martie 2008
"Elevii sunt cam singurii care lucrează în ţara asta" a fost concluzia rectorului (sau prorectorului?) de la Universitatea Babeş-Bolyai. Cu un calcul matematic simplu, a arătat, într-un interviu pentru RFI, că elevii au program de lucru de adult: cinci-şase ore de curs pe zi, programei şcolare fiindu-i adăugate fel de fel de materii, după 1990, dar fără a se renunţa la vreo disciplină din cele existente, plus câteva ore (cel puţin jumătate din cele de curs) de lucru individual, acasă, în fiecare zi. Dacă numărăm şi orele de meditaţii (adaug eu, cu vocea poporului), cam toţi elevii fac ore suplimentare. Şi restul orelor, din 24? Restul e... tăcere?

Pentru unii, da. Pentru alţii se pare că timpul se dilată. Întotdeauna m-am întrebat cum reuşesc elevii de la Corul de copii Radio să aibă şi note bune, să participe şi la repetiţiile obişnuite (trei pe săptămână, în cazul celor din Corul de concert) şi să-şi trăiască şi copilăria. Cu siguranţă că atunci când îţi place ceea ce faci, când nu-ţi este impusă de nimeni participarea la activităţile corului şi regăseşti aceeaşi plăcere şi la colegi, timpul petrecut împreună înseamnă energie, bucurie. Arta nu are noţiunea timpului şi nu oboseşte. De aceea îi vezi, la ora 7 seara, după o zi de cursuri, sosind la repetiţie cu zâmbetul pe chip, cu o bucurie pe care noi, adulţii, am uitat-o de mult. Când au concerte - şi au destule pe scene cu renume (Festivalul Enescu, Ateneu, festivaluri internaţionale) - nimeni nu mai numără orele de repetiţii, în timpul săptămânii, sâmbăta, duminica. Doar părinţii, pe holul Radioului, se uită la ceas şi se întreabă: "Oare cât i-or mai ţine?"

Nu-i ţine nimeni, ei repetă până când sunt mulţumiţi de sunet. De vocile care se unesc şi se înalţă spre perfecţiune. Pentru o înregistrare, spre eternitate, pentru concertul de pe 19 aprilie 2008, pentru Simpozionul mondial al muzicii corale de la Copenhaga, din iulie, unde, pentru prima oară, o formaţie corală românească este invitată, alături de alte 23 din întreaga lume.

Nu-i căutaţi acasă în week-end-urile care urmează. Vor fi la sediul Radioului, la repetiţii. Duminica aceasta, 16 martie 2008, s-ar putea însă să aibă o pauză, începând cu ora zece. E concurs de preselecţie pentru noi membri: fete cu vârsta între 8 şi 13 ani şi băieţi - 8 şi 10 ani. Înscrierile, în ziua concursului.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus