Parfum inefabil american - Suita Rodeo de Aaron Copland

Un program muzical deosebit a putut fi ascultat la Ateneul Român, în 24 şi 25 ianuarie 2008. Orchestra Filarmonicii "George Enescu", sub bagheta dirijorului Murry Sidlin şi avându-l ca solist pe pianistul Thomas Pandolfi, a interpretat lucrările Rodeo de Aaron Copland, Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră, în re minor, op 23 de Edward MacDowell şi Simfonia nr. 9, în mi minor, op. 95, "Din Lumea Nouă" de Antonin Dvořak. Materialul pentru orchestră la lucrarea Rodeo a fost donat de către Ambasada Statelor Unite la Bucureşti.

Dirijorul Murry Sidlin este unul din cei şase experţi muzicali internaţionali care au selectat lucrările cele mai reprezentative din domeniul muzicii de pe Terra, ce au fost postate într-o capsulă spaţială, care cutreieră şi astăzi prin univers.

Muzica baletului-western Rodeo, de Aaron Copland captează auditoriul instantaneu. Spectatorul intră într-o lume asaltată de vibraţii sonore dure, de ritmuri asimetrice cu influenţe jazzistice, unde orchestraţia amplă, cu multă percuţie stridentă (talgere, tobă mare, trianglu, bici, carillon), precum şi alămuri zgomotoase, aminteşte de sonorităţile fanfarei, de festivităţile în aer liber sau de fantasticul circului ambulant. Scenariul pune problema cu care s-a confruntat fiecare femeie americană în perioada pionieratului: obţinerea unui bărbat potrivit. Căci, prin participarea la rodeo (acea întrecere sportivă în care călăreţul trebuie să încalece şi să se menţină cât mai mult timp pe animalul nedomesticit), bărbatul îşi dovedea curajul şi calităţile de învingător în faţa comunităţii. Muzica dinamică a primei părţi, Buckaroo Holiday este melodioasă, armonioasă, plină de vivacitate şi culoare - credem atractivă pentru orice ascultător de pe mapamond. În Saturday Night Waltz, aspectul pastoral dat de dialogul oboiului cu partida viorilor prime, dar şi timbrul nostalgic al flautului aduc o calmare contrastantă. Se face aluzie aici, la un cântec de cow-boy, I'm Riding Old Paint.

Pianistul Thomas Pandolfi cântă cu virtuozitate. El este un apreciat interpret şi al lucrărilor lui Gershwin. În Concertul nr. 2 pentru pian de MacDowell, prezentat în primă audiţie în România, el a surprins toate trăsăturile romantismului muzical inserate în dificila partitură. În cadenţele solistice din prima parte Pandolfi a făcut o demonstraţie de măiestrie a tehnicii pianistice, pasajele având o fluenţă şi un tempo alert de invidiat. El excelează şi în folosirea oportună a pedalei. Remarcabilă interpretarea celei de a doua mişcări, Presto giocoso. Pianistul pare să cutreiere în acest scherzo spaţiul unei geografii muzicale fără poli îngheţaţi, păstrând apropierea unui ecuator dominat de pasionalitate. Un cuvânt de apreciere se cuvine Orchestrei simfonice care s-a pliat fără cusur după meandrele agogice impuse de solist. O gestică precisă şi cu finalitate de subordonare a caracterizat prestaţia dirijorală în acest acompaniament.

În Simfonia Din Lumea Nouă de Antonin Dvořak, Murry Sidlin a lăsat senzaţia că preferă ca iniţiativa interpretativă, voinţa de a comunica, să aparţină instrumentiştilor. Reuşite au fost şi solo-urile viorii şi ale violoncelului, cântate cu o sonoritate pătrunzătoare şi calitativă. Omogenitatea pizzicatelor partidei de contrabaşi, frumuseţea timbrului cornul englez, eleganţa frazării melodiei flautului şi a fagoţilor, cât şi acordajul perfect şi simultaneitatea atacului alămurilor au contribuit la bucuria unei seri muzicale deosebite.