Pare a fi atât de uşor a scrie de Simpsons, dar uite că e greu de fapt, ce să spui interesant, ce să interjectezi... Doughnuts / gogoşi... Nah, du-te şi vezi filmul, eu am râs de când a început şi i-am văzut pe Itchy şi Scratchy şi până ce s-a terminat genericul final, ceea ce mărturisesc e mult peste ce am aşteptat.
Simpsonii sunt mai clasici decât mi-i aminteam eu, irezistibili şi extrem de umani, cu toate că au 4 degeţele la mîini şi aceiaşi vârstă din 1989 încoace. Aşa că acum mă uit şi reuit la serial şi am (re)descoperit momente unice: Homer e confundat cu Big Foot, Marge învăţă să joace popice cu ajutorul lui Jacques, Bart taie capul lui Jedediah Springfield, Lisa învaţă blues-ul de la Bleeding Gums, Maggie se împrieteneşte cu cei patru urşi grizzly. Etc, etc.
Tema obsedantă a lui Danny Elfman (în film Hans Zimmer face muzica, why?), răsună în deschiderea cel mai longeviv serial ever (18 sezoane până acum), favorit cult, cel care a deschis drumul spre Beavis & Butt-head, South Park şi Futurama.
Thanks to Matt Groening, James L. Brooks şi David Silverman, regizorul filmului pentru marele ecran, mai aşteptat decât toţi Transformerii, piraţii din Caraibe şi Harry Potter. Familia Simpson le depăşeşte la toţi mitologia, vorbim de aproape 20 de ani de istorie de televiziune, revizitată pe dvd sau download de internet. Mai apropiaţi ar fi omonimii lor disfuncţionali în carne şi oase din familia Bundy, dar ceea ce se face în sitcom (combinat cu umorul de tip Seinfeld), în desene animate se poate dubla, tripla sau explo-imploda.
Aşteptarea fanilor a meritat, filmul e un succes absolut, gag după gag, debordant, extrem de inventiv vizual şi cu un ritm de rafale de mitralieră. Pretextul... în lumea disfuncţională din Springfield, poluarea devine de-a dreptul insuportabilă (mulţumită cui altcuiva decât lui Homer şi a protejatului său Spider-Pig) şi preşedintele Arnold Schwarzenegger se decide să pună oraşul sub un clopot. Un episod extins, pus pe ecran lat, care are o tonă de acţiune şi de relocaţie (Simpsonii merg în Alaska), obişnuita morală finală (care pe mine m-a deranjat mereu, preferîndu-i pe nihiliştii Beavis & Butt-head), dar prea puţin spaţiu alocat personajelor secundare din serial, domnul Burns, Krusty clownul, Moe, Otto (cu mai mult rol pentru Flanders). Trebuie onorate vocile care e ocupă de asta şi care sunt de fapt identitatea personajelor iconice: Dan Castellaneta alias Homer Simpson şi bunicul său, Julie Kavner alias Marge, Nancy Cartwright care e Bart, dar şi Maggie, Yeardley Smith, adică Lisa, secondaţi de excelenţii Harry Shearer şi Hank Azaria.
The Simpsons Movie e şi o satiră socială şi politică, în trendul antiguvernamental american recent, cu mai mult miez pentru adulţi decât pentru copii şi un desen animat pentru cei care de obicei nu gustă producţiile tipice ale genului (desenat de mână în Coreea, la antipodul modei CGI). Totodată conţine primele cuvinte ale Lisei, cu care sunt perfect de acord (sorry de spoiler-eală): Sequel!!! Până atunci mai am de săpat prin serial. Verdict: unul din cele mai bune filme ale anului şi cel mai bun film al verii!
Notă: Acum şi pe blog la http://www.protv.ro/bloguri/ald-s-movieland