Nu, nu e vorba de versaţii mânuitori de bani de pe Wall Street, e doar un joc de cuvinte forţat, prilejuit de invazia de filme de acţiune cu staruri de vârsta a treia. Stallone, Ford, Willis, mai toţi super-eroii de odinioară îşi încordează muşchii... sleiţi. Pretind că mânuiesc cu aceeaşi dezinvoltură pistolul, se încruntă la fel de urât la duşman, dar sunt cu toţii în pragul pensionării (sau chiar dincolo de el).
Cu Sylvester Stallone care reînvie ambele francize Rocky şi Rambo şi cu Harrison Ford pe cale să-şi reia rolul lui Indiana Jones pentru o ultimă dată (?), putem să vorbim nu atât de un trend, ci de o normă: eroii action de ieri sunt resuscitaţi ca să satisfacă o demografie din ce în ce mai îmbătrânită. Ultima completare la acest prânz cu ciorbe (reîncălzite) din cocoşi bătrâni e Live Free or Die Hard (alias Die Hard 4) care a avut premiera americană zilele astea. Care sunt explicaţiile acestei invazii de bătăioşi reumatici? Cică noul mileniu s-ar fi trezit privat de un oponent serios (duse au fost războiul rece, ameninţarea nucleară/sovietică, dar nu şi de pofta de a vedea filme de big budget cu super eroi), iar Hollywood-ului nu i-ar fi rămas altă soluţie decât să-şi concentreze atenţia spre eroismul din benzile desenate. Aşa că am tot avut Batman, X-Men, Superman, Spiderman, Elektra, etc, dar niciun erou accidental. Adică acel tip bănăluţ care, fără voia lui, se trezeşte în postura de a trebui să salveze a) lumea b) o gagică hot c) şi lumea şi o gagică hot în acelaşi timp.
Şi atunci de ce să reinventezi genul, când atâtea francize gata probate stau gata să fie scoate de la naftalină şi reimaginate? Graţie succesului fără precedent din 2006 al lui Rocky Balboa (150 de milioane $), toţi ochii sunt pe Ford şi Willis şi, evident, pe starul optzecist absolut, John Rambo.
Dar, totuşi, într-o lume a blockbuster-ului definită de un nou tip de bărbat sensibil de treizeci şi ceva de ani ca Tobey Maguire (Spider-Man) sau Matt Damon (The Bourne Identity), nu cumva există pericolul ca aceste vedete purii să pară ca nişte flash-back-uri anacronice ale unei epoci de mult uitate? La urma urmei, Ford împlineşte în această vară 65 de ani şi n-a mai avut un smash hit action de mai bine de 10 ani (de la Air Force One). Şi cum poţi să faci o gaşcă de bărbaţi middle age (Willis are 52, Stallone 60) cu carnaţie obosită, oase fragile, păr rar şi junghiuri sciatice să pară nişte eroi care sfidează moartea? Cum să-l scuturi de praf pe Ford şi să-i dai un jungle look care să fie credibil? Cum să pui din nou factorul oau! într-o scenă în care Willis sare dintr-un avion în zbor? Cum să îl reînchipui pe Stallone, în tricou strîmt şi cu bandană, purtând pe umăr o mitralieră enormă, fără să pară idiot? Răspunsul e, desigur, să angajezi cei mai buni machiori, cascadori şi antrenori de fitness. Şi, peste toate, să apelezi la efecte speciale - acum nu numai că secvenţele over the top pot fi create în întregime pe un computer, dar cu puţină magie de studio poţi vopsi părul alb de pe piept şi poţi transforma carnea lăsată în bicepşi triumfători.
Da, sună ridicol: adevărul e că în acest business, există puţine modele de îmbătrînire graţioasă: Clint Eastwood şi Sean Connery ar putea fi exemplele contrare; amândoi au îmbrăţişat ironia, părul grizonat şi laba de gâscă. Însă, reţineţi: dacă e greu pentru Stallone, e cu mult mai rău pentru femei. Starurile action masculine încep să fie contestate abia de pe la 50 de ani. Însă femeile, odată ce se apropie de 40, abia dacă mai primesc roluri în comedii romantice... Un dublu standard ce pare de nezdruncinat.