Orchestra Filarmonicii "George Enescu", al cărei solist concertist este de mai bine de cinci decenii, l-a sărbătorit pe Valentin Gheorghiu, la împlinirea vârstei de 80 de ani, în concertele din 27 şi 28 martie 2008. Pianist şi compozitor, ca şi Dinu Lipatti, Valentin Gheorghiu reprezintă muzica românească la cel mai înalt nivel al ei. Longevitatea biologică şi artistică i-au consolidat statura de muzician rasat, de personalitate excepţională, datorită faptului că a fost şi a rămas consecvent cu sine, lucru atât de rar în lumea balcanică în care trăieşte. Senior, prin ţinută şi mai cu seamă prin gândire, Valentin Gheorghiu nu e un om modest, aşa cum s-a tot repetat. Mai degrabă îi repugnă vulgaritatea noastră endemică, apărându-şi cum poate nobleţea înnăscută, printre altele împrumutând masca modestiei şi a reticenţei.
În program au figurat numai lucrări proprii, toate compuse în anii 50-60 ai secolului trecut. Suita "Imagini din copilărie" frapează de la început prin orchestraţia viu colorată, luminoasă, cu teme inventive şi amuzante, cu ritmuri schimbătoare şi mişcări neastâmpărate. Care, la un moment dat, fac loc unui episod aşezat, ca un cântec de leagăn; apoi curgerea vioaie se reia. E o muzică proaspătă, precum o zi de primăvară, încheiată însă într-o notă melancolică, ce măsoară parcă distanţa dintre epoca fericită a copilăriei şi aducerile aminte ale adultului.
Concertul în la major pentru pian şi orchestră e mai acid, mai robust, antrenând mari mase instrumentale. În plus, temele cu caracter modal conferă muzicii, pe lângă parfumul arhaic, o tensiune păstrată chiar şi în pasajele mai liniştite. E o lucrare matură, de mare atractivitate, cu un aer înrudit cu al altor lucrări aparţinând compozitorilor secolului XX, deşi senzaţia de inedit, de original e continuu prezentă.
Simfonia a II-a dezvăluie aceeaşi pasiune stăpânită, aceeaşi sensibilitate ascunsă sub o înfăţişare echilibrată. În fond, acestea sunt trăsăturile esenţiale ale omului şi artistului Valentin Gheorghiu.