Chemare la viaţă - Sonata Kreutzer de Beethoven

George Enescu caracteriza astfel cea de-a noua sonată pentru vioară şi pian a lui Beethoven. Astăzi apare hilar refuzul violonistului Rodolph Kreutzer de a o cânta în primă audiţie, considerând-o ininteligibilă pentru public. Timpul a dovedit însă că Sonată op. 47 în La major pentru vioară şi pian este o lucrare camerală absolut copleşitoare. Tumultul emoţional, folosirea principiului introducerii lente, durata ei (40 de minute), aspectul concertant şi efectele de virtuozitate din variaţiunile părţii mediane sunt câteva motive pentru care marii interpreţi au inclus-o constant în repertoriul lor (Wilhelm Kempff şi Yehudi Menuhin; Nathan Milstein şi Georges Pludermacher; David Oistrach şi Sviatoslav Richter, George Enescu şi Céliny Chailley-Richez - dar şirul poate continua încă mult). Să amintim că violonista Mariana Sîrbu a realizat pentru reţeaua naţională de televiziune din Irlanda o înregistrare de referinţă a Sonatelor pentru vioară şi pian de Ludwig van Beethoven.

Sâmbătă 15 martie 2008, s-a putut asculta, la sala Ateneului Român, această capodoperă într-o interpretare de excepţie: Mariana Sîrbu, alături de Valentin Gheorghiu. Artiştii finalizau astfel un veritabil tur de forţă, integrala sonatelor pentru pian şi vioară de Ludwig van Beethoven, realizată pe parcursul a trei recitaluri, într-o singură săptămână. Seara a mai cuprins alături de Sonata Kreutzer şi sonatele în Mib major, op. 12 nr. 3 precum şi pe cea în La major, op. 30 nr. 1.

Mariana Sîrbu, o violonistă şi o muziciană desăvârşită, a cântat (a concerta este în sensul vechi al cuvântului o luptă unul contra altuia) minunat alături de maestrul Valentin Gheorghiu, un partener de un rafinament şi bun gust muzical, fără pereche. Sunetul viorii părea că acoperă toată gama de intensităţi posibile, nu doar pe cele audibile. În Sonata op. 47, violonista abia atingea corzile şi totuşi vibraţiile înfloreau şi se stingeau pe parcursul unei singure şaisprezecimi, cu o plasticitate uluitoare. Acordurile din introducerea în Adagio a primei mişcări aveau o claritate şi un timbru de orgă. Ceea ce se aude şi se vede - o intonaţie pură, un timbru foarte calitativ, o frazare aparent naturală (însă foarte lucid gândită şi realizată), o ritmică extrem de ordonată şi un tempo implacabil pe suprafeţele având aceeaşi factură - reprezintă doar mijloace. Căci artista fascinează mai ales printr-o forţă imensă şi concentrată de a comunica stări şi idei cuprinse în straturile cele mai profunde ale partiturii. În tema din Andante con variazioni, Valentin Gheorghiu ne-a dezvăluit arta sa de a obţine o gradaţie fină a substanţei emoţionale, prin inflexiuni, înnourări şi conversaţii galante. Coralul din finalul Sonatei Kreutzer amintea prin sobrietate de încleştările din părţile anterioare. Iar Adagio-ul reflexiv care precede chiotul de bucurie din încheierea lucrării, a produs contrastul dramatic, pe care doar rupturile tensionale tipic beethoveniene îl pot provoca.

Întâlnirea scenică a acestor muzicieni este un eveniment memorabil. El precede aniversarea maestrului Valentin Gheorghiu. Pianistul şi compozitorul va împlini în 21 martie 2008, 80 de ani. La mulţi ani maestre!