Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

Julieta şi Play - Succesiune de emoţii


Teatrul Azi, octombrie 2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Se întâmplă ca regizorul Tompa Gabor să fie şi poet. De aceea, de multe ori, semnificaţia spectacolului în limbajul său e mai curând o stare sufletească decât o observaţie anume.

Două spectacole de studio Julieta de Visky Andras şi Play de Samuel Beckett vin să confirme un stil care a îmbrăcat forma spiritului său de o expresivitate aparte.

Julieta, piesa scrisă de Visky Andras (scriitor, poet, dramaturg al teatrului Maghiar de Stat Cluj), în vers alb şi într-un limbaj cult de o anume frumuseţe, concentrează impresionanta poveste de dragoste a părinţilor săi, grefată pe atrocitatea gulagurilor est-europene.

Povestea Julietei, în care "Romeo" şi Dumnezeu sunt evocaţi şi invocaţi mereu, are loc la domiciliul forţat al eroinei, în Delta Dunării. După evenimentele din 1956, din Ungaria, preotul, soţul mult iubit, devine suspect pentru autorităţi şi este condamnat la 22 de ani de temniţă grea. Soţia Julieta, împreună cu cei şapte copii este evacuată la 1000 de kilometri de casă, privată de libertate, fără nici o posibilitate de comunicare cu lumea "liberă", fără vreo veste de la soţul închis, despre a cărui soartă nu ştie nimic: dacă mai este sau nu în viaţă.

Cu deosebită sensibilitate, într-un limbaj de mare forţă şi poezie e redată lupta îndârjită a acestei femei plină de credinţă în Dumnezeu, care o va ajuta să-şi salveze copiii, iubirea nemăsurată şi libertatea. Povestea se derulează pe mai multe paliere: frânturi din scene trăite în doi (citatul cultural e mereu prezent: lecturi în zori şi la înserat din Exod), dialogul cu divinitatea (trimiteri la Cartea lui Iov), emoţia primei ploi în Deltă. Credinţa în dreptate e susţinută de puterea iubirii, Julieta reuşind să dezlege semnele din întâlnirea cu autorităţile şi să-şi dea seama că soţul ei trăieşte. Pentru că dragostea ei trăieşte, iubirea lor va supravieţui cu adevărat, cultivă şi în copii încrederea reîntâlnirii cu tatăl lor. Libertatea e recâştigată.

Play de Samuel Beckett e o piesă scurtă, "o poveste despre tradiţionalul triunghi amoros, un bărbat şi fostele sale iubiri", despre efemeritatea dragostei şi nesfârşita singurătate în doi.

Pornind de la întâmplări, ambele piese sunt de fapt pe scenă o succesiune de emoţii. Corelaţia se face nu în evenimente ci în emoţii.

În Julieta şi în Play decorul e unic, static ca şi interpreţii. Spaţiul şi eroii se animă de la şi prin lumină. Forţa e comprimată în iubire, ură şi suferinţă.

În Julieta actriţa reînvie emoţiile trăite aşezată pe o fâşie de nisip, strâns ghemuită cu genunchii îmbrăţişaţi, uşor rezemată de gardul ce o desparte de lume, nemişcată, concentrată în glas şi privire. Lumina o apropie, o depărtează, se colorează sau devine opac-lăptoasă după starea pe care o transmite.

În Play tot un decor unic. Cei trei: soţul-amant, soţia şi iubita imobilizaţi în trei dulapuri-urne, din care li se conturează doar capul, încep să vorbească doar când sunt luminaţi de razele reflectorului. Coperta spectacolului e mâna. Mâna care apare în filmul alb-negru (Tompa e şi regizor de film), unde perechi de îndrăgostiţi se înlănţuie şi se desfac pe muzica interpretată la pian. O mână care pe măsură ce perechile sunt cuprinse de frenezia amorului devine schelet. Povestea celor trei vine de dincolo, din întuneric, nu dintr-o lume de nici unde, nu după "sfârşit de partidă", ci de dincolo, din întuneric.

Lumina trece de la o faţă la alta, sacadat, lent sau rapid, într-o expresivitate de clovni (specifici lui Beckett) îşi deapănă emoţiile, stările din priviri, rictusuri, tonalităţi. În final din nou mâna, mâini care nu reuşesc să se atingă, se desprind din urnele-dulap, deschid uşor un sertăraş care luminează esenţa sufletească a fiecăruia: o pasăre străjuită de o oglindă spartă, o inimă, o lalea, o coloană vertebrală, o colivie.

Cei trei actori de la Teatrul Thalia din Budapesta (dar pe Szilagy Eniko am urmărit-o cu ani în urmă evoluând la teatrul din Târgu Mureş iar Keresztes Sandor e memorabilul Rege din Hamlet-ul lui Tompa, de la Cluj), Szilagy Eniko - Julieta şi soţia; Buza Timea - Iubita şi Keresztes Sandor - soţul, cu pasiune, poezie şi ironie ne captează prin forţa privirii şi a cuvântului.

Scenografia pentru Julieta: Judith Dobre Kothai şi cea pentru Play Both Andras (asistent execuţie Nagy Endre) traduc cu talent simplitatea esenţializată a mijloacelor de exprimare regizorală şi actoricească.

Tompa realcătuieşte aceste lumi frânte, dezarticulate din Julieta sau din Play într-o exprimare extrem de sugestivă de lumini şi umbre ce se aprind şi se sting din şi în întuneric, descărcate de orice balast în jocul actorilor şi în spaţiul scenic.




Teatrul Maghiar de Stat Cluj în colaborare cu Teatrul Thalia din Budapesta
Julieta de Visky Andras
Julieta - Szilagyi Eniko
Regia: Tompa Gabor
Decor, costume: Dobre-Kóthay Judit
Muzica: Selmeczy Gyorgy
Premiera: 8 noiembrie 2002


Play de Samuel Beckett
F1 - Szilagyi Eniko
F2 - Buza Timea
B - Keresztes Sandor
Regia Tompa Gabor
Decor: Both Andras
Muzica: Demeny Attila
Premiera: 25 mai 2003



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Spacer Spacer