Cenzura veşnic tânără

Articolaşul meu despre prima etapă a Concursului de vioară "George Enescu", publicat pe LiterNet, mi-a produs destule necazuri. Ca să înţelegeţi, însă, cum de se poate întâmpla aşa ceva într-o ţară democratică şi o presă liberă, trebuie să vă dau mai întâi câteva informaţii.

Guvernul României a alocat, în acest an, fonduri considerabile Festivalului şi Concursului "George Enescu". Au fost invitate orchestre prestigioase, însoţite de solişti şi dirijori de renume. Au sosit, de peste tot, o mulţime de tineri violonişti şi pianişti dornici să se întreacă în cele două secţiuni ale Concursului de Interpretare. Din aceleaşi fonduri (publice) s-a editat şi Jurnalul de Festival, la care au fost invitaţi să scrie, ca de obicei, gazetarii din domeniul muzical (şi nu numai).

Cineva a îndrăznit să critice (pe bună dreptate) ideea de a se fi renunţat la Concursul de Canto, profitând de ocazia oferită de concertul cu arii de operă din deschidere, promovat şi prezentat de însuşi directorul Festivalului, domnul Ioan Holender. De aici a plecat toată tevatura. Cuvântul de ordine transmis imediat redacţiei a fost interdicţia de a se publica, de-acum înainte, orice articol care pune la îndoială justeţea iniţiativelor staff-ului actual al Festivalului (căruia îi pot fi trecute în cont, pe lângă desfiinţarea Concursului de Canto, şi anularea spectacolului cu opera Oedip de George Enescu - o emblemă a Festivalului!). Dacă Jurnalul ar fi fost finanţat de către domnul Holender, treacă-meargă, dar atunci când banii provin din buzunarele noastre, această atitudine discreţionară nu mai e de înţeles. Căci Jurnalul a fost conceput tocmai pentru a informa corect despre acest important eveniment muzical românesc, indiferent la cine se referă o critică sau alta. La urma urmei, de ce nu pot să încapă toate părerile, şi cele pro (din belşug) şi cele contra (atât de puţine), într-o publicaţie imparţială?

Pe acest fond de iritabilitate, pic eu cu articolaşul informativ de pe LiterNet, pe care, ulterior, îl amplific şi-i dau alte haine, pe măsură, expediindu-l chiar Jurnalului de Festival, conform contractului semnat cu redacţia revistei Vip. Ziceam acolo (în articol), apropo de concursul de vioară (în plină desfăşurare la momentul respectiv), că ar trebui "să garanteze o întrecere corectă, în care să nu câştige cel mai slab fiindcă profesorul lui se află în juriu, iar cel mai bun să piardă pentru că nu e nimeni la faţa locului să-l susţină". Din păcate, aşa s-a şi întâmplat, drept care am dat şi exemplele (negative) de rigoare, cu nume şi motivaţii precise.

Şi aveam de gând să adaug, în a doua repriză a relatărilor despre concurs, că "de fapt, schimbarea membrilor juriului, la fiecare ediţie, este inutilă deoarece obiceiurile rămân aceleaşi: lupta nu se desfăşoară neapărat între candidaţi, ci mai degrabă între profesorii lor aflaţi în juriu".

Sunt sigur că vă imaginaţi reacţia. Redactorul-şef în persoană mi-a telefonat să-mi comunice "vestea proastă", anume că "articolul meu nu va fi publicat", începându-şi argumentaţia (stânjenită, trebuie să recunosc) cu faptul că mi-am permis să critic membrii juriului (cu alte cuvinte, persoane invitate de către organizatorii Festivalului, care n-au cum să greşească) "şi pe Internet". Domniei-sale îi pare foarte rău, chiar mă... şi, se-nţelege, n-are nicio vină. În afara obedienţei, presupun eu, în mod firesc, nu?

Concursul de vioară s-a încheiat de sâmbătă (8 septembrie 2007). De regulă câştigătorul se anunţă imediat, ca să se pregătească pentru concertul de gală de a doua zi. I se iau interviuri, i se face publicitate etc. Când scriu aceste rânduri, duminică la prânz, nici pe site-ul Concursului, nici din partea Biroului de presă al Festivalului n-avem nicio informaţie. Oficial, s-a anunţat că juriul a decis să dezvăluie numele câştigătorului abia la începutul concertului de gală de azi. Neoficial, membrii juriului n-au căzut încă de acord cine să fie declarat câştigător: coreeanca Chun Harim, studentă la Hochschule für Musik "Hans Eisler" din Berlin, sau românul Vlad Stănculeasa, student la Academia Internaţională "Yehudi Menuhin" din Gstaad-Blonay (Elveţia). Italiencei Anna Tifu, considerată de către mulţi ascultători cea mai bună violonistă a finalei concursului, dar păcătuind prin lipsa unui "susţinător" în juriu, i se va acorda probabil doar al treilea premiu. Aşa se scrie istoria! Nu ştiu de ce se încăpăţânează unii s-o numească "ştiinţă", când ea, săraca, n-are niciodată gură să strige ce e în sufletul ei.

P.S.: LiterNet obişnuieşte să preia articole din ziare şi reviste de cultură. Aş prefera ca, măcar o dată, să se întâmple invers, ziarele să preia articolul meu şi să-l răspândească. Poate aşa ar îndrăzni şi alţii să discute problemele muzicale sensibile şi nu doar să-mi trimită, în particular, semnale de apreciere sau de încurajare.

Vreţi să aflaţi cum a rămas cu premiile concursului de vioară? Aşteptaţi încă puţin (am primit mail-ul la ora 15,30)... Cunoaşteţi zicala "când doi se ceartă, al treilea câştigă"? La fel s-a petrecut şi acum: ca să nu învingă nicio tabără, juriul competiţiei a scos-o, în mod fericit, pe Anna Tifu pe primul loc. Chun Harim a ocupat locul doi, iar Vlad Stănculeasa al treilea, fiind consolat cu "Premiul special pentru cea mai bună interpretare a unei sonate pentru vioară şi pian de George Enescu". Dar cum era singurul, dintre cei trei finalişti, care participase la acest concurs paralel, n-a fost nicio dificultate să fie premiat...