Undeva pe unde începe Calea Rahovei, într-un loc în care urmele vechiului cartier Uranus se mai păstrează, un grup de regizori, proaspăt absolvenţi ai UNATC, au vrut să (re)construiască o comunitate. Cei de la tangaProject au propus, pentru prima dată în România, un proiect de teatru social sau, aşa cum îl numesc ei, artă comunitară. Aflat la intersecţia între estetică şi act de implicare socială, Construieşte-ţi comunitatea! e un proiect dedicat acestor limite: plasat într-un cartier central, dar exclus, între urmele arhitecturii ceauşiste şi casele interbelice gata să cadă, jucat într-un parc inexistent pe hărţile oraşului (numit de copii "Va urma"), produsul celor cinci regizori e, de fapt, produsul unui an de colaborare între locuitorii zonei şi artişti.
Arta socială vrea să modifice ceva nu în receptarea estetică, ci prin metode estetice să explice şi să înţeleagă cît mai bine problemele minorităţilor discriminate şi excluse. Care ar fi scopul? O mai bună redefinire a comunităţii dintr-o zonă. Regăsirea legăturilor de identitate, dacă ele există, şi formarea toleranţei, atît internă comunităţii (compusă din romi şi români), cît şi externă ei (legătura dintre cerinţa de toleranţă a romilor şi toleranţa lor faţă de alţi excluşi).
Desfăşurat pe 27, 29 şi 30 septembrie 2007, setul de cinci reprezentaţii din parcul "Va urma" a încercat să ofere un context pentru semnalizarea problemelor. Propriu-zis, doar două dintre momente au avut directă legătură cu situaţia dezastruoasă a locuitorilor din Rahova-Uranus. Primul - Afară!, regizat de David Schwartz şi scris de Mihaela Michailov - a atins o problemă fierbinte: ce facem cu evacuaţii din casele naţionalizate şi acum restituite? Preluînd un caz din cartier, reprezentaţia a generat identificarea între spectatori (în marea lor majoritate romi din cartier, copii şi bunici) şi situaţie. Reacţiile au dovedit că scopul social al momentului (jucat foarte realist, în optica zonei, de către actori) a fost atins. Un alt experiment destul de reuşit a fost momentul Live, propus şi regizat de Bogdan Georgescu. Simularea unei şedinţe a Parlamentului fix în parc, alături de grupurile discriminate. Utilizînd tehnologiile actuale ale re-prezentării (o cameră filma participanţii şi-i proiecta pe un ecran), dar şi clovnii pe post de "autorităţi", pentru a semnaliza derizoriul deciziei politice în raport cu gravitatea problemelor, show-ul interactiv, cu mici accente patetice, a deschis o platformă de expresie pentru diferiţi excluşi.
Cinci regizori au ieşit din teatru pentru a reduce diferenţele
Celelalte trei momente nu s-au raportat direct la noţiunea unei comunităţi, ci mai degrabă la grupuri sociale aflate în criză. Ce se întîmplă cu donatorii de sînge, s-a întrebat Ana-Maria Costea, într-un moment regizat de Miruna Dinu. Criza donatorilor e criza unui întreg sistem de sănătate, care descoperă probabil o altă criză, cea a solidarităţii. Dar situaţia blocului M5, dintr-un cartier oarecare, care nu îşi poate plăti căldura pe timpul iernii? Astfel de cazuri - blocuri care "trăiesc" doar pentru că au afişate mesh-uri imense pe faţade - sînt bune exemple ale clivajului existent, în România, între adepţii colectivismului şi individualismului. Scris de Paul Duncă, regizat de Ioana Păun, acest moment ar fi putut avea deschiderea "ideologică" cea mai mare: confruntarea între cei cu resurse şi cei fără, cei cu avantaje şi cei fără, "copiii" regimului comunist şi cei care refuză solidaritatea doar pentru că ea e mult prea aproape de comunizare. Că nu au avut-o, asta e altceva.
Un alt moment care nu şi-a dus pînă la capăt intenţia e cel scris de Andrei Ioniţă şi regizat de Vera Ion. Un centru de reeducare, în care copiii sînt liberi să facă ce vor. Distanţa între teoria educaţiei şi modificarea comportamentală e imensă. Copiii nu fac niciodată fapta corectă. De ce? Finalul rămîne fără explicaţii. Un fel de fabulă postmodernă? Care era impactul asupra comunităţii?
Dincolo de micile imperfecţiuni, proiectul în ansamblu e o încercare onestă de a pricepe, în primul rînd, de ce o intervenţie socială coerentă e aproape imposibilă în Rahova-Uranus. Faptul că cinci regizori au ieşit din teatru pentru a reduce diferenţele şi pentru a explica discriminarea într-un proiect propriu reduce limita imposibilului. Ce a înţeles comunitatea? Probabil e prea devreme să aflăm.
Construieşte-ţi comunitatea!, un proiect tangaProject (prin ONG "Ofensiva Generozităţii"), finanţat de AFCN
5 poveşti: Cod Roşu, Afară!, Fapte, Plasă, Live
Regizori: Miruna Dinu, David Schwartz, Vera Ion, Ioana Păun, Bogdan Georgescu.
Actori: Sânziana Nicola, Andreea Eşanu, Florina Gleznea, Maria Obretin, Sorin Poamă, Andrei Şerban, Alexandru Secăreanu, Monica Marinescu, Ana Pepine, George Costea, Florina Gleznea, Kiki Găvruş, Edgar Nistor, Lala Misosniky, Andrei Ioniţă.
http://ofensivagenerozitatii.blogspot.com/