Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Eduard al III-lea

Să-ţi dai cuvântul e un basm - Eduard al III-lea


Ziua, ianuarie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Prima premieră din 2008 la Naţionalul bucureştean - Eduard al III-lea, o piesă atribuită în ultimii ani lui Shakespeare, tradusă în româneşte de George Volceanov şi publicată de Editura Paralela 45, regizată acum de Alexandru Tocilescu - e o megaproducţie de trei ore şi jumătate, cu mulţi oameni în distribuţie - începând cu Ion Caramitru în rolul titular şi terminând cu figuraţie de scutieri etc., multe arme, proiecţii video cu efect "dolby surround" şi cu totul bizara caracteristică de a oferi două spectacole într-unul singur.

Să începem prin a spune că textul, piesa în sine, ar face să pară Măsură pentru măsură o culme a clarităţii dramaturgice la Shakespeare. În Eduard al III-lea nimic nu e foarte clar, în afara faptului că englezii câştigă întotdeauna; regele începe prin a porni la luptă cu francezii ca să recupereze tronul la care crede că are dreptul, dar, până una-alta, se opreşte s-o salveze pe o contesă din asediul scoţienilor şi se îndrăgosteşte de ea - prima parte a spectacolului de la TNB se ocupă de strategiile lui de cucerire şi de dileme morale legate de adulter şi onoare, în timp ce nobilii englezi anunţă încheierea pregătirilor pentru războiul cu Franţa şi se trezesc trimişi, fără explicaţii, la plimbare. În partea a doua, întors la sentimente mai onorabile de o ameninţare cu suicidul din partea castei contese, regele pleacă la război cu Hexagonul, contesa dispare cu totul din viaţa noastră (şi a lui Eduard), iar luptele continuă până când, două ore mai târziu, englezii înving, nu e prea clar cum, fiul cel mare al lui Eduard, care-i poartă numele, e dat de două ori mort şi de două ori supravieţuieşte, iar regele Franţei şi fiii lui ajung prizonieri. Nu e prea clar cum se întâmplă această victorie pentru că ceea ce urmăreşte regizorul nu sunt faptele în sine ale poveştii soldăţeşti, ci felul în care ea poate fi spusă azi: facticelor înfruntări "live" cu spade de lemn şi scuturi de carton le iau locul proiecţiile video (cu imagini din filme istorice, dar şi din... The Wall).

Din cele două spectacole (unul până la pauză şi celălalt după) în care constă Eduard al III-lea, primul e una din cele mai interesante propuneri teatrale pe un text clasic din ultima vreme. Tocilescu îşi ia distanţă - iar actorii (în principal Caramitru şi Crina Mureşan, în rolul contesei) îl urmează - faţă de căderea în derizoriu, în lumea noastră de azi, a temei morale (adulterul ca problemă de onorabilitate), povestea devenind un fel de Shrek, un basm modern în versiune scenică. Spectacolul începe cu imensa structură multifuncţională de turn de apărare în care constă elementul central al scenografiei (ireproşabilă, ca mai de obicei în cazul lui Dragoş Buhagiar) folosită de garda engleză (cu regele pe post de arbitru, cu tot cu fluier) ca marcând zona de pedeapsă într-un meci de rugby. Fascinaţia regelui Eduard pentru Contesa de Salisbury e marcată de triluri din hit-ul şaizecist Fascination (la fel ca-n desenele animate când "El" o vede pe "Ea"), iar finalul aventurii aşterne o lumină ca de apus de soare pe tărâmul lui "A fost odată ca niciodată". Trăim într-o lume în care moralitatea (să-ţi ţii cuvântul dat şi jurămintele făcute) nu mai ţine de viaţa de fiecare zi, ci de plăsmuirile cu Ilene Cosânzene şi Feţi-Frumoşi (sau cu Galandriel şi Celebron, pentru generaţia Stăpânului inelelor). Nu e o veste prea plăcută.

Partea a doua e destul de încărcată cu balast, cu scene prea lungi şi greu de urmărit, care fac să scape tema centrală (a ţinerii sau încălcării promisiunilor de onoare), iar spectacolul secund merge din când în când în paralel cu primul. Totul pentru că informaţia fundamentală - şi anume că francezii pierd pentru că unii dintre ei îşi ţin până la ultima consecinţă cuvântul de onoare - e risipită de-a lungul şi de-a latul celor două acte.

Da, o naţiune e înfrântă din cauză că oamenii ei de nădejde şi-au ţinut jurămintele. Nici asta nu e o veste prea plăcută.

Adevărul e că avem aici de-a face cu una din acele naraţiuni fondatoare ale marilor bărbaţi albi şi morţi şi e adevărat că la Bucureşti publicul dornic să vadă un teatru al marilor naraţiuni nu prea are din ce alege (iar Shakespeare nu se joacă nicăieri altundeva în Capitală în teatrele profesioniste). Dar dacă alege să vină la acest Eduard al III-lea şi să stea până la sfârşit, ar face bine să nu lase deoparte nici Persepolis şi Shrek, dar nici "blockbuster"-ul "300.


Teatrul Naţional "I.L. Caragiale", Bucureşti
Eduard al III-lea
Traducere de George Volceanov
Regia: Alexandru Tocilescu
Scenografie şi light design: Dragoş Buhagiar
Cu: Ion Caramitru, Simona Bondoc, Daniel Badale, Mircea Anca, Crina Mureşan, Eusebiu Ştefănescu, Mihai Munteniţă, George Paul Avram, Alexandru Georgescu/Constantin Dinulescu, Mircea Nicola, Neculai Stângaciu, Andrei Aradits/Axel Moustache, Marcelo Cobzariu, Emil Mureşan, Şerban Ionescu, Dragoş Stemate/Răzvan Oprea, Răzvan Hîncu, Liviu Lucaci etc.



Nu uitaţi: Aplaudaţi doar dacă - şi cît - vă place! O campanie iniţiată de LiterNet.



 Toate articolele despre Eduard al III-lea


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Iulia Popovici


Alte articole

 Mister(ul) Shakespeare - Eduard al III-lea, Alice Georgescu
 Eduard al III-lea. Coupé., Liviu Ornea
 Regele şi Contesa - Eduard al III-lea, Doina Papp
 Un rege îndrăgostit - Eduard al III-lea, Magdalena Boiangiu
 Cafting şi fair-play - Eduard al III-lea, Mihaela Michailov
 Toate articolele despre Eduard al III-lea


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer