Ieşirea din piatră - Piega Canova la Sala Atelier a TNB

Dansul şi arhitectura / sculptura sunt două feţe ale formei. În timp ce prima este o formă în mişcare, cea de-a doua este o formă statică. Mobil şi fix, transformare şi contur, cele două se potenţează una pe alta şi pot deveni una dintr-alta. Pe acest concept şi-a gîndit spectacolul coregraful italian Virgilio Sieni. Prezent în România (12, 13 septembrie 2007) în programul Via Cultura care aduce un dialog cultural între două oraşe, în cazul de faţă Bucureşti şi Bassano, spectacolul său Piega Canova face referire directă la sculpturile lui Antonio Canova, unul dintre marii clasici ai artei italiene, mare maestru în special în nuduri.

Spectacolul lui Sieni este un dans de cameră care explorează fiecare colţ, dansatorul raportându-se la spaţiu într-o relaţionare antinomică: lumină - umbră, spaţiu gol - corp, mişcare - static, dimensiuni standard - supra / subdimensionare. Forma finită, sculptura "încearcă" să se contureze din materialul brut, oricare ar fi acesta, cel dur (piatră, marmură, metal), cel nepalpabil (lumină, umbră) sau însuşi corpul uman. E o luptă a formei de a se naşte conţinută în procesul practic de a sculpta, un work in progress. Monitoarele supradimensionează corpul dansatorului pe care sunt desenate figurinele şi creează multiple raportări ale formei în formă. Figurinele se "conturează" din corpul uman, corpul este "decupat" din lumină şi este mărit pe ecran. Forma este conţinută într-un material care devine formă generată de alt material. Funcţionând ca Matrioştile, celebrele păpuşi ruseşti care sunt conţinute una într-alta, formele se multiplică astfel într-o infinitate, pînă la Dumnezeu. Fără a avea o raportare divină explicită, spectacolul italian o conţine implicit.

Într-unul dintre episoade, netezindu-şi calea, dansatoarea "naşte" forma din corp cu mişcări care amintesc de asasinarea Nastasiei Filipovna din Idiotul, spectacolul regizat de Andry Zholdak la Sibiu şi la Kiev. Acel mers al miriapodului cobora pasiunea în zona primitivului animalic în Idiotul. Aici, în Piega Canova, dimpotrivă, "urcă" sculptura din materialul brut în forma finală.

Rugăciunea poate avea diferite forme, una fiind lupta cu sine. În Piega Canova, încercarea formei de a deveni este liantul dintre creaţie şi Creator.