Cvartet pentru sfârşitul timpului de Olivier Messiaen

În 2008 se împlinesc o sută de ani de la naşterea compozitorului francez Olivier Messiaen. Filarmonica "George Enescu", Serviciul de Cooperare şi Acţiune Culturală al Ambasadei Franţei şi al Institutului Francez din Bucureşti, au organizat la sala Ateneului Român, în 24 februarie 2008, un concert extraordinar, în care Pierre Olivier Queyras - vioară, Véronique Martin - violoncel, Frédéric Lagarde - pian şi Nicolas Baldeyrou - clarinet, au interpretat Cvartetul pentru sfârşitul timpului, de Olivier Messiaen. Lucrarea este una dintre capodoperele muzicii de cameră ale secolului al XX-lea.

Fără să fi avut la dispoziţie vreun instrument muzical, servindu-se doar de auzul interior, compozitorul - aflat în detenţie în lagărul VIII A din Görlitz, din Polonia, în anul 1941 - a compus monumentala lucrare camerală în opt părţi, fiind inspirat de un vers din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Capitolul X ("că timp nu va mai fi").

Ascultând distinşii muzicieni, mă gândeam că nivelul de expresivitate la care se poate ajunge, utilizând sunetele combinate a numai patru instrumente, este incredibil. Melodia şi armonia muzicii cvartetului convergeau spre iluzia ubicuităţii, iar prin folosirea ritmului non-retrogradabil, timpul era de fapt eliminat, ascultătorul părând a se apropia de eternitate. Titlurile mişcărilor opusului sunt foarte sugestive: Liturghie de cristal, Vocaliză pentru Îngerul care vesteşte sfârşitul Timpului, Abisul păsărilor, Interludiu, Laudă Veşniciei lui Iisus, Dansul mâniei, pentru cele şapte trâmbiţe, Hăţiş de curcubee, pentru Îngerul care vesteşte sfârşitul Timpului şi Laudă Nemuririi lui Iisus. Iar numărul părţilor depăşeşte cu unul cele şapte zile necesare Creaţiei primordiale. Această a opta zi, este înfăţişată ca un repaus prelungit, o zi a păcii veşnice, într-o lume a luminii inalterabile.

Timbrul sunetului de clarinet, în soloul părţii a III-a, pornea într-un registru grav, aproape din nimic şi creştea prelung, depăşind poate, chiar timpul folosit de un scufundător exotic, în căutarea scoicii ce ascunde în sine perla preţioasă. De altfel, în această mişcare apar pentru prima oară "vocile păsărilor", de care Messiaen va face uz în lucrările sale ulterioare (Catalogul păsărilor, Păsările din Karuizawa, Păsări exotice). Flageoletele violoncelului, suprapuse peste cascadele de acorduri ale pianului, cu efect de clopot cadenţat ori melopeea viorii, cu aluzii de cânt gregorian, sunau fascinant. Unisonul celor patru instrumente anunţa parcă ora finală a existenţei omenirii. Solo-ul violoncelului din partea a V-a a avut o susţinerea sonoră profundă, grăind cu lentoare ("La început a fost Cuvântul").

Desigur, membrii Trio-ului >Dumky şi clarinetistul Nicolas Baldeyrou cântau pe nişte instrumente de foarte bună calitate, căci, la prima interpretare a Cvartetului pentru sfârşitul timpului, (la 15 ianurie 1941, într-un hangar îngheţat, în faţa mulţimii de prizonieri), violonistul Jean Boulaire, clarinetistul Henri Akoka, violoncelistul Etienne Pàsquier şi pianistul Olivier Messiaen aveau la dispoziţie doar nişte instrumente comune ba chiar defecte, (pianului nu-i mai reveneau clapele de abia apăsate, violoncelul avea doar trei corzi din patru, iar clarinetului nu-i funcţionau unele clape).

Sonorităţile Cvartetului pentru sfârşitul timpului induc într-adevăr publicului bucuria liberatoare la care aspira compozitorul francez.