Aşa sună prezentarea filmului 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile pe site-ul Vancouver Movie Times. Aşa suna şi atunci cînd filmul a rulat în cadrul celei de-a 26-a ediţii a Vancouver International Film Festival 2007, în secţiunea Proiecţii speciale, alături de The Edge of Heaven, Lust, Caution al lui Ang Lee, Fados al lui Carlos Saura, Hollywood Chinese, One Hundred Nails şi Persepolis (ultimul fiind şi cîştigătorul Premiului publicului). S-a mai spus în caietul festivalului (o adevărată carte, cu prezentările filmelor şi secţiunilor întinse pe vreo 200 de pagini, în format mare) că "povestea măiestrit spusă a lui Cristian Mungiu este o experienţă captivantă şi greu de uitat, care demonstrează încă o dată (după Moartea domnului Lăzărescu şi A fost sau n-a fost?) că România este în plină renaştere a cinematografiei."
Filmul a rulat cu casa închisă la prima din proiecţiile VIFF (nu ştiu ce s-a întîmplat la a doua) şi se părea că singura şansă de a-l vedea va fi apariţia lui pe DVD, anunţată pentru data de 25 ianuarie 2008. Asta sugerau şi răspunsurile de pe thread-ul dezvoltat pe unul din forumurile diasporei canadiene, pornit de la întrebarea "aţi găsit undeva filmul pe net, de unde l-aţi descărcat?". S-a spus acolo că filmul va rula în cinematografe la Toronto şi Montreal, ceea ce se pare că s-a adeverit. Dar întrebarea iniţială revenea cu insistenţă, pomenindu-se de dc++ şi transfer ori de "ţepe" în care fişierul descărcat de la diverse adrese s-a dovedit a fi cu totul altceva. Am navigat prin cîteva zeci de pagini sperînd că voi găsi motivaţia de a avea filmul, explicaţia nevoii de a-l vedea cu orice preţ, o impresie. Dar mesajele postate acolo s-au grupat fie la un pol (e ilegal şi imoral să descarci filme de pe internet), fie la celalălat (actorii şi casele de filme sînt deja bogaţi şi nu le mai pasă de banii pierduţi prin copierea de pe internet, filmul trebuia musai văzut înainte de a rula în cinematografe ori în afara lor din motive de confort). Doar unul din mesaje a nuanţat situaţia, explicînd alegerea de a aştepta apariţia DVD-ului pentru că "Chiar m-aş simţi CHEAP dacă nu aş face-o. Îi cunosc povestea şi ştiu că merită aceşti 20 CAD. Filmul ăsta chiar a fost cârpit dintr-un buget de nimic, din care mare parte din bani i-a pus Mungiu din buzunarul propriu. Buftea nu a dat un leu, cel puţin până a luat Palme d'Or-ul." (Buftea nu avea de ce să dea nici un ban pentru că proprietarii studiourilor Buftea nu au fost producători ai acestui film. Filmul a cîştigat, în urma concursului de proiecte din decembrie 2006 la care s-a clasat pe locul 4, o finanţare CNC de 350.000 euro, adică jumătate din costurile filmului. Pe primul loc la concursul CNC a fost un proiect de Sergiu Nicolaescu, Supravieţuitorul, care a primit o finanţare de 570.000 euro şi încă nu a avut premiera, nota LiterNet).
Ori acest Palme d'Or este, după cum spune Ian Caddell într-un articol din The Georgia Straight, un premiu care nu fost obţinut vreodată de un cineast canadian. Pornind de la interviul pe care jurnalistul canadian i l-a luat lui Cristian Mungiu la Toronto, articolul trece în revistă starea cinematografelor şi cinematografiei din România. Primele sînt puţine (după cum plastic spune Caddell, mai puţine decît numărul sălilor de cinema aflate pe o rază de 1 km în jurul hotelului în care a avut loc interviul) - doar 35 într-o ţară cu 20 de milioane de locuitori. Ceea ce, în opinia regizorului român, "are un impact enorm asupra capacităţii cineaştilor români de a-şi distribui filmele". Cristian Mungiu continuă să explice în interviu că situaţia are cauze multiple şi variate: supra-dimensionarea unora din fostele săli de cinema construite pe vremea comunismului şi transformarea lor în clădiri de birouri generatoare de venituri substanţiale pentru firmele de afaceri imobiliare, modificarea comportamentului consumatorului de filme (care cu preţul unui bilet îşi plăteşte abonamentul la cablu şi vede mai multe canale TV), apariţia filmelor pe DVD. Problema apare cîtă vreme lumea percepe cinematografia doar ca artă şi nu contribuie - prin vizionarea filmelor - la transformarea ei într-o afacere generatoare de fonduri care să permită dezvoltarea altor proiecte cinematografice: "Cred că generaţia mea de cineaşti îşi face treaba, dar în acest moment avem nevoie de o mînă de ajutor". Soluţia găsită de Cristian Mungiu este o găselniţă - o caravană care să prezinte filmul în localităţile fără cinematograf, aşa cum se făcea cu 100 de ani în urmă.
