Înţepătura scorpionului la Zoo story şi Gaiţele

Politica repertorială a Teatrului de Nord din Satu Mare a elaborat şi definitivat în plină şi rodnică zodie a balanţei o strategie cât se poate de echilibrată, cerută de rolul instituţiei din acest areal cultural. Înţepătura scorpionului (a consumatorului de teatru, cronicar dramatic sau spectator) - căci scorpionul urmează după balanţă - s-a simţit când cele două premiere au ieşit din aburii creaţiei la lumina necruţătoare a adevărului, adică a rampei, cum se mai spune. Spectacolele de pe cele două talere ale balanţei repertoriale sunt: Zoo story de Edward Albee (în regia lui Horaţiu Ioan Apan) şi Gaiţele după Alexandru Kiriţescu (în regia lui Andrei Mihalache). O dramă tensionată, bulversantă în ansamblu şi o comedioară relaxantă, agreabilă, ce camuflează melodrama iniţială. Un echilibru şi la nivelul zonei de aşteptare din partea publicului sau mai ales din acest punct de vedere.

Scorpionul întărâtat a înţepat (apărându-se) problematica unui spectacol şocant, condus pe muchie de cuţit în mod când miraculos, când insidios de Horaţiu Ioan Apan spre explicitare şi înţelegere aprehensivă. Bazat pe forţa radicalizată a dialogului, textul lui Albee, incisiv, provocator în sine, este învăluit în lumina compasiunii pentru suferinţele celor ultragiaţi şi umiliţi. Dificultatea montării constă în "caracterul destul de static al acţiunii" (după cum observa încă în 1967 Andrei Băleanu în Teatrul furiei şi al violenţei, atunci când trecuseră doar câţiva ani de la premiera absolută a piesei şi nici nu putea fi vorba despre vreo reprezentare a ei pe scenele româneşti. Tot Andrei Băleanu adăuga, analizând problematica textului, că acest caracter static "e compensat în Poveste zoologică (aşa suna traducerea titlului) prin fierberea lăuntrică mistuitoare, prin trăirea intensă a întrebărilor şi a dilemelor intelectuale ce l-au adus pe Jerry la intersecţia dintre luciditate şi disperare."

Din acest punct de vedere regizorul i-a condus exact spre aceste efecte pe cei doi interpreţi. Sorin Oros (Jerry) preia cu asupra de măsură sarcina exteriorizărilor tumultuoase, secondat dibaci de Radu Botar (Peter). Jerry este un rătăcitor dilematic prin viaţă, un tip mai degrabă dubios, cu apucături de pederast, în conflict permanent cu el şi cu lumea, care n-a cunoscut adevărata iubire umană şi nici calea de comunicare cu semenii. Simbolul cu ramele goale din camera lui vorbeşte despre deşertul afectiv din sufletul său. Pentru el lumea e o junglă în care legume ca Peter supravieţuiesc aplatizat. Aluzia la viaţa animalelor din Grădina Zoologică este o virulentă ironie tragică. Întâlnirea cu versatilul Peter, editor, pe o bancă din Central Park-ul tuturor posibilităţilor îi dă prilejul să-şi verse toată greaţa provocată de această lume meschină în care s-a lovit numai de indiferenţa şi dispreţul celor din jur. Jerry nu-şi va găsi liniştea decât în moartea pe care şi-o "regizează" singur punându-i lui Peter un cuţit în mână. O crimă ca multe altele din Central Park.

Jocul celor doi interpreţi menţine tensiunea confruntării la cote extrem de ridicate, în ciuda linearităţii aparente semnalate deja. E meritul lui Sorin Oros şi al lui Radu Botar de a scoate textul de la înec, menţinându-l cu eforturi susţinute pe linia de plutire. În plus, regizorul aduce în scenă cel puţin trei elemente de ordin vizual care supradimensionează nuanţele mesajului. Construieşte un decor compozit, un fel de pasarelă metalică ce încadrează pe deasupra banca reală. Cei doi sunt încercuiţi de demoni, îngeri şi de spectrul morţii, care se plimbă în voie incitându-i, stăpânindu-i din umbră. Spirala de pe pardoseala scenei duce inevitabil spre "banca sacrificială" ca impact final cu răzvrătirile şi impasurile din sufletele chinuite de stafii ale eroilor. Amprenta unei iertări divine e marcată prin pogorârea îngerului cu o aripă asupra trupului neînsufleţit al lui Jerry. Pentru realizarea acestui salt simbolic din timpul real în expresivitatea de factura postmodernă o contribuţie esenţială au avut-o Alexandru Radu (decor şi costume) şi Gabriela Tănase (mişcare scenică).

