Regizorul Silviu Purcărete montează în 2008, la Sibiu, Lulu, după Frank Wedekind. "Va fi un spectacol conceput după trei texte de Wedekind. Domnul Purcărete lucrează acum la asamblarea acestor texte", a declarat Constantin Chiriac, directorul Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu.
Acesta a mai spus că rolul Lulu va fi interpretat de actriţa Ofelia Popii: "Silviu Purcărete i-a făcut cadou acest rol Ofeliei, pentru performanţa ei din Faust.La fel ca şi în cazul spectacolului Faust, muzica va fi semnată de Vasile Şirli, iar costumele de Lia Manţoc.
Pe de altă parte, Faust se va mai juca în hala industrială de la Simerom doar la festivalul de teatru din primăvară. "Ne confruntăm cu o lipsă acută de spaţii. Hala aceea nu o vom mai putea folosi, fiindcă s-a aprobat un proiect comercial. Am identificat însă altă hală, la Balanţa", a spus Constantin Chiriac. Pentru noua hală se poartă deja negocieri. De asemenea, s-a mai amenajat un spaţiu unde se vor juca spectacole, în subsolul Bisericii Romano-Catolice din Piaţa Mare. Unul dintre acestea va fi Visul unei nopţi de vară, de Shakespeare, în regia Luisei Brandsdorfer, cu secţia germană a teatrului sibian.
Alte premiere care vor avea loc la Sibiu în acest an sînt Hamlet, în regia lui Radu Alexandru Nica, aşteptat pentru 15 martie 2008 Cyrano de Bergerac, în regia lui Vlad Massaci, şi Astăzi nu se fumează, regia Gavriil Pinte, după poezii de Iustin Panţa şi Mircea Ivănescu, în timp ce Andriy Zholdak va monta Gogol, la toamnă, titlul fiind deocamdată secret.
De asemenea, teatrul sibian va colabora cu viitoarele Capitale Culturale Europene. "Sîntem în tratative cu Liverpool, Capitala Culturală Europeană 2008, pentru prezentarea a cinci spectacole, în vară, cel mai probabil în iulie", a mărturisit Constantin Chiriac. Este vorba despre Balul, Electra, Viaţa cu un idiot, Aşteptîndu-l pe Godot şi Nasul. Teatrul din Sibiu are în acest moment 56 de titluri în repertoriu.