Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2008

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Bătăile cu... flori


februarie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Pe vremuri, la Şosea, românii şi româncele mai înstărite din Bucureşti sărbătoreau venirea primăverii aruncându-şi unul altuia flori din trăsurile cu care obişnuiau să iasă la plimbare. Graţios obicei (preluat de la francezi), nu ca acum, când urmaşii lor se iau la bătaie cu pumnii, bâtele de baseball şi cu ce mai apucă, eventual nişte pistoale, cât timp puternicele maşini cu care le place să circule aşteaptă deblocarea intersecţiei.

Mi-am amintit de "bătăile cu flori" mai zilele trecute, la finalul spectacolului cu Madama Butterfly, unde, în rolul principal, debutase la Opera bucureşteană soprana Roxana Briban. Aici, florile veneau dintr-o singură direcţie, dinspre sală spre scenă, într-un flux suficient de susţinut cât să impresioneze. Şi, împreună cu florile, curgeau şi valuri de strigăte de "bravo" - ceva mai puţin delicate decât garoafele roşii abia cumpărate de la florărie. Sunt curios să aflu cum se pune la cale procesul omagierii florale a câte unui artist: înainte de a pleca spre clădirea verzuie a Operei, cât se bărbieresc sau îşi pensează sprâncenele, fanii de ambele sexe ai respectivului se gândesc să facă un ocol pe la piaţă şi să cumpere un buchet de flori, pe care, la sfârşitul spectacolului, să-l desfacă în fragile unităţi individuale proiectându-le una câte una asupra sărbătoritului? Dar cum izbutesc să se înţeleagă mai mulţi între ei, fiindcă, aşa cum spuneam, gestul nu impresionează decât dacă numărul de flori zburătoare depăşeşte un anumit prag cantitativ? Pare să fie o mică conspiraţie, pusă la cale de cineva anume, cum altfel? Sigur, treaba asta e veche de când lumea (deşi eu, aici, de dragul amuzamentului, mă fac că nu ştiu), ea se practică peste tot, iar mulţi cântăreţi au meritat cu prisosinţă omagiul ascultătorilor îndrăgostiţi de vocile lor, printre ei, desigur, şi Roxana Briban.

Îmi place să mă duc la Operă sau să urmăresc superbele montări de pe Mezzo, dar nu sunt un specialist al genului. De aceea am grijă, mă credeţi sau nu, ca de fiecare dată să-mi verific impresiile cerând părerea unuia mai priceput ca mine. De astă dată am discutat cu o doamnă redactor care realizează nişte emisiuni radiofonice foarte agreabile. S-a declarat nemulţumită de una, de alta, dar la observaţia mea că va scrie o cronică acidă, în care să-i facă praf pe toţi, mi-a răspuns: "Vai, nici vorbă, eu nu fac niciodată asta! Ce e criticul pe lângă un artist? Uite cum se bucură lumea, spectatorilor le-a plăcut!"

Replica doamnei redactor mi-a strâns inima, nu mă gândisem până atunci mai serios la faptul că mulţi critici îşi arogă adesea puteri exagerate, pe care le folosesc fără discernământ, rănind pe unul sau pe altul din cei brutal criticaţi. Şi mi-am promis să fiu mai atent la felul în care îmi formulez aprecierile. Cred că e necesar şi criticul în lumea muzicii, el e ca un fel de agent sanitar, trebuie s-o cureţe de impurităţile care, lăsate să se înmulţească, ar genera o periculoasă epidemie. Dreptul de a face aşa ceva i-l dă numai cunoaşterea practicii despre care vorbeşte, altfel... La urma urmei, cea mai plăcută postură e cea de ascultător, iată părerea sinceră a celui ce le-a încercat pe toate. De aceea voi spune ce mi-a plăcut, şi ce nu, în spectacolul cu Madama Butterfly, din perspectiva muzicianului amator de operă, un fel de pseudo-cronică, dacă vreţi.

Există un clişeu, al condamnării acurateţii cu care cântă orchestra Operei, fiecare se foloseşte de el atunci când face aprecieri asupra calităţii interpretării. Din ce am constatat, mai multe spectacole de-a rândul (şi pentru asta n-am nevoie să mă consult cu nimeni), orchestra cântă mult mai îngrijit ca înainte. Din păcate, sonoritatea fosei e deficitară şi nişte îmbunătăţiri în acest sens sunt neapărat necesare.

Dirijorul Dejan Savič a fost, de asemenea, criticat pentru faptul că a lăsat orchestra să acopere cântăreţii. Aici trebuie să lărgim puţin perspectiva. Roxana Briban are o voce amplă şi poate că, mai ales în primul act, a folosit-o cu prea multă generozitate, uitând că Cio-Cio-San este o fată de doar 15 ani, pe deasupra timidă şi îndrăgostită. Dar e posibil ca dirijorul sârb să fi modelat sonorităţile orchestrei potrivit cu maniera dramatică de cânt a sopranei românce, dezavantajându-i pe ceilalţi. Mie, ca şi fanilor entuziaşti, îmi place vocea ei şi cred că ar putea-o oricând adapta, împreună cu jocul de scenă, la reprezentarea mai ortodoxă a minionei eroine.

Printre cei dezavantajaţi de dirijorul sârb (care a condus excelent Orchestra de Cameră Radio în Concertul nr.22, în mi bemol major, din integrala mozartiană realizată de pianista Dana Borşan) s-a numărat în primul rând baritonul Vicenţiu Ţăranu, interpretul rolului Sharpless. Deşi bolnav, a ţinut să apară pe scenă numai pentru a nu fi anulat spectacolul, fiind de înţeles de ce era departe de forma sa vocală obişnuită. În schimb, tenorul Gabriel Năstase, în deplină sănătate, a făcut mari eforturi pentru a susţine rolul lui Pinkerton, vocea nemaiajutându-l ca altă dată.

Flori pentru artişti, nimic mai frumos. Dar n-am auzit nici măcar o dată ca publicul român să protesteze faţă de prestaţia necorespunzătoare a vreunui interpret, fie la operă, fie la un concert simfonic ori cameral. Şi prilejuri ar fi fost destule. Oare de ce? Tot anii petrecuţi în comunism, în care unanimitatea era literă de lege, să fie de vină pentru lipsa exerciţiului de a-şi exprima deschis opinia? Probabil că românii încă mai cred că atitudinea de protest nu se potriveşte în sala de spectacol, ci doar ridicarea in corpore în picioare şi aplauzele la unison.



 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2008


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Dan Scurtulescu


Alte articole

 Concertul aniversar al Filarmonicii George Enescu - 140 de ani de existenţă, Marcel Frandeş
 Cu bastonul prin Bucureştiul muzical, Florian F. Baiculescu
 Orchestra barocă a Uniunii Europene la Bucureşti, Marcel Frandeş
 Jazz. Succese româneşti, Alexandru Şipa
 Dan Grigore, Dominique Merlet, Alexandru Tomescu, Florian F. Baiculescu
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2008


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer