La Ploieşti, locul de baştină al ilustrului înaintaş, I.L. Caragiale a fost celebrat de ziua naşterii, la teatrul care ar trebui să-i poarte numele. Dar aşa se întîmplă pe la noi. Eminescu a dat numele unui teatru din Banat din vanităţi locale, iar Caragiale, din lipsă de susţinători ministeriabili, riscă să nu-şi mai dea numele nimănui. Nu că n-ar mai vrea, supărat pe demagogia de el însuşi incriminată care i-a folosit numele pînă la dispreţ, dar fudulia europenizării la cei mai neaoşi moftologi merge adesea pînă la negarea părinţilor. (Povestea cu plimbatul statuii e de tot rîsul.) La ocazii festive, cum a fost şi aceea la care ne referim, Caragiale devine în schimb un fel de obligaţie bună pentru subiecte de prima pagină, la gazetele care n-au aruncat din trecut împreună cu apa din copaie şi copilul.
Revenind la evenimentul pe care-l consemnăm, trebuie să spunem că directorul Teatrului "Toma Caragiu" din Ploieşti, ambiţiosul Lucian Sabados, a folosit prilejul cu inteligenţă. Încoronată cu blazonul Domnului Caragiale, ziua de 30 ianuarie 2008 a fost aleasă pentru a marca mai multe evenimente, printre care şi cei zece ani de cînd teatrul ploieştean şi-a dobîndit un nou sediu modern, frumos şi bine dotat. Recursul la istorie se impunea, astfel că am avut parte de o expoziţie retrospectivă, multe diplome merituoşilor edili ai oraşului şi discursuri, prezenţe distinse şi mult lădate, precum regizorul Valeriu Moisescu, cu "sechele ploieştene" în biografie şi cel puţin o montare Caragiale de referinţă pe scena teatrului din localitate (D'ale carnavalului din 1962, cu celebrele măşti şi Toma Caragiu în rolul lui Pampon). Au fost evocate prin imagini, texte de epocă şi patriotism local momentele ploieştene de inspiraţie ale dramaturgului, carnavalul din 1890, unde "un neamţ, profesor de dansuri moderne şi bun pianist, a adus note de la Viena şi a lansat nişte dansuri noi italiene..." (ce căuta neamţul în Bulgaria?), balul de la Societatea Viitorul, "care a adus pe estrada orchestrei banda mare a lui Gheorghiţă Stănescu-Lăutarul compusă din 10 ţigani frumoşi şi talentaţi, îmbrăcaţi în costume naţionale (sic!), aşa cum s-au prezentat la Paris la expoziţia Universală".
În replică, trupa de azi a Teatrului din Ploieşti, cu un potenţial artistic de fiecare dată remarcat, a prezentat premiera 2008 a comediei D'ale carnavalului, "piesa cea mai pură", cum zice regizorul Sabados, referindu-se evident la calităţile teatrale ale savuroasei farse. Spectacolul e onest, fără "originalităţi" regizorale, în care actorii au trecut cu bine peste prejudecăţile generate de istoricul încărcat al personajelor celebre, jucînd cu plăcere şi haz. S-au detaşat Mihai Coadă în Pampon, Clara Flores în Miţa, Karl Baker în Nae Girimea. Ne-au surprins prin ineditul propunerii (George Liviu Frîncu - Crăcănel) şi prospeţimea apariţiei Bogdan Farcaş - Catindatul, un debut promiţător pe scena de la Ploieşti. Una peste alta, istoriografia ne arată că, la el acasă, Caragiale n-a făcut excese de reprezentare (D-ale... este la a treia înscenare), aşa că montarea de acum e binevenită, iar reverenţa făcută Domnului Cargiale, un gest care-i onorează pe ploieşteni. Caietul program al spectacolului reproduce o fotografie de epocă a dramaturgului şezînd turceşte în costum arnăuţesc. În fundal, o bibliotecă şi un covor cu motive naţionale. Imaginea a fost surprinsă în inima Europei, la Berlin, unde dramaturgul trăia cu nostalgia Orientului.