La ceremonia de premiere, toţi cei care au urcat pe scenă i-au mulţumit directorului Dieter Kosslick, însă criticii sunt de părere că festivalul a scăzut în calitate
Organizarea a avut şi ea scăpări: cozi la sala de presă, caiete de presă în germană, proiecţii în secţiunea Forum netraduse în engleză
Juriul condus de Costa-Gavras a decis în unanimitate unul dintre cei mai controversaţi Urşi de Aur din istoria de 58 de ani a festivalului.
În ultimii ani, Festivalul de Film de la Berlin a scăzut în calitate, directorul Dieter Kosslick, încercând să medieze glamour-ul cu temele mari care au construit în timp tradiţia de festival racordat la realitate. Medierea înseamnă invitarea în Competiţia Oficială a unor filme modeste, dar produse ori având vedete în distribuţie, în paralel cu acceptarea unor filme banale sau mediocre, dar care exploatează subiecte politice sau de impact social. Glamour-ul împreunat cu tema "de largă respiraţie" dau, se pare, reţeta filmului "de Berlin". Vezi, anul trecut, Bordertown cu Jennifer Lopez. Sau, în acest an, Julia de Erick Zonca, în care joacă Tilda Swinton, dar şi Elegy de Isabel Coixet, ales pentru Competiţia Oficială datorită lui Penélope Cruz (filmul fiind şi o ecranizare după Philip Roth).
Este însă şi cazul filmului care a câştigat în final Ursul de Aur, Tropa de elite, care, potrivit multor critici, nici n-ar fi trebuit să fie în Competiţia Oficială. Dar este produs de fraţii Weinstein şi este un film comercial - dovadă succesul pe care l-a avut acasă, în Brazilia, încă înainte de a intra pe ecrane, căci se pare că a fost sustras şi pus pe net. José Padilha se inspiră puternic din Cidade de Deus al lui Fernando Meirelles, dar dincolo de cadenţa perfectă a unui film de acţiune nu găseşti nici sondarea mediului, nici personajele pregnante, nici punctul de vedere particular din acel film. Corupţia poliţiştilor brazilieni, lacunar investigată, e doar un pretext.
Juriul condus de Costa-Gavras, şi din care a făcut parte şi celebrul monteur Walter Murch, a elaborat un palmares mai mult decât îndoielnic. După ce a condus în topul criticilor, There Will Be Blood, de Paul Thomas Anderson, n-a primit decât premiul de regie şi cel pentru coloană sonoră, în vreme ce Daniel Day-Lewis a ratat premiul de interpretare în favoarea iranianului Reza Najie, protagonist al unui film digerabil, dar deloc extraordinar, Avaze gonjeshk-ha / The Song or Sparrows, de Majid Majidi. Un alt actor ar fi putut fi luat în considerare pentru acest premiu, israelianul Moshe Igvy, care în Restless de Amos Kollek, interpreta rolul unui tată fugit de 20 de ani din Israel la New York, unde încearcă să scape de fantomele istoriei naţionale şi personale. Drama era strânsă, personajele dure şi credibile, interpretările memorabile. Totuşi, Restless n-a luat nici un premiu.
Prezent pentru prima oară în Competiţia Oficială a Berlinalei şi având deja acasă Palme d'Or-ul şi Leul de Aur, britanicul Mike Leigh era în interviurile de dinaintea festivalului speriat că filmul său ar fi prea uşurel pentru Berlin. Happy-Go-Lucky nu e decât aparent frivol. Dincolo de comicul de dialoguri şi de situaţii provocat de învăţătoarea îmbrăcată fistichiu şi pusă de glume, filmul are o galerie puternică de personaje care mai de care mai nevrozate - ca noi toţi, învăţătoarea - un fel de Amelie hiperkinetică, fiind până la urmă cea mai normală. Un înger căzut într-o lume atât de tristă încât îţi vine să mori de râs. Nici acest film n-a impresionat juriul care nu l-a premiat decât cu premiul pentru cea mai bună actriţă - Sally Hawkins, până la urmă, printre cele mai de înţeles poziţii ale palmaresului.
E de mirare că într-un palmares atât de ciudat şi-a făcut loc Lake Tahoe, al mexicanului Fernando Eimbcke, un film foarte frumos şi aşezat care reprezintă de fapt travaliul regizorului, al scenaristei şi al directorului de imagine de a uşura pierderea taţilor lor. Ce păcat că atunci când regizorul a spus pe scenă "Îi mulţumesc mamei mele. Şi tatălui meu!...", sala a râs, neştiind (din interviuri şi de la conferinţa de presă), că tatăl cineastului nu mai e în viaţă.
La categoria scenariu a fost preferat un film care nu-i înnebunise pe critici - Zou You / In Love We Trust, al chinezului Wang Xiaoshuai, care a reuşit să treacă de furcile cenzurii de acasă şi să primească verde pentru festivaluri şi difuzare acasă. Filmul e povestea unui cuplu divorţat care decide să mai facă un copil pentru a-l putea salva pe primul, bolnav de leucemie. Premiul va ajuta foarte mult difuzarea filmului. O jurnalistă specializată de cinematografia asiatică şi citată în The Hollywood Reporter a spus că selecţionerii Berlinalei preferă acele filme asiatice sigure, nu pe cele mai inovative şi mai îndrăzneţe.
Ediţia a 58-a nu doar a debutat, în premieră pentru festival, cu un documentar (Shine a Light de Martin Scorsese, despre Rolling Stones), dar a mai avut, tot în premieră, şi un documentar în competiţie. Pentru că Standard Operating Procedure readuce în discuţie celebrele - în 2003 -, fotografii cu irakieni maltrataţi şi umiliţi în închisoarea Abu Ghraib, era de aşteptat să fie premiat de juriul lui Costa-Gavras. Filmul nu e provocator ca cele ale lui Michael Moore, tratarea subiectului e mai degrabă "standard", dar ce mai contează, nu?
Palmaresul
Ursul de Aur pentru Cel mai bun film - Tropa de elite de José Padilha (Brazilia)
Ursul de Argint şi Marele Premiu al Juriului - Standard Operating Procedure de Errol Morris (SUA)
Ursul de Argint pentru regie - Paul Thomas Anderson (There Will Be Blood)
Ursul de Argint pentru actriţă - Sally Hawkins (Happy-Go-Lucky de Mike Leigh, Marea Britanie)
Ursul de Argint pentru actor - Reza Najie (The Song of Sparrows de Majid Majidi, Iran)
Ursul de Argint pentru contribuţie artistică deosebită (muzică) - Jonny Greenwood (There Will Be Blood)
Ursul de Argint pentru scenariu - Wang Xiaoshuai (In Love We Trust, China)
Premiul Alfred Bauer pentru inovaţie în cinema - Lake Tahoe de Fernando Eimbcke (Mexic)
Premiul FIPRESCI - Lake Tahoe