pasă că povestea e încropită, că de la un moment dat îi pierzi şirul pentru că antagoniştii nu mai apar o bună bucată de vreme, că Shia LaBoeuf (pe care Hollywoodul îl împinge în faţă ca variantă la Elijah Wood sau Daniel Radcliffe) e mălăieţ şi fără pic de carismă şi, mai ales, că nu te poţi bucura de roboţi şi de lupta dintre ei pentru că sunt arătaţi cu parcimonie într-un montaj excesiv de hăcuit (formaţia lui Michael Bay de realizator de clipuri nu se dezminte) şi când ţi-e lumea mai dragă sunt înecaţi în nori de fum şi jerbe de scântei. Drept care, eu, personal, prefer reclama cu maşina care se ridică în picioare şi începe să danseze.