Sergiu Nicolaescu a ştiut mereu să întoarcă orice lucru în favoarea sa. Dovadă că, după ce s-a menţinut la suprafaţa curenţilor şi înainte de '89, şi după, îşi permite să explice azi că e numit dinozaur pentru că a supravieţuit. Probabil că pe lângă "omul recent", un alt specimen trebuie listat în insectarul postdecembrist - supravieţuitorul (cu varianta sa paradoxală, "dinozaurul supravieţuitor"). În grava confuzie de valori de azi, minusurile sunt trecute prin turbion şi-şi schimbă sensul. Rotaţia poate fi neobservabilă pentru publicul tânăr care nu doar că e născut recent, dar n-are decât o percepţie superficială asupra perioadei de dinainte de '89. Sau poate e mai în vârstă şi atunci priveşte noile filme ale lui Sergiu Nicolaescu cu un soi de nostalgie care n-are legătură decât cu propria lui copilărie. Oricum, manipularea e subtilă, dar pare nu conştientă, ci dictată mai degrabă de legile supravieţuirii, care sunt instinctive, iraţionale.
Comisarul Moldovan în varianta 2008 a fost reciclat. Sergiu Nicolaescu a declarat săptămâna trecută că după al cincilea film din seria Comisarului, Duelul (1981), cenzura comunistă i-a pus pumnul în gură. De aceea n-a mai apărut nici un film cu Comisarul Moldovan până în 1989. Prin acest turbion inocent al maşinii de spălat a trecut şi biografia Comisarului. Dacă autorul său a fost persecutat de regimul comunist, a fost şi eroul persecutat. Din film aflăm că a făcut cinci ani de închisoare la Făgăraş, între 1960 şi 1965 (ceea ce mi se pare jignitor pentru adevăraţii persecutaţi politic), şi că a ieşit datorită curajului şi norocului: supravieţuise ruletei ruseşti cu care se delectau, pariind, securiştii.
Supravieţuitorul se desfăşoară pe două planuri temporale - anii 1943 şi 1978, Comisarul Moldovan fiind interpretat de manechinul ceh Petr Falc şi de Sergiu Nicolaescu. Petr Falc e chiar un manechin în film. Vocea lui Sergiu Nicolaescu, lipită la postsincron, îi acoperă întreaga prezenţă, dar impresia e bizară. Aproape că te-ai aştepta ca toate personajele să vorbească cu vocea lui Sergiu Nicolaescu. (Un fel de Being John Malkovich). Filmul e la fel de egocentric la fel cum era Orient Express, doar că pe alt stil. Supravieţuitorul s-ar dori un rămas bun al acestui ultim samurai. Finalul neclar îl ajută să intre mai uşor în legendă. Epoca de aur a Comisarului a apus de fapt în '89, singurele indicii care îi semnalizează trecerea sunt silueta lui Falc, vocea lui Sergiu Nicolaescu şi felul în care sunt puse luminile pe străzile Bucureştiului, noaptea.
În rest, filmul e un ghiveci care alătură elemente care nu rimează. În 1978, spune filmul, într-un "oraş oarecare din Europa" se adună securişti cu evrei bogaţi de dinainte de război şi se plătesc poliţe la cazinouri unde se joacă ruleta rusească. Jandarmii mascaţi, engleza de baltă amestecată cu româna, dialoguri prost scrise şi lungi, dar aşezate coroniţă peste love-story-ul legendar dintre Cristian Vasile şi Zarada, Miss Lori, Simona Pătruleasa, Ileana Lazariuc goală, Jean Constantin, potpourri muzical de cafenea, o urmărire leşinată pe acoperiş (Comisarul nu mai poate fugi), una cu maşina prin Praga, obositoare aceleaşi panoramări ale Vltavei, urmate de cadre de interior din Bucureşti - cam asta aduce Supravieţuitorul, film scump altfel. În sesiunea din 2006 a ieşit primul la concursul de finanţare organizat de CNC. A avut nota 9,17 la scenariu şi a primit 1.800.000 de lei, 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile de Cristian Mungiu venind doar pe locul patru.