"This is the worst day of my life!", zice Bart epuizat. "This is the worst day of your life so far!", îi răspunde neutru Homer, ca şi cum i-ar da ora exactă. Filmul-catastrofă are, în sfîrşit, o replică pe măsură. Atunci cînd scriam despre prietenia dintre o bătrînă broască ţestoasă şi un pui de hipopotam, prietenie care a făcut turul lumii pe Internet, însoţită de unul dintre cele mai frumoase mesaje umanitare auzite vreodată - "Save the Earth! The only planet with chocolate..." -, ei bine, uitasem de familia Simpson. Deci aş completa fraza, pentru că ce ar fi Pămîntul fără familia Simpson din Springfield? O bucăţică de humă lipsită de humor.
De ce ne place tuturor familia Simpson? Pentru că membrii ei sînt aşa cum tindem în mod natural să fim, dar cum nu sîntem (întotdeauna) din cauza cenzorului interior sau normelor sociale. Toţi copiii se identifică cu Bart, pentru că tuturor le vine să facă pe nebunii, pe Chuckie, să-şi supună tatăl (sau pe ceilalţi) la toate răutăţile imaginabile şi inimaginabile, să şi rîdă sardonic după aia. Dar cîţi ar recunoaşte asta şi cîţi şi-ar da drumul? Crescînd, variantelor lui Bart le creşte burta, le cade părul şi se transformă în variantele lui Homer, bovaricul cap de familie pentru care fericirea înseamnă să zacă pe fotoliu, la televizor, ca o focă pe banchiză. Serialul creat acum 20 de ani şi-a datorat succesul "răutăţii" lui, a se citi sincerităţii în care şi-a muiat eroii. Ei sînt ca noi, mai degrabă nişte anti-eroi, nişte oameni cu hibe, care se poartă ca dudele uneori, care sînt răutăcioşi sau naivi de multe ori, dar care rămîn uniţi şi puternici pentru că sînt o familie, chiar dacă le mai vine să-şi crape capetele. Poantele din serial sînt inteligente. Te-ai putea gîndi că Familia Simpson e un act de cultură, că te învaţă şi te curăţă ca o emisiune cu Andrei Pleşu (şi pentru că Andrei Pleşu are umor).
Bun, şi acum vedem pe ecrane The Simpsons Movie, primul lungmetraj cu cei cinci galbeni zimţaţi. Fără glumă, rîzi cam tot timpul. S-a lucrat la el mai mulţi ani, scriindu-se scenariul în majoritatea timpului (de către şapte persoane). S-a luat la puricat fiecare poantă, pentru că rezultatul nu putea fi sub nivelul serialului, iar adevărul e că filmul e peste multe episoade din serial. Dar pentru că e atît de dens (fiind în format de 1:2,35 trebuie să şi cuprinzi cu privirea mai mult ecran), lucrul de care eşti sigur în momentul în care se termină e că vrei să-l mai vezi o dată.