Independent de ce vrea să fie Supravieţuitorul (continuarea poveştii comisarului Moldovan, dovada "supravieţuirii" regizorului septuagenar după două intervenţii chirurgicale cusute cu aţă de publicitate etc.), el este, de fapt, un fel de "reality show" în care fiecare vine cu ce are mai bun: Loredana, cu vocea, Ileana Lazariuc, cu corpul, Jean Constantin ("Limbă"), cu limbariţa, iar actorul/regizor & scenarist Sergiu Nicolaescu - cu Sergiu Nicolaescu/voce, faţă şi profil. Pînă şi Simona Pătruleasa e prezentă, în chip de (aţi ghicit!) prezentatoare. Problema e că nu e nimic altceva, iar spectatorul, ca să supravieţuiască plictiselii, ar ieşi mai cîştigat gîndindu-se la alte continuări ale poveştii - ca-ntr-un joc video (care, de altfel, a şi ieşit cu această ocazie). Brand placement toată ziua.
Povestea e luată, parcă la sfert de preţ, din filmele americane de "international intrigue" din anii '40: toate, dar absolut toate personajele de atunci se întîlnesc - în 1978 - "undeva în Europa"! Comisarul (un Moldovan cu barbă căruntă, adică Sergiu Nicolaescu) este chemat de patronul unui cazinou pentru o partidă (cu public şi pariuri) de ruletă rusească. Cum norocul său este legendar, vă-nchipuiţi suspansul. Mai ales că povestea se-nvîrte între anii '40, '60 şi '78 mai ceva ca butoiul unui pistol, de nu mai ştii în cine va nimeri glonţul...
Ce este cît de cît OK în filmul acesta KO încape, într-adevăr, într-un glonţ-două: Ion Dichiseanu (în rolul unui colonel comunist reciclat în afacerist) şi Cristi Iacob (în chip de şofer de taxi suspect de serviabil). Nici Ileana Lazariuc nu face, ea, gafe în rolul frumoasei Zarada (gafa este a machiajului, care-o lasă cu mult păr sus şi deloc jos - adică invers decît în anii '40), dar este chinuită cu replici pe care nimeni nu le-ar rosti decît cu pistolul contractului la tîmplă. (Ca să compenseze, în anii '70 e mută şi încape într-o cutie.) Numai cu două-trei gloanţe, însă, nu poţi ciurui spectatorul timp de aproape două ore, în care personajele mai mult vorbesc, acţiunea mai mult stă, iar cînd se mişcă, e şi mai rău: e semnificativ că scenele cît de cît de acţiune din acest film letargic au loc, amîndouă, într-un cimitir... În rest, avem parte de o "alergătură" (cu mai multe ghilimele decît picioare) pe acoperiş în care fostul comisar, pîşpîş, reuşeşte să scape de nişte urmăritori cu, probabil, prenadez pe tălpi; o soluţie ar fi fost ca urmăritorii să fie în scaune cu rotile, măcar să ştim o chestie. Ruleta propriu-zisă are loc într-un fel de cutie cu pereţi de plexiglas, că sîngele stropeşte şi pătează. Dar cei mai mulţi nu mor acolo, ci - cum spuneam - deja în cimitir, unde nu e durere şi nici suspin, dar nici aritmetică: personajul lui George Mihăiţă dă colţul, în fine (deşi, la cum joacă, e mort din prima scenă), personajul lui George Alexandru se pierde printre morminte, iar scenariul acolo-l lasă.
Acest film înduioşător de stîngaci, de incoerent şi de previzibil conţine, totuşi, un mister de nepătruns: în închisorile comuniste, numărătoarea la ruletă se făcea crescător, 1,2,3, poc; 20 de ani mai tîrziu, în cazinou, se făcea ca un countdown: 3,2,1, poc. Sens ascuns sau scăpare? - aceasta-i întrebarea. Capitalism/comunism (Azi/Ieri, Viaţă/Moarte, Ileana/Loredana...), totul e o ruletă, pare a ne spune maestrul Nicolaescu. Supravieţuitorul e un film filozofic.