Ce-am învăţat din mai mult de un secol de benzi desenate? Un secol în versiunea modernă a termenului, căci altminteri această formă de artă (da, ştiu că unii resping categorisirea, dar comics-urile sunt artă!) e prezentă încă din Evul Mediu. Păi, la fel de mult(e) ca din filme, cu care se înrudesc prin stilul narativ fundamental vizual, sprijinit de dialog. Nu e aici locul pentru o istorie a nenumăratelor serii, nici a variaţiunilor, filiaţiilor şi subtipurilor (schiţate, pictate, strip comics, graphic novels, digitale, webcomics ş.cl.). Ne-am propus doar o succintă analiză a câtorva dintre intersecţiile mai recente dintre lumea B.D. şi cinematograf. Mai ales că a fost un mariaj fast - atât din punct de vedere financiar (Sin City, Batman Returns, The Fantastic Four), cât şi artistic (American Splendor, Ghost World).
Filmele cu super-eroi prind la public pentru că funcţia escapistă a cinemaului rămâne una esenţială - oamenii vor visa mereu la/ cu un Superman (pe care Bryan Singer l-a readus glorios în atenţia & inimile unei noi generaţii de spectatori) sau un demon roşu prins de nazişti, dar crescut de americani şi devenit cea mai eficientă armă împotriva duşmanilor. Transpusă pe peliculă, creaţia lui Mike Mignola a câştigat enorm prin viziunea întunecat-comică a lui Guillermo Del Toro (Hellboy) şi, în egală măsură, datorită alegerii interpretului principal, fabulosul Ron Perlman. Alt erou celebru, deşi mai curând ambiguu moral, John Constantine, creat de Alan Moore în Swamp Thing după chipul şi asemănarea lui Sting cel din Quadrophenia (crud, amoral, blond, british, dotat cu puteri paranormale, trenci bej şi fumător înrăit) şi devenit personaj principal în Hellblazer (Jamie Delano/John Ridgway) i-a făcut pe mulţi să strâmbe din nas când clipangiul Francis Lawrence l-a ales pe Keanu Reeves în rolul titular. Plus că în Constantine el devenea american din L.A. şi sensibil mai puţin dubios în raporturile cu lumea de dincolo. Sărind obiecţiile puriste, Keanu s-a descurcat excelent (sfîrşit, plictisit, furios, nu-tocmai-cinstit), iar filmul rămâne unul dintre cele mai cool blockbuster-e recente. Hulk-ul proaspăt Oscarizatului Ang Lee, pe de altă parte, a fost un eşec de proporţii, pentru că taiwnaezul responsabil cu cea mai bună adaptare după Jane Austen a transformat unul dintre cele mai penibile comics-uri (Hulk enervat se schimbă într-un uriaş monstru verde, dar izmenuţele mov nu plesnesc neam!) într-o meditaţie prea subtilă şi gravă (familie, datorie) pentru cei veniţi în căutare de popcorn.
Alţii au ales să ducă fidelitatea faţă de suportul vizual inspirator până în pânzele albe - ca Robert Rodriguez care l-a cooptat pe însuşi autorul-cult de graphic novels Frank Miller pentru a realiza o versiune Sin City care să păstreze cât mai bine atmosfera sumbră a originalului; a ieşit o transpunere cinematografică spectaculoasă şi stilizată vizual, lăudată de mulţi şi hulită de alţii mai ales pentru violenţa cartoon-izată (una dintre "moştenirile" aduse de BD-uri lumii filmului). Există însă şi romane grafice cu oameni obişnuiţi şi lor le datorăm două dintre cele mai bune producţii indie ale ultimilor ani: tuşanta dramă (à la Catcher in the Rye) a ieşirii din adolescenţă din Ghost World (Terry Zwigoff, după banda lui Daniel Clowes) şi, respectiv, excelentul American Splendor, portret postmodern şi ilustrare a vieţii & operei incredibilului Harvey Pekar.
Pe scurt, o lume în care poţi găsi cam orice ţi-ai dori.