Oratoriul de Paşti de Johann Sebastian Bach

Concertul Filarmonicii "George Enescu" din 24 aprilie 2008 a adus pe scena Ateneului Român un aparat vocal-simfonic impresionant, în scopul celebrării unor evenimente sacre şi profane: Sfintele Paşti, respectiv inventarea tiparului. Aflat la pupitrul dirijoral, Jochen Wehner, un specialist al muzicii Barocului german, a condus Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii bucureştene, prezentând un program deosebit de frumos: Oster-Oratorium (Oratoriul de Paşti) de Johann Sebastian Bach, solişti Elena Stancu, Geanina Munteanu, Valentin Racoveanu şi Răzvan Georgescu, Concertul op. 4 nr. 6 în, Sib major, pentru harpă şi orchestră de Georg Friedrich Händel, solist Ion Ivan Roncea şi Simfonia a doua, op. 52, în Sib major "Lobgesang" de Felix Mendelssohn-Bartholdy, solişti Simona Jidveanu, Iulia Artamanov, Valentin Racoveanu şi Lavinia Mamot. Corul Filarmonicii a fost pregătit de dirijorul Iosif Ion Prunner.

Interpretarea Oratoriului de Paşti, BWV 249, în Re major (1736), pe libretul lui Christian Picander (Christian Friedrich Henrici), a reuşit să redea atmosfera de bucurie ce glorifică Învierea. Fiecărei voci soliste îi corespunde aici un personaj central din Patimi: Maria - soprană, Maria Magdalena - alto, Petru - tenor şi Ioan - bas. Acest oratoriu este singular printre lucrările lui Bach scrise pentru oficierea slujbelor bisericeşti. Şi aceasta datorită faptului că textul este prezentat sub forma unui dialog ritmat.

În cele două preludii instrumentale din debutul oratoriului s-au putut auzi frumoasele sonorităţi ale trompetelor şi ale oboiului (Adrian Petrescu).

O interpretare de calitate au oferit soliştii vocali, prin frazare, dicţie şi intonaţie. Elena Stancu, Geanina Munteanu, Valentin Racoveanu şi Răzvan Georgescu au colaborat bine atât între ei, cât şi cu ansamblul vocal-simfonic. Solo-ul concertmaistrului George Cosmin Bănică a avut o timbralitate aleasă şi un bun echilibru ritmic.

Impresionant a fost corul final din Oratoriul de Paşti: "Glorie şi iertare / e ceea ce rămâne, Doamne / În cântul tău de slavă / Iad şi demon sunt învinşi / Porţile sale sunt sfărâmate / Bucuraţi-vă, limbi dezlegate / De ceea ce se aude în Cer / Deschideţi Cerurile, arcurile voastre de / Triumf / Leul lui Iuda trece triumfător!" (traducerea din germană, Vladimir Popescu-Deveselu).

Ion Ivan Roncea interpretând Concertul petru harpă şi orchestră în Sib major de Georg Friedrich Händel, te face pur şi simplu să iubeşti sonorităţile acestui instrument. Muzician de o măiestrie cu totul ieşită din comun, artistul detaliază calităţile prin cântul său trăsăturile limbajului händelian: claritatea întregului, logica arhitecturală, gândirea polifonică, tehnica variaţiei şi a ornamentării. Spun cânt pentru că, deşi la harpă sunetul se obţine prin ciupirea corzii, Ion Ivan Roncea are un discurs muzical atât de expresiv, încât percepţia lui este realmente de sunet cantabil neîntrerupt. De altfel, în bisul pe care l-a dat la cererea publicului (Ground de William Croft), Ion Ivan Roncea a apelat la subtilităţi coloristice fascinante, recurgând la moduri variate de a pune în vibraţie coarda (ciupirea corzilor în zonele lor extreme), cu efecte ce dau spaţialitate sunetului.

În Simfonia a doua cu cor, în Sib major, op. 52 "Lobgesang" de Felix Mendelssohn-Bartholdy, dirijorul Jochen Wehner a surprins tocmai caracterul festiv al muzicii. Căci, compozitorul a dorit să celebreze (atunci, în 1840), cei 400 de ani de la inventarea tiparului şi a artei tipografice. După prologul orchestral dens, soliştii vocali Simona Jidveanu - soprană I, Iulia Artamanov - soprană II şi Valentin Racoveanu - tenor, în intervenţiile lor din părţile a III-a, Allegro moderato, a V-a, Andante, a VI-a, Allegro un poco agitato, a VII-a, Allegro maestoso e molto vivace şi a IX-a, Andante sostenuto assai, au creat prin timbrul vocilor lor, starea de veselie a unei ceremonii. Ultima dintre cele zece părţi ale simfoniei, Cantata, a avut masivitatea cerută, precum şi melodicitatea specifică lui Mendelssohn.

Intervenţia sopranei Lavinia Mamot, din culise, a fost un moment deosebit de reuşit, calităţile sale vocale îndreptăţind distribuirea ei într-un rol mai consistent.

Fuga corală finală a răsunat generos, întreg ansamblul vocal-simfonic interpretând cu mult profesionalism o partitură complexă, plină de optimism.

Erudiţia muzicienilor de pe scenă, un dirijor specializat în muzică germană, calitatea instrumentelor muzicale şi condiţiile acustice deosebit ale sălii Ateneului Român şi nu în ultimul rând, alegerea repertoriului adecvat momentului - toate, au fost topite într-un spectacol spre încântarea publicului.