Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

O carte de George Banu - Livada de vişini, teatrul nostru


Observator Cultural, ianuarie 2002
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Într-un decor clar-obscur, se întrevăd printre oameni şi amintirile lor crengile unei livezi de vişini. Apoi se simte mirosul îmbătător care poartă cu el povestea unor vieţi, a unor regăsiri nostalgice. Toate un simbol, o metaforă şi nu mai puţin o realitate.

Cea mai recentă carte a criticului de teatru George Banu Livada de vişini, teatrul nostru poartă ca şi cele anterioare (Actorul pe calea fără de urmă, Teatrul memoriei, Roşu şi aur, Peter Brook sau regizorul şi cercul etc.) amprenta unei stilistici proprii. Stilul inconfundabil al scriiturii lui George Banu, impregnat de o evidentă notă de poeticitate transformă cărţile sale în eseuri teatrale, care au ceva din seducţia unui spectacol abil construit. George Banu are vocaţia spectatorului avizat, apt să surprindă şi să intuiască cele mai fine intercalări şi nuanţe integrate viziunii de ansamblu. Un ochi născut parcă pentru a vedea spectacolul, cultivat cu grijă şi provocat să se deschidă spre percepţii multiple ne ghidează de fiecare dată în cărţile autorului. Nu este vorba nici de o detaşare impusă cu orice preţ, alterînd gustul pentru spectacol şi transformînd discursul într-o relatare ternă şi convenţională (prezentă din păcate în critica noastră de specialitate) nici de capcana efuziunilor şi patetizărilor. Cu luciditate, fineţe receptivă şi vizibilă plăcere ludică, George Banu recompune montările- lecturi ale Livezii de vişini. O piesă de teatru aleasă nu întîmplător, ci tocmai pentru că reflectă o metamorfoză substanţială, surprisă pe mai multe paliere: experieţă de viaţă, statut social, valori materiale şi spirituale.

Livada de vişini coagulează personaje şi semnificaţii polarizante. Pe de o parte sunt cei pentru care livada reprezintă un simbol şi se confundă cu însăşi existenţa lor: Liubiov, Gaev, Varia; Duniaşa, Firs. Înstrăinarea ei devine în acest context inimaginabilă, pentru că livada aparţine memoriei acestor personaje. Ele s-au născut şi au trăit înconjurate de acest spaţiu ce şi-a pierdut succesiv semnificaţia unui obiect concret, devenind axul întregii lor existenţe. Fiecare se leagă de ea prin percutanţa unei amintiri. Toposul livezii integrează şi legitimează parcursul personajelor, fiind în consonanţă cu traseul lor evolutiv. Aşa se explică obstinaţia cu care se agaţă de iluzia supravieţuirii ei. De cealaltă parte se situează Lopahin şi noua stare de lucruri, anulînd validitatea simbolurilor. Livada este în accepţia lui un bun oricînd vandabil. Mai mult decît atît, ea are pentru personaj valoarea unei revanşe. Statutul său inferior este compensat prin aproprierea unui loc de care s-a simţit mereu respins. Timpul nu mai are acum suficientă răbdare. De aceea, susţine George Banu, Livada de vişini sugerează cel mai bine sensurile latente ale oricărei schimbări. Aici se destructurează un simbol şi piere o lume.

Montările Livezii de vişini pornesc de la o lectură în profunzime a textului, al cărui tempo este subscris monologului hamletian "să dormi, să mori". Figuraţia livezii, felul în care ea este prezenţă sau absenţă constituie miza punerilor în scenă. Stanislavski schiţează pe pereţii casei flori şi trunchiuri aproape imperceptibile. La Strehler, ea apare ca un văl impregnat de frunze uscate, acoperind deopotrivă sala şi scenă ca un ecou ce transmite starea personajelor. Livada lui Strehler este în concepţia lui George Banu "cel mai frumos eseu despre albul în teatru", producîndu-se osmoza între decor şi costume, aşa încît personajele devin translucide. Acestei monocromii îi corespunde policromia lui Brook. Andrei Şerban face să comunice livada şi casa, iar la Vlad Mugur, crengile livezii pătrund prin spărturile pereţilor.

Livada de vişini e un topos permeabil. Prin el pătrund spectrele unei lumi lacustre şi zgomotele înăbuşite ale scufundării. E ca şi cum i-ai simţi fisurile viscerale, sonorităţile atonice şi ultimele vibraţii.

Livada are ceva din fascinaţia şi efemeritatea unui spectacol de teatru. Există atîta timp cît supravieţuiesc cei pentru care constituie o realitate, un simbol şi chiar o amintire. Se confundă într-un fel cu fiecare dintre noi şi redevine un spaţiu-matrice. Teatrul există pentru că se resimte încă atracţia vişinilor dintr-o livadă-spectacol. Mirosul acesta răzbate peste timp. Se întregeşte cu fiecare lectură sau montare, capătă nuanţe intens-percutante sau devine plăcut difuz. Dar rămîne, aşa cum o amintire se diseminează în prezent: "A vedea un spectacol splendid este sinonim cu a vedea livada de vişini în floare. Preţ de o răsuflare. Dar amintirea poate marca o viaţă." Livada de vişini nu ţine doar de memoria teatrală, ci şi de memoria colectivă a unui modus vivendi raportat în esenţă la simbol.

Cartea lui George Banu are un merit substanţial - reuşeşte să-şi capteze deplin lectorul în mrejele urzelii textuale şi să-l transforme în spectatorul fiecărei montări.


George Banu
Livada de vişini, teatrul nostru: jurnal de spectator, traducerea Anca Măniuţiu
Editura Allfa, Bucureşti, 2000



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Spacer Spacer