Fervoare romantică în Concertul de Moritz Moszkowski

Dirijorul austriac Gottfried Rabl a alcătuit un program de concert simfonic, urmând filonul romantic şi apelând consecvent la un repertoriu inedit. Sub bagheta sa, Orchestra Filarmonicii "George Enescu" a interpretat în data de 20 martie 2008, Uvertura de concert în mi major de Karol Szymanowski (primă audiţie), Concertul pentru pian şi orchestră, în mi major de Moritz Moszkowski (primă audiţie), solistă Raluca Ştirbăţ şi Simfonia a II-a, în do minor de Reingold Glier. Concertul a fost realizat cu sprijinul Ministerului Culturii din Austria.

În Uvertura de concert op. 12 de Karol Szymanowski, interpretarea a urmărit o exprimare densă, iar prin sublinierea articulaţiilor arhitectonice ale formei de sonată şi continua fluctuaţie a centrilor tonali, s-au putut sesiza auditiv contrastele muzicii compozitorului polonez. Solo-ul cornului englez, din deschiderea secţiunii Adagio şi cel al viorii au imprimat delicateţe şi nobleţe discursului muzical. Culminaţia în fortissimo a fost obţinută printr-o fină gradare a parametrilor sonori. Dirijorul Gottfried Rabl a transpus în imagini muzicale într-o manieră profesionistă toate indicaţiile de agogică din textul lui Szymanowski.

Un moment de excepţie al serii l-a constituit interpretarea Concertului pentru pian şi orchestră, în Mi major, op. 59 de Moritz Moszkowski. Raluca Ştirbăţ a demonstrat în această partitură foarte dificilă, o pianistică impresionantă. Ea cântă cu o energie debordantă şi cu o flexibilitate în articulaţiile degetelor, pe care doar aleşii o posedă. Pianista evidenţiază vocea cantabilă printr-un timbru aurit şi reuşeşte să transmită etosul unor relaţii armonice, cu o pregnantă voinţă interpretativă. Velocitatea, gesturile instrumentale ample, felul în care îmbracă sunetul cu vibraţii în părţile lirice, cadenţele realizate cu mare virtuozitate - toate la un loc, o plasează în elita pianiştilor contemporani. Tensiunea emoţională pe care Raluca Ştirbăţ a menţinut-o de-a lungul celor patru părţi ale amplului concert denotă o structură psihică foarte puternică. La cererea publicului, ea a interpretat o lucrare de dificultate transcendentală, Variaţiuni după Capriciul vienez de Fritz Kreisler.

Simfonia a II-a în do minor, op. 25 de Reingold Glier are o monumentalitate epuizantă, pe care o resimte nu doar ansamblul orchestral, ci şi auditoriul. Dezvoltările materialului tematic antrenau întregul aparat orchestral într-o frenezie ardentă, tipic romantică, pe suprafeţe întinse. Inspirata temă a refrenului din rondo-ul final, prin caracterul ei modal şi prin melodicitatea ei de factură populară rusă, rămâne în memoria ascultătorului.

Gottfried Rabl este o personalitate a artei dirijorale contemporane, preocupat de punerea în circulaţie a unor lucrări foarte rar prezentate. De altfel, el a înregistrat cele nouă simfonii de Egon Wellesz în premieră mondială. Exigenţa sa în relaţia cu interpreţii ansamblului orchestral derivă dintr-o cunoaştere chiar din interior a artei muzicale (ca pianist, compozitor, estetician, dirijor de cor şi orchestră). Contactele sale cu muzicienii de notorietate, în special cu Leonard Bernstein, dar şi cu formaţiile muzicale importante ale lumii şi-au pus amprenta asupra concepţiei sale artistice. Clar, plastic şi sobru el urmăreşte cu cerbicie detaliile fluxului sonor, semnificaţia mesajului artistic, utilizând o rafinată dozare dinamică între diferitele compartimente. Face apel la gesturi dirijorale persuasive şi la o privire electrizantă.

Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu" a cântat cu multă generozitate. Omogenitatea timbrală a corzilor, intonaţia desăvârşită a suflătorilor, evantaiul sonor al harpei, concentrarea şi meticulozitatea în redarea partiturii foarte dificile şi consistente, învăţate într-un timp record, fac din acest ansamblu simfonic un prestigios izvor de energie culturală.

Impresia generală pe care a lăsat-o acest eveniment muzical este cea de seriozitate şi de ţinută artistică deosebit de elevată.