Mai sunt interesaţi tinerii de muzica clasică?

Dacă e să ne luăm după ce ascultă ei în tramvai ori în metrou, răspunsul e categoric: nu. A fost, însă, vreodată, în România, o perioadă în care copiii să meargă la şcoală fredonând arii de operă sau concerte instrumentale? Nici vorbă de-aşa ceva! Nici măcar în Austria nu se mai întâmplă (ne-a dezamăgit recent un documentar), a rămas numai clişeul, bun de pus în reclamele turistice, cu şoferii de taxi fluierând arii din Flautul fermecat. Înseamnă că genul muzicii culte nu are o prea mare audienţă, în general vorbind, deşi în ţările civilizate copiii sunt familiarizaţi încă de mici cu ea.

Cu toate acestea, în România, între anii '50-'90 ai secolului trecut, luase amploare şi se consolidase un învăţământ muzical profesional de primă mână. În ultimii 18 ani, însă, a avut destul timp să se deterioreze, şi acum are tendinţa să se întoarcă la statutul amatoristic caracteristic epocii interbelice. De ce? Deoarece cu muzica clasică nu se mai câştigă prea mulţi bani în ziua de azi, iar tinerii se orientează spre domenii mai lucrative. Dintre puţinii care au mai rămas să frecventeze liceele şi facultăţile de muzică, şi mai puţini încă fac eforturi suplimentare în vederea accederii la nivelul concurenţial european ce le promite o carieră internaţională, mult mai profitabilă decât cea autohtonă. De curând, a avut loc selecţia pentru Eurovision Young Musicians-2008, la care s-au prezentat 30 de tineri instrumentişti. În gala finală, transmisă la TVR Cultural, rămăseseră doar 10, iar dintre aceştia a fost ales să ne reprezinte un violonist din Moldova, Ştefan Beşan. Aproape că nu mai contează dacă el va lua un premiu, îmbucurător este faptul că există încă, în condiţiile vitrege de azi, tineri muzicieni dornici de afirmare şi gata să facă orice sacrificiu pentru a-şi împlini visul. De aceea ei trebuie lăudaţi şi încurajaţi prin toate mijloacele.

În acest sens, Orchestra de Cameră Radio, în colaborare cu Redacţia Muzicală, a organizat un concert de concerte cu trei tineri solişti, sub egida "Muzicieni de azi... muzicieni de mâine", prezentat de Rodica Sava. Prima a fost violoncelista Mădălina Tudose, studentă în anul III al Universităţii Naţionale de Muzică şi de un an membră a Orchestrei Filarmonicii "George Enescu", cu Variaţiuni pe o temă rococo de P.I. Ceaikovski. Laureată a unor concursuri naţionale şi internaţionale de interpretare, Mădălina Tudose are un sunet frumos, o tehnică bine pusă la punct, e sensibilă şi frazează fără nicio extravaganţă, pe scurt o prezenţă scenică foarte agreabilă. Dacă ar adăuga şi un pic de răbdare în cântat, n-ar avea decât de câştigat.

Violonistul Tudor Mihai Triţă, solistul Concertului în sol minor de Max Bruch, are numai 10 ani, e încă un copil. Cunoscând-o pe mama sa, Lucica Triţă, ani buni concert-maestrul Orchestrei Naţionale Radio (în prezent, membră a Orchestrei simfonice din La Coruňa, Spania), sunt sigur că ea este cea care-i supraveghează şi-i conduce evoluţia, cu toate că Tudor Mihai frecventează numeroşi profesori, aşa cum e obiceiul azi, printre care şi pe celebrul Zahar Bron (profesorul unor monştri sacri ca Maxim Vengerov şi Vadim Repin). Primul concert de Bruch e cam greu pentru el, deşi bănuiesc că atunci când n-are emoţii îl poate cânta fără greşeală. Mai mult, dovedeşte un aplomb scenic remarcabil pentru vârsta lui şi adesea izbuteşte să redea câte un pasaj dificil cu maximă acurateţe şi strălucire, ceea ce mă îndreptăţeşte să cred că, nu peste mult timp, va deveni un violonist solist în toată puterea cuvântului.

După pauză, am asistat la o dublă încercare de afirmare: a pianistei Maria Aurelia Vişovan, elevă în clasa a XII-a a Liceului de Muzică "Sigismund Toduţă" din Cluj, şi a dirijorului Ionuţ Pascu, bariton al Operei Naţionale din Bucureşti! Da, Ionuţ Pascu, un cântăreţ în plină afirmare (l-am auzit de curând în Manon de Puccini interpretând admirabil rolul lui Lescaut alături de soprana braziliană Eliane Coelho), a fost totodată studentul lui Cristian Brâncuşi la clasa de dirijat a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 2007. Profesorul mi l-a recomandat cu căldură şi consider că avea şi de ce, a acompaniat corect Concertul nr.2 în fa minor pentru pian şi orchestră de Chopin, ceea ce nu e un lucru prea uşor, tehnic vorbind. Deocamdată, se foloseşte strict de indicaţiile mentorului său, în privinţa gesticii, dar cunoscându-l de pe scena Operei cred că în curând va deveni mult mai dezinvolt şi mai personal, construindu-şi cu succes o a doua carieră.

Pianista Aurelia Vişovan a apărut ca o interpretă surprinzător de matură, părea să aibă în spate un bogat traseu solistic judecând după siguranţa cu care parcurgea dificilul concert chopinian. Pe de altă parte, nu ştiu dacă numai emoţia a făcut-o să fie mai rezervată decât s-ar fi cuvenit, în orice caz trebuia să lase să transpară şi câte ceva din zona subiectivă a personalităţii sale pentru a impresiona publicul. Ca şi la Ionuţ Pascu, acest impediment va fi probabil rezolvat de la sine, cu timpul.