Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile

Un film plictisitor despre lucruri profunde - 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile


Suplimentul de cultură, septembrie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Atîtea s-au spus despre filmul lui Cristian Mungiu, 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile, atîtea texte am citit şi am scris încît nu ştiu ce aş mai putea spune în plus. Dar am să încep cu un lucru pe care nu-l înţeleg şi care m-a enervat (sau mă aşteptam?).

În ziarul 7 plus am citit o aşa-zisă cronică a filmului de o răutate şi o îngustime provocate, probabil, de frustrare şi de dorinţa expresă de originalitate. Textul se intitulează O plictiseală premiată cu Palme d'Or, iar în el găseşti toate stereotipurile mioritice la care te puteai aştepta: că autoarea textului s-a bucurat enorm cînd filmul a fost premiat la Cannes, dar că pe urmă a descoperit ce mare fîs este: "mizerabilismul comunist e la cote paroxistice", sunetul e "absolut infect", povestea e banală (urmează relatarea ironică a evenimentelor), personajele "trăncănesc", au "discuţii interminabile", Mungiu a luat Palme d'Or-ul datorită "curiozităţii bolnave a occidentalilor de a contempla atrocităţile pînă nu demult secrete ale comunismului". Un singur lucru bun - actorii (de parcă n-ar fi şi meritul regizorului).

Am citit cronici franceze, de pildă, nu excepţionale în sensul aprecierii filmului ca excepţional (deşi n-am citit nici o cronică negativă), dar excepţional de bine scrise de către nişte oameni care n-au trăit comunismul şi n-aveau nici un reper afectiv faţă de poveste. La noi nu cred că e vorba numai de răutatea şi de invidia mioritice, ci şi de nepricepere. Avea dreptate Cristian Mungiu cînd spunea că în alte ţări răspunde două ore şi jumătate numai la întrebările referitoare strict la film, pe cînd la noi jurnaliştii - care, mulţi, nu sînt de specialitate - sînt interesaţi de probleme colaterale - cum e cu caravana, cum e cu lansarea, ce firmă vine cu proiectorul etc. Doar aici cred că te aşteaptă ai tăi să ai un succes ca să-ţi sară la beregată, cum s-a întîmplat şi cu acea persoană care imediat după Palme d'Or (şi nu înainte) a strigat "plagiat", de parcă numai scenariul său avea voie să vorbească despre un avort în perioada comunistă.


Nu e un film valoros pentru că a luat Palme d'Or-ul

Reacţiile de acest gen te fac, pe bună dreptate, să te întrebi dacă ne merităm oamenii talentaţi - nu spun pe cei care iau premii în numele României. 4,3,2 nu e un film valoros pentru că a luat Palme d'Or-ul. Nu cel mai important premiu de film din lume îl face ceea ce e: o peliculă pe cît de discretă, pe atît de dură despre ce face comunismul din oameni. Reacţiile de care vorbeam mai sus nu fac pînă la urmă decît să confirme una dintre ideile filmului. 4,3,2 nu e un film despre un caz de avort, nu e pro şi nu e contra avortului, în ultimă instanţă nu e nici o cronică a ororilor din vremea comunismului. Deşi realizat post-factum, sub aparenţa unei cronici de epocă (foarte uscate), 4,3,2 este privirea din viitor aruncată în timp, înregistrînd efectele ce vor fi venit. Seminţele sădite în acele vremuri dau monştri pe loc - aşa cum e domnul Bebe (unul dintre cele mai odioase personaje din filmul românesc) sau cum e Găbiţa, care îi manevrează pe ceilalţi după bunul plac, conştient sau nu, în ciuda fragilităţii sale asumate -, însă produc şi monştri pentru mai tîrziu.

Cristian Mungiu se ocupă în "plictisitorul" său film de lucruri foarte profunde care rod vîna morală şi a celor care n-au trăit comunismul. Similar traumelor transmise de supravieţuitorii Holocaustului copiilor lor, chiar dacă nu le-au povestit niciodată prin ce au trecut, veninul transmis de comunism îl perpetuăm şi noi.

Comunismul nu ne-a făcut doar mai nespălaţi, mai brutali şi mai individualişti, ne-a adus mult mai mult rău, inoculîndu-ne simţul amoralităţii, al lipsei de responsabilitate pentru propriile acţiuni, al lipsei de orice fel de sentimente faţă de aproapele nostru. Reacţiile de respingere categorică a filmului e posibil să confirme ideile de pe ecran.




 Toate articolele despre 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile


1 comentariu

  • foarte bun!
    otilia [membru], 13.10.2007, 19:10

    Doamna Blaga atinge corzi care pot deveni extrem de disonante. A ne "acorda" sufletele in post-comunism e o problema a societatii romanesti actuale.
    E bine sa vedem filmul, chiar daca adevarul dezbracat prezentat acolo ne repugna! E bine sa citim si sa recitim cel putin ultimele 2 paragrafe din articolul doamnei Blaga si sa reflectam indelung: ce eram, ce-am devenit si ce transmitem viitoarelor generatii post-comuniste??

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Iulia Blaga


Alte articole

 10 ani după Palme d'Or - Ziua când am fost pe Everest, Mihai Brezeanu
 10 ani cu filmul românesc. Episodul 7 - Anul 2007, Iulia Blaga
 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile primeşte Premiul Goya pentru cel mai bun film european lansat în Spania în 2008, Comunicat de presă
 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile nominalizat la Premiile Goya 2009, Comunicat de presă
 Detaliile fac diferenţa - 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, Christina Anghelina
 Toate articolele despre 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer