Revista HBO / octombrie 2007
Chiar şi atunci când cele mai multe filme de animaţie dau semne de oboseală (până şi verdele Shrek), producţiile Pixar continuă să aibă sclipiri magice. Toate producţiile lor devin instant clasice. După review-urile ditirambice la Ratatouille, ultima lor trăznaie, o întrebare devine obsedantă. Va face vreodată Pixar un film prost?

Un lucru e sigur: animaţia e o afacere din ce în ce mai profitabilă. E de ajuns să aruncaţi o privire peste box-office-ul american: nu există lună în care să nu găsiţi un "desen" în el. După succesul recent al unor superproducţii ca Ice Age 2: the Meltdown, Cars, Over the Hedge, Shrek, Incredibles sau Happy Feet, casele de producţie au ajuns să arunce sume fabuloase în lungmetrajele de gen. Vocile actorilor faimoşi şi investiţia tehnologică (de pildă, Pixar susţine că fiecare fotogramă animată - din cele 24 care ne trec prin faţa ochiului într-o secundă - are nevoie de la 6 până la 90 de ore pentru a strânge toate elementele disparate, lucru care se face cu ajutorul a sute de procesoare individuale) au ridicat bugetele până la cifre frisonante de peste 80 de milioane dolari.

Acest mega-business e dominat de trei poli: Disney, Pixar (aparţinând tot de primul) şi Dreamworks (responsabili pentru căpcăunul mlăştinos). Concurenţa dintre ultimii doi e sângeroasă. Iar în ultimul timp, Pixar a fost mereu câştigător la capitolul fantezie şi inovaţie. Curajul de a investi în confecţii ieşite din tipare a fost răsplatit: toate filmele lor au fost hituri, unele chiar spectaculoase.

Fiecare peliculă de animaţie mainstream cere ca eroul să se regăsească, să-şi urmeze inima şi să facă ceea ce este corect. Aceste formulă e atât de eficientă, încât a devenit implacabilă. Provocarea e să presari puţină prospeţime pe aceste "lecţii de viaţă" fără să distrugi sentimentul de simplitate şi drăgălăşenie. Şi Pixar reuşeşte acest lucru, în fiecare an, cu precizia unui ceas mecanic (ca să citez un spot deja clasic). Dacă te gândeşti mai bine, e puţin înfricoşător - la urma urmei, cei de acolo au reuşit să descopere mereu eluziva reţetă a combinării succesului de box office cu cel de critică - dar şi entuziasmant în aceeaşi măsură.

Filmele acestui studio, de la Toy Story, la Cars, Monsters, Inc. sau Finding Nemo, epitomizează idealul hollywoodian al unui produs în stare să seducă şi copiii şi adulţii. Animaţia Pixar, în culori vibrante, are o vioiciune când naivă, când somptuoasă. Dar marele lor capital e investiţia în poveste - nu veţi găsi un story mai captivant, mai mişcător, mai zănatec şi mai amuzant în nicio superproducţie "live action". Incredibles, unde un supererou scos la pensie prematur e forţat să salveze lumea şi să descopere importanţa familiei şi a dreptului de a fi diferit, a fost una dintre cele mai inventive şi mai excitante pelicule ale anului 2004 (de unde un binemeritat Oscar pentru animaţie). Şirul neîntrerupt de filme inovatoare continuă cu această nouă aventură 2007, Ratatouille, regizată de acelaşi bolnav de imaginaţie Brad Bird, istoria unui şoarece gurmand ce trăieşte în catacombele unui restaurant parizian condus de un bucătar excentric hotărât să-l extermine. Şi credeţi că Pixar se opreşte aici? Nu! Fixează ştacheta şi mai sus: urmează Wall-E, regizat de Andrew Stanton (Finding Nemo), un desen animat despre un robot singuratic, care aproape că nu are dialog pe trei sferturi din lungimea lui. Pregătiţi-vă să vă fie zdrobite inima (şi retina).

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus