Cine s-o fi gîndit că încă un episod, zice-se adaptat la rigorile zilei, din saga comisarului Moldovan, ce făcea deliciul publicului în vremuri "de tristă amintire" o fi exact ce le-ar trebui spectatorilor de azi?! Şi, mai ales, cum or fi judecat membrii comisiei CNC care i-a dat scenariului Supravieţuitorului cea mai mare notă şi un buget de 180 de miliarde de lei la scandalosul concurs din decembrie 2006, meritele şi potenţialul unei asemenea pelicule?! Dacă, pentru cine îşi mai aminteşte, s-a făcut atunci mult caz de necesitatea ca un script să aibă calităţi literar-artistice, zău că nu poţi să-ţi imaginezi cum a luat oroarea asta debilă notă de trecere, darămite maximă.
Lăsînd deoparte orice discuţie despre (ne)meritele tehnice - de la ilogica montajului la dublajul de-sincronizat al sunetului care dă gata orice premisă (elementară) de veridicitate (nu că ar fi existat una, dar...) sau vocea vîrstnică a lui Sergiu Nicolaescu ieşind, de-sincronizată şi ea, din gura versiunii tinere a comisarului amintit (Petr Falc) -, tot nu e nimic în Supravieţuitorul care să aducă, fie şi vag, a film. Să spui că e o poveste obosită, furată parţial de la Cărtărescu şi din cîteva momente cinematografice (de la The Deer Hunter la 13 Tzameti) mai de soi ce s-au ocupat şi de ruleta rusească, ar însemna să jigneşti acele producţii, care, măcar, erau filme. Făcute cu meserie şi niscaiva cunoştinţe tehnice. Care aici absentează total. Nu există, dincolo de Jean Constantin revenit ca Limbă şi singurul care pare să se întrebe ce naiba caută el în prostia asta, nici un dialog sau gest care să sune ori arate firesc, toţi "duşmanii" adunaţi simt nevoia să îşi explice expozitiv intenţiile şi planurile "malefice", iar bătrînul comisar perorează şi el motivaţii - căci, între multe altele, "filmul" se plimbă între prezentul "1978 - undeva în Europa" (care aduce suspect de mult ca nişte locaţii foarte frecventate din Bucureşti şi ceva planuri generale pragheze, dar hai să nu ne mai obosim şi cu asta) unde bătrînul Moldovan revine pentru a încheia nişte socoteli într-un soi de versiune manelistă a unei competiţii de ruletă încrucişată, flash-back-uri din închisoarea comunistă în care răii l-au azvîrlit şi pariază pe şansele lui de a-şi zbura creierii, tinereţea interbelică ce şterge pe jos, jignitor, cu povestea Zarazei, aici Zarada, "jucată" de Ileana Lazariuc care nu e în stare să articuleze nici măcar un zîmbet natural, fiind, dincolo de mult-anticipata (de cine?) şi penibila scenă nudă, toată numai grimase; iar cînd deschide gura, chiar e jale... Plus că (doar Andrei Boncea e producător) avem parte şi de un interludiu de circa 20 de minute în care Loredana schimbă toaletă după toaletă şi cîntă de toate, pînă înnebuneşti şi îţi zici că mai bine te-ai uita încă 10 ore la Sergiu, acompaniată de ceva dansatoare sumar îmbrăcate.
Te duci la cinema să vezi chestia asta şi nu ştii dacă să rîzi în hohote de penibilul şi aiureala ei sau să urli, gîndindu-te că poate şi o parte din banii tăi au contribuit la realizare. Nu există practic, de la urmăriri hodoronc-tronc şontîcăite pe acoperişuri la pretenţiile de suspans, împuşcături prin cimitire în care se ratează de la cîţiva paşi (dar Nicolaescu îi rade, sec, pe toţi) ori muzica asasină în crescendo-uri pentru care "stridente" ar fi un uriaş eufemism, nimic care să evoce măcar cele mai elementare noţiuni de gramatică cinematografic-compoziţională. Şi atunci ce rost mai are să spui ceva despre "jocul" lemnos-jenant al performerilor (fie ei actori ori pseudo-vedete televizual-muzicale), aberaţia de plot ori, cu atît mai puţin, latura vizuală. Supravieţuitorul nu e un film, dar zău dacă am putea spune ce e, dincolo de fantasmele grandomane ale unui individ care nu mai are de mult nicio treabă cu cinema-ul, dar, cumva, primeşte fonduri pentru a-şi înălţa statuia prin sălile româneşti - căci nu poţi să-ţi imaginezi că producţia asta va ajunge vreodată prin alte părţi. Poate, în lumea care cîrcoteşte la viziunile lui Caranfil şi strîmbă din nas, superior, la Mungiu, spectatorul român are exact filmele pe care le merită - am văzut Supravieţuitorul într-o sală pe jumătate plină (şi nu în week-end!), populată majoritar de tineri ce discutau aprins după. Şi nu e tocmai sigur că veniseră cu toţii "la caterincă".