Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

Spectacole ale anului 2007


Bucureştiul cultural, ianuarie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În ciuda cârcotelilor poate îndreptăţite ale cronicarilor, teatrul a mers în 2007. A fost prezent şi foarte prezent în viaţa publică. Mai mult, în orice caz, decât alte arte, exceptând filmul, care şi-a luat o revanşă de mult aşteptată. Plină de evenimente, lumea teatrală s-a etalat în festivaluri, interne şi internaţionale, şi s-a manifestat ca o breaslă dinamică, mereu în ofensivă, chiar şi în privinţa dobândirii unor drepturi. Impresia de efervescenţă o dă fireşte, când e vorba de teatru şi gradul mare de spectaculozitate, de vizibilitate, propriu acestei zone artistice mereu cu faţa la ceilalţi, la public, fără de care, nu-i aşa, nici n-ar exista.

Am sesizat chiar agresivitatea în promovare, asta însemnând şi un reflex sănătos pe o piaţă culturală care s-a diversificat şi îmbogăţit atât de mult. Viaţa cronicarului a devenit în aceste condiţii mai grea. Imposibil practic de acoperit evenimentele care l-au asaltat din toate colţurile ţării, ba şi dincolo de graniţe, au impus selecţie, priorităţi în agendă. O selecţie a priori nu e însă operantă întotdeauna. Aşa se face că de câteva ori am nimerit la lucruri irelevante, scăpând altele de luat în seamă. Festivalul Naţional de Teatru 2007 ca forum reprezentativ a propus un afiş tot din unghi subiectiv, după cum şi sumara antologie din această pagină se vrea a fi nu neapărat un top al succeselor, ci mai degrabă un aide-mémoire de care teatrul, ca artă a prezentului perisabil, are nevoie.

Am ales pe cât posibil titluri din 2007, ştiut fiind că anul calendaristic nu coincide cu stagiunea teatrală, iar premierele unei stagiuni trec drept noutăţi de la un an la altul. Am reţinut spectacole care ne-au prilejuit experienţe memorabile, pe care le-am revedea oricând cu bucurie. Vor mai fi cu siguranţă şi altele, după cum mai sunt şi regretele de a nu fi primit de la unii artişti şi teatre operele aşteptate.

Sageata Pescăruşul, de A.P. Cehov, regia Andrei Şerban, operă împlinită a Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu.
Un spectacol plenar, tulburător, despre o lume dezorientată, nefericită, cu puseuri teribiliste, care pendulează la propriu între teatru şi viaţă, traversând cu dificultate linia de demarcaţie prevăzută printr-o perdea, în decor. Radiografia neiertătoare pe care regizorul i-o aplică nu-i anulează pulsaţiile, ba dimpotrivă, i le amplifică, reprezentaţia trăind la tensiuni înalte drama cunoaşterii de sine. Obsesia pentru zborul înalt al pescăruşului (piesă de mai multe ori montată de regizor) i-a adus de astă dată ceva din răspunsul căutat.

Sageata Don Juan, de Molière, Teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti, regia Bocsardi László.
Cine este cinicul, destrăbălatul Don Juan? - se întreabă de secole omenirea. Un spirit al negaţiei, al contradicţiei şi revoltei, al deznădejdii în faţa limitelor cunoaşterii, al misterului nedezlegat al vieţii şi morţii? Dar iubirile lui îndoliate? Dar judecata din urmă a Comandorului? Puse cu ardoare prin mijlocirea unui interpret de excepţie - Marius Stănescu - şi a unui regizor întotdeauna original, aceste întrebări produc acum multe şi benefice frisoane metafizice.

Sageata Capra sau cine e Sylvia?, de Edward Albee la Teatrul Act, regia Alexandru Dabija.
Celebrul dramaturg american, octogenar, reia aici aparent tema crizei cuplului şi a iubirii din Cui îi e frică de Virginia Woolf. Procedeele sale teatrale, rafinate în timp, mută analiza spre interior. Teama de noi înşine naşte monştri, precum iubirea arhitectului din piesă pentru o... capră. La montarea lui Al. Dabija se râde în hohote, dar jocul subtil al lui Marcel Iureş şi gândirea dilematică a regizorului produc îngândurare. Un spectacol pe muchie de cuţit, care nu este în niciun caz ceea ce pare a fi.

