Alien sau E.T.? Aceasta ar fi doar una dintre dilemele în materie de science fiction, dacă e să alegem două dintre cele mai cunoscute şi profitabile intreprinderi cinematografice subsumabile genului. Dune sau 1984? O lume cât se poate de îndepărtată şi fascinantă sau una sinistră şi frisonant de asemănătoare cu a noastră?
E drept, o definiţie a ceea ce poate fi considerat ştiinţifico-fantastic în cinema ne-ar ocupa mai mult decât întreg spaţiul acestui text. Mai ales că enorm depinde de mutarea accentului pe unul sau celălalt dintre termenii noţiunii - fantasy-ul halucinant gen Tolkien (transpus grandios pe peliculă de Peter Jackson) sau distopia cyberpunk de găsit în romanele lui Philip K. Dick şi pusă în imagini de Ridley Scott în Blade Runner ('82) şi Spielberg în Minority Report ('02, cu tot cu finalul fericit care trăda nuvela de origine). Lumea de basm gotic din mai toate poveştile pentru copii mari (şi morbizi) ale lui Tim Burton. Apoi - farfuriile zburătoare (Earth vs the Flying Saucers, cu efectele făcute în animaţie stop-motion de unul dintre primii maeştri ai genului - şi eroi ai lui Burton -, Ray Harryhausen), contacte cu extratereştrii (de la variaţiunile pe temele War of the Worlds şi Invasion of the Body Snatchers la The Thing produs de Hawks ori, în cu totul altă cheie, Close Encounters of the Third Kind şi metafizicele Călăuza şi Solaris de Andrei Tarkovski), călătorii în timp (The Time Machine, Planet of the Apes, Back to the Future), intergalactice (de la 20 Million Miles to Earth animat tot de Harryhausen la Star Wars şi serii tv ca Star Trek) sau o lume-simulacru (Matrix)? Monştri (King Kong, seriile japoneze cu Godzilla şi Gojira), mutanţi, creaţi de savanţi nebuni (cultissimele Frankestein şi The Bride of Frankenstein ale lui James Whale, din 1931 şi '35) ori ca urmare a experimentelor ştiinţifice deraiat/eşuate, precum în filmele-catastrofă low-budget cincizeciste - The Beast from 20,000 Fathoms, Creature from the Black Lagoon ş.cl.
SF-ul începe odată cu cinematografia, căci unde altundeva ai putea încadra fantezia senină Le voyage dans la lune (1902) a lui Méliès, şi a reuşit să dea câteva dintre momentele fundamentale ale istoriei cinemaului - distopia Metropolis ('27, Fritz Lang), ce conţinea unul dintre primii roboţi - frumoasa Maria. Roboţii sunt de altfel una dintre temele recurente ale domeniului, popularizaţi enorm de scriitori de gen ca Asimov şi transformaţi în veritabile icon-uri pop-culturale de fenomenul Star Wars cu puţin timp înainte ca Blade Runner să ofere versiunea sumbru/tragică a androizilor, prelungită până azi în blockbustere ca I, Robot - după Asimov, variaţiune pe tema defecţiunilor cu posibile consecinţe catastrofale ale maşinăriilor tot mai complexe şi inteligente cu care se înconjoară omul. Idee explorată într-altul dintre filmele esenţiale ale genului - 2001: A Space Odyssey a lui Stanley Kubrick, care a adaptat provocator şi una dintre marile distopii ale secolului XX, A Clockwork Orange a lui Burgess. Cealaltă mare viziune totalitar/claustrantă, orwelliana 1984 fiind adusă la cinema de britanicul Michael Radford.
Şi dacă am pomenit de fenomene, nu putem uita două dintre cele mai grăitoare exemple despre gustul public: seria Alien (Scott, Cameron, Fincher, Jeunet, intersectată cu alt hit de box-office pentru Alien vs. Predator), cu monştri desenaţi de Geiger şi spielbergianul E.T., unul dintre cele mai frumoase basme ale copilăriei şi uriaş succes. Lansat simultan, întunecatul remake semnat de John Carpenter la clasicul The Thing, imaginând un alien proteic şi nici pe departe benevolent, a fost un eşec de proporţii, deşi timpul i-a făcut dreptate transformându-l în veritabil cult.
Şi poveştile ar putea continua la nesfârşit... câţi oameni, atâtea viitoruri.