Pe celălalt taler al balanţei, Andrei Mihalache a aşezat Gaiţele. Dar nu le-a scos în pielea goală din dormitorul lui Kiriţescu, ci le-a îmbrăcat în broderii comerciale, note, armonii sau veşminte muzicale, datorate lui Dumitru Lupu. Astfel că bătrâna şi prăfuita piesă e vizibil înviorată în straiele ei sătmărene, croite pe măsura succesului de care s-a bucurat piesa de-a lungul anilor.

Cele trei "caţe" interpretate de Rora Demeter, Adriana Vaida şi Carmen Frăţilă formează un trio comic savuros, din care se detaşează Rora Demeter, un fel de Draga Olteanu-Matei locală, dacă pot să spun aşa. În ordinea reuşitelor actoriceşti, după interpreta Anetei Duduleanu urmează Alina Negrău în rolul Colette. Actriţa graseiază fermecător şi dovedeşte siguranţă scenică în mişcare şi interpretare. Dezinvoltă şi bună exploatatoare a scenelor comice se dovedeşte Gina Gorea în Zamfira, fata în casă. Capabilă să creeze roluri de compoziţie se arată Dorina Nemeş în Wanda Serafim. Personajul ei cucereşte simpatia spectatorilor, reuşind să reţină atenţia mult după căderea cortinei. Caricatural, comic, dar foarte expresiv a fost jocul Ancăi Similar în cazonul comportament al femeii-bărbat numită Fraülein. Mai puţin convingătoare a fost Daniela Grad în rolul Margaretei. Din rândul bărbaţilor remarcăm prestaţia lui Sorin Reteşan (Mircea Aldea), Marcel Mirea (Georges Duduleanu) şi Vasile Blaga (Ianache Duduleanu).

Firul melodramei se ţese în atmosfera uşor vetustă a provinciei de altădată, în care evenimentul major este trecerea cortegiului funerar pe strada mare, când mai moare cineva. La Mihail Sebastian era trecerea trenului prin gară. Aceleaşi nostalgii după un timp apus, intrat în legenda vie a teatrului. Suprapunerea tragediei din familia Duduleanu peste fondul de comicării inocente, interminabile ca partidele de cărţi ale celor trei "caţe", aduce o discrepanţă în unitatea limbajului piesei. Prin cântecele introduse de Andrei Mihalache în corpul subiectului, aş spune că aceste stridenţe atonale dispar. Muzica lui Dumitru Lupu pe versuri din Minulescu, Topârceanu, Arghezi, Bacovia estompează şi armonizează întregul. E un efect de îndulcire discretă, strecurat din vârful pipetei, care atinge firele sensibile ale receptării oricât s-ar vrea de obiective. Aşa încât trebuie să constat că înţepătura scorpionului, în loc de venin, e dulce şi ea uneori.


Teatrul de Nord Satu Mare
Zoo story de Edward Albee,
traducere de Horaţiu Ioan Apan
Regia: Horaţiu Ioan Apan
Decor şi costume: Alexandru Radu
Mişcare scenică: Gabriela Tănase
Interpretare: Radu Botar, Sorin Oros, Andrei Paşca, Vlad Chico, Cosmin Domnişan, Brigitte Barazsu, Cristina Fiat, Gertrud Schwartzkopf


Gaiţele, adaptare după Alexandru Kiriţescu,
Muzică originală - Dumitru Lupu (pe versurile marilor poeţi români)
Regia artistică: Andrei Mihalache
Decoruri: Cristian Gătina
Costume: INEDIT
Mişcarea scenică: Gabriela Tănase
Pregătirea muzicală: Dumitru Lupu şi Cristian Dan
Interpretare: Rora Demeter, Adriana Vaida, Carmen Frăţilă, Marcel Mirea, Cristian Dan, Vasile Blaga, Dana Moisuc, Alina Negrău, Daniela Grand, Dorina Nemeş, Sorin Reteşan, Anca Similar, Gina Gorea, Ştefan Bordea.