Deşi erau nişte eroi de animaţie, păreau mai reali decât multe personaje interpretate de actori; deşi au performat continuu 18 ani, sunt indestructibili. Vara asta ne fac cu ochiul de pe marele ecran aceiaşi Homer, Marge, Bart, Lisa şi Maggie, cunoscuţi pretutindeni şi de către toată lumea sub numele "The Simpsons". Totuşi, de ce ei şi nu alţii?
S-a născut la un moment dat o familie şi a modificat structura entertainmentului TV şi profilul telespectatorului. De ce tocmai The Simpsons? Primul răspuns poartă majuscule: Matt Groening. Vizionarul căruia i s-a propus în 1987 să creeze o serie de scurtmetraje animate pentru The Tracey Ullman Show a venit cu o idee care, în scurt timp, a dat peste cap barometrele audienţei - povestea unei familii din clasa de mijloc a Americii spusă cu umor popular, în linii simple şi cu un design minimalist. În plus, toate personajele în afară de Bart purtau numele membrilor familiei sale. Nimic mai banal. Însă Groening este cel care a dat miza culturală a fenomenului Simpson. Intuitiv, pentru el animaţia a funcţionat ca un suport-oglindă pus în faţa spectatorilor: situaţiile, personajele deveneau mai vii şi mai fireşti decât cele din serialele vremii, realitatea conţinută în ecran era mai reală şi, în plus, avea umor. The Simpsons a ajuns primul show de animaţie comic care, la mulţi ani distanţă după The Flinstones, a fost difuzat în prime-time.
În 1989 Fox îi dă credit şi îl transformă, de-a lungul a 18 ani, în cel mai longeviv sitcom din America. În topul său din 1999, Time l-a numit cel mai bun serial de televiziune al secolului XX, iar în 2000, cele cinci personaje primesc o stea pe Hollywood Walk of Fame.
O familie care aruncă în faţa a milioane de spectatori o găluşcă caldă, una rece, porţii bine gândite de către scenarişti, de luciditate şi emoţie. Luciditate pentru că are de-a face cu satira (se râde şi, ce este cel mai interesant, e că oamenii râd de fapt de ei înşişi); emoţie pentru că vorbeşte despre oameni obişnuiţi care sunt înainte de orice o familie (într-un interviu din Vanity Fair, Conan O'Brian, unul dintre scenarişti, mărturiseşte că întreaga echipă a susţinut păstrarea unităţii familiale a acestor personaje, indiferent de libertatea pe care o dă convenţia unei animaţii). Şi chiar dacă Homer nu e în cele mai bune relaţii cu Lisa sau spune după ceva mai multe beri: "Treaba cu ai mei e că suntem cinci: Marge, Bart, Bart-fata, aia care nu vorbeşte şi grăsanu'. Ce mă mai seacă grăsanu' ăsta!", el e sincer şi ţinteşte spre happy-end.
Al doilea răspuns, dincolo de inteligenţa cu care armatele de scenarişti celebri au împachetat acest produs al culturii populare într-o farsă intelectuală de familie, se scrie tot cu majuscule: Rupert Murdoch. Nu este o întâmplare că toată industria Simpsons s-a dezvoltat pe teritoriul celebrului nabab al presei americane, care propune divertismentul maselor cu orice preţ. Ce-i drept, serialul e atât de bine făcut, încât i-a adus lui Murdoch toate categoriile de public, de la copii la adulţi, de la intelectuali la oameni simpli, lucru care nu l-a împiedicat să se autoparodieze de câteva ori în serial. Şi nu a fost singurul; pe lângă el şi-au mai jucat propriul rol, episodic, Mick Jagger, Alec Baldwin, Kim Basinger, Steve Martin, Mel Gibson, Ricky Gervais (care a şi scris un episod), Tony Blair, Michael Jackson sau Liz Taylor, cu a cărei voce Maggie a spus pentru prima oară "Tata". Şi cu toate că serialul a devenit un mijloc lesne de manipulare (şi au şi existat câteva atacuri politice celebre dintre care unul împotriva lui Bush), valorile principale ale Simpsonilor au rămas familia şi biserica.
Deşi a trecut de episodul 400, Familia Simpson continuă să adune zece milioane de spectatori în fiecare săptămână. Actorii care interpretează personajele (pe care îi puteţi cunoaşte într-o superbă demonstraţie la Actors Studio pe YouTube) au o motivaţie de peste o sută de mii de dolari pe episod. Totuşi, ce înţeleg americanii din această demonstraţie de forţe? La un sondaj recent, motivul numărul unu pentru care urmăresc The Simpsons a fost "că serialul are culori frumoase". God Bless America! D'oh!