Iată cîteva dintre sursele de haz pe care The Simpsons Movie apucă să le valorifice în cele 87 de minute pe care le are la dispoziţie: 1. familiile disfuncţionale; 2. familiile funcţionale; 3. familiile care întrunesc toţi termenii disfuncţionalităţii, dar care funcţionează perfect în propriii lor termeni; 4. nesimţirea celor care distrug mediul înconjurător; 5. agitaţia celor care încearcă să-l protejeze; 6. veveriţele mutante cu o sută de ochi, apărute din cauza poluării; 7. bucuria creştinului pentru care o veveriţă cu o sută de ochi e încă o dovadă a măreţiei Creatorului; 8. bucuria copilului pentru care o veveriţă cu o sută de ochi e, pur şi simplu, o veveriţă cu o sută de ochi numai buni de scos; 9. cruzimea faţă de animale; 10. dragostea excesivă pentru ele; 11. ideea de porc; 12. ideea de porc pe post de Spider-Man; 13. ideea de Arnold Schwarzenegger pe post de preşedinte al Statelor Unite; 14. gîndul că unii oameni se cred urmăriţi non-stop de serviciile secrete; 15. gîndul că aceşti oameni ar putea să aibă dreptate; 16. comunităţile mici şi paşnice; 16 bis. mulţimile înarmate cu furci şi cu topoare; 17. brutele de vocaţie; 18. victimele de carieră. 19. faptul că 18 îl conţine uneori pe 17; 20. slujbele religioase; 21. ritualurile şamanice; 22. sexul conjugal; 23. faptul că publicul a plătit ca să vadă la cinema nişte personaje de desen animat pe care în ultimii 17 ani a tot avut ocazia să le vadă la televizor; 24. penisul lui Bart Simpson, pe care publicul, ce-i drept, nu prea a avut ocazia să-l vadă la televizor; 25. deci faptul că publicul a plătit ca să vadă penisul lui Bart Simpson.
Fie şi aşa. Pe de altă parte, care a fost ultima comedie cinematografică americană care găsea atîtea lucruri de care să-şi rîdă, care refuza cu atîta consecvenţă să flateze vreo tabără sau vreo cauză, care identifica atîtea feluri în care natura umană pur şi simplu nu e nobilă? Ultima a fost Borat, care tot din televiziune se trăgea. Adevărul e că în ziua de azi nu filmele, ci televiziunea păstrează spiritul marii comedii americane din anii '30-'40 - inteligenţa matură, concentraţia înaltă de invenţie comică (11 scenarişti au lucrat la The Simpsons Movie), credinţa că marele public e capabil şi dispus să ţină pasul, adică să gîndească tot timpul (ideea că te distrezi mai bine dacă îţi foloseşti şi mintea se bate cap în cap cu ideea de divertisment ca uitare de sine promovată atît de intens de Hollywood-ul de azi). Dar calitatea care face din Simpsoni un divertisment atît de bun pentru întreaga familie este că, deşi exultă în impietate, în incapacitatea fiinţelor umane de a se comporta decent, nu alunecă niciodată în dispreţ sau în rea-voinţă; lipsa oricărui lucru sfînt e compensată de o anumită gentileţe. Atunci cînd Homer Simpson şi porcul său provoacă un dezastru ecologic şi toţi locuitorii oraşului Springfield se înfiinţează la uşa lui cu furci şi cu topoare (şi cu binecuvîntarea bunicului Simpson), printre ei se află şi noul admirator al tinerei Lisa Simpson, un băieţel radios care, indiferent la mulţimea furioasă, vîntură un buchet de flori. Sătul de porcăriile lui Homer, Bart îşi caută un surogat de tată şi, spre surprinderea lui, îl găseşte în persoana plicticoasă şi bisericoasă a domnului Flanders din vecini; pînă la urmă, fireşte, se întoarce la Homer, dar nu înainte de a descoperi că domnul Flanders e un tip OK. Homer însuşi are un mare moment de tandreţe cu soţia lui, Marge, într-o cabană din Alaska (acolo au trebuit să fugă de furia concetăţenilor), cu păsărele şi căprioare care-i pregătesc, ca nişte cameriste, pentru întîlnirea din patul conjugal (cu alte cuvinte, familia Simpson + Disney = Sex); şi bineînţeles că pînă în final se reabilitează, salvîndu-şi oraşul de la nimicirea ordonată de preşedintele Schwarzenegger şi de acolitul său, directorul sinistrei Agenţii de Protecţie a Mediului. Trebuie să mărturisesc că felul în care o face (pe motocicletă) mi s-a părut un pic prea convenţional-blockbusteristic pentru stilul lui şi că, oricît de buni ar fi Simpsonii, mie tot mi s-au părut un pic prea mici pentru marele ecran. Pe de altă parte, sînt mai buni decît tot ce se mai poate vedea în momentul acesta pe marele ecran: un asemenea film - adică un episod mai lung dintr-un serial de televiziune - nu te poate pasiona în acelaşi fel ca o mare comedie cinematografică originală (dar de unde mari comedii cinematografice originale?), însă atît cît durează te simţi viu şi deştept şi ieşi de la el cu un buchet onorabil de replici excepţionale. Preferata mea e rostită de Homer atunci cînd, pe drumul de întoarcere din Alaska, rămîne fără cîinii de la sanie: "Oare de ce sînt mereu abandonat de tot ceea ce biciuiesc?".