Interviul continuă cu povestea filmului, povestea unui avort devenit ilegal după decretul lui Ceauşescu din 1968. El însuşi "decreţel", Cristian Mungiu îi vorbeşte jurnalistului canadian despre nevoia de a crea o poveste capabilă să trezească emoţii, care să aparţină generaţiei sale şi la care lumea să se poată raporta. În acelaşi timp, se precizează că filmul nu e povestea ultimelor zile ale regimului comunist, ci "un film despre oameni şi despre amintirea a ceea ce am trăit în acea perioadă", subliniind că "trăiam ca oameni normali într-o societate dificilă, încercînd să găsim soluţii la problemele de zi cu zi (...) să ne descurcăm cumva ". De aceea filmul nu e nici nostalgic, ca un al doilea Good Bye Lenin!, nici plin de detalii istorice, ca un documentar pentru Discovery Channel.
După Toronto, filmul a apărut pe marile ecrane şi la Vancouver, la Cinemark Tinseltown. Ăsta e un fel de mall aflat la graniţa dintre centru şi Chinatown, cîndva plin de viaţă şi zumzet, azi găzduind doar un magazin de mobilă, unul de produse denumite prin pictograme, obişnuita Starbucks, o galerie de artă, un magazin cu haine din piele şi altul cu pulovere din mohair. La etaj, food-court-ul combină îngheţatele cu mîncarea indiană, tacos şi combinaţiile chinezeşti (un bol de orez ori tăiţei şi două garnituri sînt 5 dolari, pentru trei garnituri creşte preţul la 6 ori 7). Iar etajul al doilea e în întregime al sălilor de film, cu obişnuita coadă încolăcită pe după stîlpi, ca la aeroport (dar asta poate fi evitată foarte simplu, cumpărînd biletele online sau de la automatele situate la primul etaj, unde pînă şi un copil s-ar descurca să navigheze prin meniu) şi standul de floricele şi suc.
Nu ştiu dacă criticii ori jurnaliştii au parte de o prezentare specială, fiindcă numărul din 1 noiembrie al revistelor gratuite distribuite pe stradă ori în blocuri includea deja cronici la adresa filmului. Care urma să ruleze la Tinseltown de vineri, 2 noiembrie 2007, cu trei proiecţii pe zi (pe la 1, 4 şi 7) în prima săptămînă şi doar una (la 10 seara) în cea de-a doua şi ultima săptămînă pe ecrane.
În The Georgia Straight filmul lui Cristian Mungiu e prezentat chiar după American Gangster, care a debutat pe ecrane în aceeaşi zi. Mark Harris îşi începe cronica făcînd referire la celelalte două filme româneşti menţionate mai sus şi spune că toate trei par să indice o localizare a curentului neo-realist (definit de scenaristul italian Cesare Zavattini drept o prezentare a "problemelor reale ale unor oameni reali, trăind în lumea reală") în România. Criticul numeşte filmul lui Cristian Mungiu "o demonstraţie magnifică" a acestui curent, îl cataloghează pe domnul Bebe drept sinistru dar recunoaşte meritul regizorului în a-i îmblînzi ticăloşenia printr-o logică fină şi afirmă că "narcisismul şi aparenta stupizenie a Găbiţei o fac să arate mai degrabă ca o fiinţă incapabilă să se descurce decît ca un martir". Cronica se încheie avertizînd cititorii că regizorul nu-i cruţă de detalii terifiante şi dezgustătoare şi că filmul "va şoca toţi spectatorii, indiferent de opinia lor cu privire la avort. Cel mai convingător aspect este completa intimitate a acestei poveşti de groază comuniste. Puţini dintre noi pot înţelege ce a reprezentat gulagul, dar toţi ne putem imagina [povestea] asta."
Un alt Harris, dar Michael, semnează cronica din WestEnder, care e plasată înaintea celei la American Gangster. Cronicarul pomeneşte despre premiul de la Cannes şi defineşte filmul drept o "meditaţie intimă şi acută asupra avortului ilegal în România anului 1987". "Filmul lui Mungiu este neşovăielnic şi înfricoşător de calm în evaluarea femeilor aflate în capcana circumstanţelor şi forţate să acţioneze necinstit. Camera planează deseori deasupra încăperii şi urmăreşte reacţiile celor prezenţi de-a lungul unor momente lungi şi stranii, forţînd privitorul să se instaleze într-o disperare plină de empatie." Vorbind despre scena mesei în familie, jurnalistul spune că Anamaria Marinca este "superbă interpretînd o femeie aflată în pragul unei căderi nervoase şi - în timp ce ne aşteptăm ca drama să fie centrată pe colega ei însărcinată - atenţia noastră este constant atrasă înapoi la strădania Otiliei de a îndeplini cererile tuturor.", de a face tot ce i se cere. Filmul însuşi este "povestea convenţiilor şi responsabilităţilor sociale care o duc pe Otilia în pragul distrugerii."
Eu... eu tot n-am reuşit să văd filmul. Am plecat mai devreme de la serviciu într-o vineri, sperînd să prind spectacolul de la 4:30, doar ca să aflu că programul fusese schimbat şi singura proiecţie era la 10. La ieşirea din birou i-am spus unei colege chinezoaice că merg să văd un film românesc. Şi răspunsul ei a fost o întrebare - "un film românesc?!?" Nu ştiu dacă se mira că românii fac filme ori se întreba ce caută un film românesc pe ecranele din Vancouver.