Unul din laitmotive atunci când vine vorba de Uniunea Europeană e diversitatea. Diversitate înţeleasă şi mai ales aplicată în multe feluri, respectiv la multe situaţii şi domenii: cultural, etnic, lingvistic; chiar social, deşi acesta nu e un motiv de speculaţie pozitivă, căci Europa înseamnă, înainte de orice, bunăstare economică şi socială.
Nici filmul nu se poate sustrage acestei lozinci - numărul mare de coproducţii europene vine s-o demonstreze. Dacă e să analizăm motivele acestei diversităţi în cinema totuşi, vom observa că e vorba mai degrabă de unele ce ţin de latura pragmatică, economică, de producţie şi mult mai puţin de convingerile cineaştilor că această diversitate trebuie cu orice preţ reflectată pe ecran: UE (în special Franţa) dispune de pârghii de co-finanţare foarte bine puse la punct, mai ales prin programele MEDIA şi Eurimages. Acestea permit co-finanţarea producţiilor europene cu participare multi-naţională: dacă un film are finanţare din mai multe ţări europene, atunci el poate primi şi o finanţare Eurimages care să-i rotunjească bugetul. Desigur, mai sunt şi alte criterii de îndeplinit pentru ca un film să poată beneficia de aceste fonduri europene, dar ele se referă la puncte ce ţin de o apreciere calitativă, mai degrabă decât tehnică.
Există filme în care se vorbesc mai multe limbi europene. În unele justificat - Donau, Duna, Dunaj, Dunav, Dunărea (2003), regia Goran Rebić, o călătorie de-a lungul Dunării, de la izvoare până la vărsare, deci în care locuitorii ţărilor riverane vorbesc limbile locale. Iar în altele mai puţin justificat - La Science des rêves (2006), al lui Michel Gondry, în care Gael García Bernal preferă engleza francezei, atunci când interlocutorul nu înţelege spaniola.
Există însă şi filme - extrem de puţine - unde fiecare actor îşi vorbeşte limba maternă şi totuşi personajele se înţeleg perfect, fără traducere. E complet gratuit, dar e o gratuitate asumată, e o convenţie pe care o propune cineastul şi pe care, la urma urmelor, o accepţi sau nu! E vorba de Um Filme Falado / Un film vorbit (2003) şi de Espelho Mágico / Oglinda magică (2005), ambele ale regizorului portughez aproape nonagenar Manõel de Oliveira. Primul e vorbit în portugheză, franceză, engleză, italiană şi greacă, iar al doilea în franceză, spaniolă şi portugheză. Întrebările se pun într-o limbă, iar răspunsul vine în altă limbă şi nu e clar dacă interlocutorii îşi înţeleg unul altuia limbile respective. Cu toate astea, ei reuşesc să comunice foarte bine, poate chiar mai bine decât dacă ar vorbi aceeaşi limbă! Că regizorul vrea să demonstreze pe ecran diversitatea europeană e greu de crezut. Mai degrabă vrea să se joace şi să glumească pe marginea mult-speculatei diversităţi, iar gluma lui e adorabilă!