Sageata Istoria comică a doctorului Faust, la Teatrul Municipal din Baia Mare. Direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, regia Adriana Grand, muzica Cari Tibor.
Povestea mitului faustic de la originile sale populare la savantele expresii prin care l-a consacrat cultura lumii reprezintă într-adevăr un material covârşitor pe care numai un artist de talia lui Frunză putea să se încumete să-l mişte pe scenă. Divinaţii, miracole, ritualuri profane şi multă ironie în acest spectacol, care mitizează şi demitizează în acelaşi timp. Instalaţii scenografice spectaculoase, o dimanică uluitoare, surprize în zona actoriei fac din spectacolul băimărean un eveniment de referinţă.

Sageata În rolul victimei, de Oleg şi Vladimir Presniakov la Teatrul Metropolis, regia Felix Alexa.
O piesă despre generaţii şi mentalităţi în conflict, temă favorită în ţările ex-comuniste care generează un spectacol tragicomic de o nesfârşită amărăciune. Dana Dogaru, Răzvan Vasilescu, dar şi tânărul Marius Manole susţin adevărate recitaluri. Jocul lor natural, convingător, e în acelaşi timp distanţat faţă de absurditatea care se strecoară în viaţa personajelor de pe scenă, lipsite de orizont. Nu râdeţi prea mult la acest spectacol. Nu vă lăsaţi păcăliţi.

Sageata E doar sfârşitul lumii, de Jean-Luc Lagarce la Teatrul Odeon, regia Radu Afrim.
Înrudit cu existenţialismul francez, textul, dar şi spectacolul exaltă aşteptarea morţii într-o împăcare cu sine şi cu cei din jur. Poezia faptului mărunt, fragilul, vulnerabilul paticularizează în termeni elitişti o stare baudelaireană pe care regizorul şi interpreţii şi-o asumă cu stil. Spectacolul pare narcotizant, dar are totuşi ceva provocator prin misterul pe care-l întreţine, prin balansul dintre realitate şi vis. Jocul actorilor e de o discreţie exemplară, aerul circulă printre cuvinte instaurând pe scenă o vibraţie foarte specială.

Sageata Butoiul cu pulbere, de Dejan Dukovski la Teatrul "Sică Alexandrescu" din Braşov.
Regizorul Cristi Juncu a găsit în această piesă despre rănile proaspete din Balcani (autorul e macedonean) un prilej de a face o minuţioasă analiză a condiţiei umane sub vremi şi soartă. În structura lui piramidală, spectacolul îşi descarcă energiile negative, le neutralizează şi anulează prin acumulare. Suverană rămâne să domine scena o lună însângerată care rânjeşte parcă sfidător la durerile lumii. Jocul excepţional, concentrat, tensionat al actorilor întreţine scânteia exploziei în acest loc parcă predestinat conflictelor.

Sageata Jocul ielelor, de Camil Petrescu la Teatrul Naţional din Bucureşti.
Cea mai cunoscută şi apreciată dramă de idei a literaturii noastre depăşeşte, iată, capcana ideologizărilor de care a avut parte înainte de '89. În viziunea lui Claudiu Goga, dilemele umane ale intelectualului sunt mai importante decât angajarea lui politică. Gelu Ruscanu e un om, iar sinuciderea intervine tocmai în momentul în care înţelege acest lucru. Ideile absolute nu fac parte din viaţă, iar spiritul toleranţei e tot atât de necesar ca şi devotamentul faţă de un crez. În spectacolul de la Teatrul Naţional, piesa şi-a redobândit substanţa. Merită văzută, şi nu doar citită în manualele de literatură.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Doina Papp


Alte articole

 Eurotrash la Bayreuth - Tannhäuser, Roxana Pavnotescu
 Dans Wanderer - O călătorie emoţională, Diana Pavlenco, editat de Luiza Vasiliu
 English as a foreign language (sau formule lingvistice împotriva rinoceritei) , Roxana Pavnotescu
 Premieră la Reactor în cadrul unui proiect pentru tineri - Îmi place sushi, Comunicat de presă
 Nu a fost Luna Roşie, a fost Béjart Ballet Lausanne, Octavian Neculai
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer