Echipa filmului a fost totuşi ovaţionată zece minute în picioare, iar aplauzele au început imediat cum s-a terminat filmul. (Nu pot uita proiecţia de la Sibiu, din cadrul TIFF-ului, cînd oamenii au rămas muţi vreo 10-15 secunde, aplauzele crescînd apoi în intensitate pe măsură ce se îndepărta şocul finalului.) De emoţie, Anamaria Marinca era acum pe punctul de a izbucni în lacrimi. Laura Vasiliu se ţinea mai tare. Cristian Mungiu ne-a spus că şi el e emoţionat, dar în alt fel decît la Cannes. De aceea a mulţumit mai ales echipei şi în special actorilor, pe care i-a aplaudat alături de noi.
Filmul fusese prezentat de trei persoane. Ion Caramitru, în calitate de gazdă, a fost primul care a avut "privilegiul, onoarea şi emoţia de a prezenta unul dintre cele mai importante evenimente culturale de pînă acum". Pe urmă, Eugen Şerbănescu, preşedintele Centrului Naţional al Cinematografiei, a zis şi el două vorbe, iar finalul prezentării i-a aparţinut lui Horia-Roman Patapievici, care a vorbit frumos, plecînd de la ideea că 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile e "un film profund etic". "De la vorbe, mici minciuni, echivocuri se dezvoltă faptele la care unii reacţionează. Povara se află pe umerii celor care pot să le asume." Filmul "e despre noi toţi", a mai spus Horia-Roman Patapievici, după ce evocase înainte şi parabola cu luna şi nebunul care se uită la deget, oferindu-ne o cheie de lectură a filmului pe care îl comparase cu un joc de biliard. Că filmul e despre noi toţi şi pentru noi toţi am văzut şi în sală. Adică şi pentru Mircea Dinescu, Andreea Raicu, Marius Tucă, Ioan T. Morar, Cătălin Dezbrăcatu' (care era în misiune), Corneliu Porumboiu, Ruxandra Zenide, şi chiar şi pentru Marian Nistor, care, cu o bandă neagră cu paiete şi o cruce imensă peste sacoul vişiniu, ne-a aruncat instantaneu în perioada despre care tratează filmul. Comunismul nu e atît de departe cum am crede.